[P] Aripi pentru talente

0
44

TALENT. Unii sunt aleși de Divinitate și folosiți ca vectori care trebuie să trimită mesaje, idei sau pur și simplu să încânte. Harul nu se lucrează, nu se poate antrena. Există sau pur și simplu nu există. Și tocmai de aceea talentele sunt speciale și, spre rușinea noastră, a oamenilor de rând, poate că nu reușim mereu să apreciem valoarea la momentul potrivit. Istoria ne-a demonstrat de-a lungul veacurilor că marii creatori de artă, în toate formele sale, nu au primit întotdeauna binemeritata condescendență în timpul vieții, ba unii au fost chiar demonizați, pentru ca mai târziu umanitatea să repare, prin recunoaștere, erorile compatrioților din epocă.

Asociația ARIPI PENTRU TALENTE încearcă de aproximativ patru ani să identifice și apoi să susțină tineri artiști talentați. La întrebarea: “De ce facem acest lucru?”, am răspuns, cred, în rândurile de mai sus. Cu certitudine că nu vom reuși să acoperim întreaga paletă pe care minunata și talentata noastra țară ne-o oferă… Dar fiecare pas, fiecare demers contribuie la încrederea pe care talentele trebuie să o aibă și să o cultive. Pentru că talentul este precum îngerul, care te atinge, te mângâie, uneori chiar fără să realizezi lucrul acesta. Practic încercăm să “atașăm” niște aripi unor îngeri trimiși pe pământ de Divinitate.

ARIPI PENTRU TALENTE – prima acțiune anuală a pornit  în 2014, de la ideea filantropică de a susține doi tineri pianiști: Miruna Panaite și Marius Deneș. Talentul lor ne-a atras atenția, iar dezvoltarea ulterioară a carierei lor ne-a confirmat că alegerea a fost inspirată. La ediția a doua din 2015 am rămas pe meridianele muzicii, am continuat căutarea pianiștilor cu viitor strălucitor și ne-am oprit asupra Biancăi Zamfira și a lui Cadmiel Boțac, ultimul având deja o activitate concertistică mai mult decât solidă și importantă. În evenimentul din anul 2016 l-am susținut și prezentat pe Leonard Mocanu, care ne-a vrăjit cu virtuozitatea și dragostea sa pentru pian.

După trei ediții dedicate muzicii, am decis ca 2017 să ne ofere o nouă provocare pe altarul artelor: pictura! De această dată ne-am propus să organizăm un concurs în adevăratul sens al cuvântului pentru desemnarea câștigătorului, în persoana unui artist plastic promițător, căruia să îi acordam susținerea asociației ARIPI PENTRU TALENTE organizând o expoziție personală! Tema concursului este “DIALOG CULOARE – LUMINĂ”. Toate lucrările înscrise în concurs au fost evaluate de un Juriului constituit din personalități marcante în domeniu: Prof. Univ Dr. Catalin BĂLESCU- Rectorul Universității de Arte București, Conf. univ. dr. Eugen Alexandru GUSTEA – Prorector, Prof. univ. dr. Bogdan HOJBOTA, Dr. Virgil Ștefan NIȚULESCU,Președintele Rețelei Naționale a Muzeelor din România , Codrin MIRCEA Artist și designer de interior și obiect.

Organizat sub forma unui concurs, evenimentul Aripi Pentru Talente pornește anual prin alegerea domeniului și a unei teme. În anul Centenarului Marii Uniri, am decis ca evenimentul să se axeze pe artele frumoase, iar tema să fie: „UNIRE, CULOARE, LUMINĂ”.

Lucrările înscrise în concurs sunt selectate de un juriu format din personalități recunoscute în domeniu, iar creațiile finaliste sunt prezentate în cadrul unui concert caritabil organizat pentru această ediție la Teatrul Elisabeta în data de 23.04.2017, ora 18:30

Concertul din acest an constituie o ocazie unică de a audia compoziții culte românești din secolul al XX-lea, în interpretarea unor muzicieni desăvârșiți, precum și ocazia de a vă bucura sufletul cu lucrările finaliștilor concursului nostru ce vor fi expuse în foaierul teatrului.

https://www.facebook.com/aripipentrutalente/

http://aripipentrutalente.ro/concurs-pictura-2018/

REGULAMENTUL CONCURSULUI IL GASITI PE :http://aripipentrutalente.ro/regulament-concurs-2018/

INSCRIERILE SE POT FACE PÂNĂ ÎN DATE DE 31 MARTIE.

 PREMII DE PESTE 2000 EURO

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here