Intervio cu Mircea Sinescu, Sinescu & Nazat: “Domeniul White Collar a deschis și în Romania ochii profilaxiei juridice în viața marilor corporații”

0
36

Care este secretul din spatele reușitei profesionale și de management în activitatea Sinescu & Nazat? Știu că ați gândit această entitate încă de pe băncile Școlii românești de Drept, dar de la gând la faptă și, mai cu seamă, la reușită este de obicei un drum lung?

Secretul este reprezentat de valorile comune (care ne caracterizează intim, dar și ca imagine), împărtășite de noi, cei 3 parteneri, care suntem și foști colegi de facultate, dar și foarte buni prieteni: CURAJ & ENTUZIASM, VIZIUNE & INOVAȚIE; SPIRIT DE ECHIPĂ; PROFESIONALISM și EXCELENȚĂ. Da, într-adevăr, proiectul a fost gândit, cu tușe groase și vag, încă de pe băncile facultății și realizat ușor înaintea momentului proiectat, dar după acumularea a câțiva ani de experiență în 2 mari societăți de avocatură de către toți cei 3 parteneri. Cert este că nici noi nu realizăm cât de facilă a fost trecerea de la vis la realizare, probabil datorită faptului că practicarea profesiei de către fiecare dintre noi semnifică, pentru fiecare dintre noi, în primul rând o reală plăcere și apoi un stil de viață, iar abia mai la urmă, un business.

Cum ați parcurs etapele creării și dezvoltării, iar mai apoi impunerii pe piața avocaturii de business din România a societății Dumneavoastră? Cum se exercită managementul, având în vedere că sunteți doi Name Partners, dar trei Asociați, în fapt?

Acum, privind în retrospectivă, a fost o aventură nebunească, începută de trei tineri de 27 ani neîmpliniți, dar care, încă de când erau studenți, erau extrem de serioși, riguroși, dar și creativi. Încă de la bun început, am trasat o linie diversă de practici avocațiale, centrate pe client, dar fără compromisuri și cu respectarea unei ținute profesionale înalte. Odată cu trecerea anilor, se pare că serviciile juridice prestate de SINESCU & NAZAT au devenit extrem de apreciate, nu doar de către clienți, dar și de către organele judiciare (mărturie fiind soluțiile obținute), iar SINESCU & NAZAT a devenit un brand, putem spune, fără modestie, în piața avocaturii din România. În privința exercitării managementului, rețeta este foarte simplă, fiecare dintre cei 3 parteneri are alte atribuții, din perspectivă administrativă, iar cât privește conducerea activității avocațiale, societatea are 2 Departamente – unul de Drept penal, sub coordonarea mea și a partenerului Lucian Catrinoiu, iar celălalt Department (de Drept Privat, respectiv Administrativ) este condus de Bogdan Nazat.

Cât de dificil a fost să vă asumați excelența pe ariile de practică White Collar, Business Crimre, într-o traducere aproximativă în limba română Drept Penal al Afacerilor? A venit firesc această nișare sau este rodul evoluției societății?

Excelența în această arie de practică este o caracterizare care ne onorează și ne obligă, cred că a venit ca urmare a faptului că doi dintre cei trei parteneri sunt penaliști, iar activitatea în Departamentul de Drept Penal a fost de la început mai susținută, cu timpul echilibrându-se și cu celălalt Departament. Mai mult, perioada foarte efervescentă de activitate intensă a Parchetelor specializate din perioada 2012-2016 a presupus și o aprofundare extrem de variată în mai toate dosarele penale importante ale vremurilor. Prin urmare, fiind și cea mai frumoasă arie din domeniul Dreptului Penal, specializarea a venit firesc, atât ca urmare a experienței acumulate, cât și ca rod al evoluției societății.

Un cunoscut practician al dreptului spunea de curând că în ultimii ani White Collar a devenit Regina Dreptului. Împărtășiți afirmația?

Nu m-aș hazarda să o numesc Regina Dreptului în general, ci mai degrabă Everestul Dreptului Penal, având în vedere că presupune, probabil, cea mai complexă arie a Dreptului penal, din perspectiva pregătirii profesionale a persoanelor implicate în săvârșirea prezumtivelor infracțiuni, dar și a întrepătrunderii diverselor arii de specialitate (penal, fiscal, imobiliar, adminsitrativ, piața de capital, etc). Mai mult, domeniul White Collar a deschis și în România ochii profilaxiei juridice în viața marilor corporații. Și atunci sigur că, din perspectiva unei colaborări aproape obligatorii a Penalistului cu profesii conexe și cu alți colegi avocați în alte ramuri ale dreptului, poate fi considerată una din cele mai complexe arii avocațiale în general.

Cum a evoluat practica pe această disciplină? Este ea în concordanță cu evoluția și traiectoria societății? Cum simțiți Dumneavoastră, ca jucători de prim rang pe această nișă, concurența și ce diferențiază companiile de avocatură care își împart zona de business?

Sigur că practica a evoluat odată cu trecerea de la o economie planificată, centralizată la una caracteristică unei societăți dezvoltate și integrate într-un spațiu geo-politico-economic comunitar. Pe de altă parte, trebuie spus că, indiferent de maniera de acțiune a persoanelor implicate, constantele în materie de reper al încadrării juridice infracționale rămân aceleași și atunci cred că veritabila cheie a succesului reprezintă sintetizarea unui amalgam de documente și informații în chintesența solicitării/dosarului/activității pentru care avocatul este chemat să consilieze. Întotdeauna am privit concurența în materie ca pe un stimul constructiv al activității noastre, apreciind că o concurență acerbă în domeniu va provoca și creșterea valorică a nivelului serviciilor juridice oferite și nu cred că ne-am înșelat. Cred că diferența o face, pe lângă profesionalism, rigoare, franchețe și dedicare, acel ”touch” pe care îl imprimă avocatul/societatea de avocați abordării sale. Iar aici, cred că SINESCU & NAZAT are locul său bine definit în piață.

Sinescu & Nazat a devenit un brand respectat pe piață și prin prisma clienților, nume importante în business-ul românesc. Cât de greu este să păstrezi discreția și uneori chiar tăcerea despre cazurile importante și care altfel s-ar constitui în adevărați vectori de imagine și notorietate?

Este adevărat că plaja clienților SINESCU & NAZAT este caracterizată de nume importante în toate domeniile de activitate din România – mediu politic, mediul administrativ, mediul de business, lumea sportului ș.a.m.d. din toate zonele țării și nu numai. Dar, în același timp, discreția, mai degrabă confidențialitatea maximă, este de esența avocaturii în domeniul Dreptului penal.

Dacă ești profesionist, este în ADN-ul tău. Imaginea și notorietatea se construiesc în timp, prin sudoare și prin muncă, alături de acel ”touch” de care vorbeam. Cea mai bună carte de vizită este oglinda muncii tale, nimic altceva.

Cititorii LegalMarketing / Legal Innovation ar dori să știe câteva borne din carierele Dumneavoastră, atât personale, cât și sub brandul Sinescu & Nazat. De la înființarea societății în 2011, dar poate și înainte de aceasta.

Atât pentru mine cât și pentru Bogdan, timpul cred că a uitat să meargă lin, ci a alergat. Fiind și cadre didactice imediat după finalizarea studiilor, sigur că amândoi am rămas încremeniți oarecum în timpul universitar și mai constatăm din când în când că se modifică cifre în malaxorul vieții. Dar sigur că există reperele caracteristice celor 3 mari direcții ale vieții noastre: A. FAMILIE: Căsătoria și apoi cel mai de preț lucru (rațiunea principală de a continua) – copilul; B: PROFESIA DE AVOCAT: accederea în profesie; cooptarea în marile societăți de avocatură în care am activat; Înființarea SINESCU & NAZAT; C. CARIERA UNIVERSITARĂ: după finalizarea studiilor de licență, cele masterale, cele doctorale, ascensiunea etapizată până la poziția de lector universitar. Și pentru că am precizat anterior că una din trăsăturile noastre de bază este confidențialitatea, nu vom menționa alte borne profesionale.

Cum apreciați piața avocaturii din România, a atins maturitatea, sau dimpotrivă, se află într-un proces de cristalizare, de așezare, de nivelare?

Cu siguranță, piața avocaturii e departe de maturitate, corespunzător întregii societăți. Dar cred că este într- o perioadă de căutare, de delimitare și împărțire a segmentelor de clienți, în funcție de cristalizarea concepției justițiabililor despre ceea ce înseamnă avocatura prestată cu profesionalism.

Considerați că viitorul aparține companiilor de avocatură mari, sau celor medii, dar asumat nișate pe câteva arii de practică pe care excelează și fidelizează cota de piață relevantă?

În orice societate așezată, piața avocaturii este stratificată pe toate nivelurile, dar cred că în România, cel puțin pe termen mediu, avocatura de business nu poate să aparțină decât societăților medii, care să nu funcționeze ca un mamut care pierde individul și nu răspunde funcțional raportat la nevoia clientului.

Cum ați defini anul 2019 din punct de vedere al companiei pe care o conduceți, pe câțiva indicatori relevanți: cazuistică, portofoliu de clienți, complexitatea spețelor, recrutare avocați?

Anul 2019 a fost pentru SINESCU & NAZAT , ca în fiecare an, mai bun decât precedentul. Cazuistica este diversificată, portofoliul de clienți în creștere, complexitatea spețelor fiind pe măsura primilor doi vectori. Din perspectiva recrutării avocaților, există două constante: creșterea talentelor pe care le remarcăm în activitatea noastră didactică, de la internship până la integrarea în echipa de avocați, iar izolat cooptarea în echipă a unor avocați cu experiență pe care ii identificăm în piață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.