Corina Murafa s-a concentrat dintotdeauna, în diferitele proiecte profesionale în care a fost implicată, pe a produce schimbare pozitivă de durată în România. Este pasionată de politici publice, în special cele din domeniul energiei și sustenabilității. În 2014 – 2015 a lucrat ca expert local in energie pentru Banca Mondială, asistând Primul Ministru într-un proiect de reformă administrativă, cu focus pe guvernanța corporativă a companiilor de stat și pe drepturile consumatorilor de energie. A continuat anul următor în calitate de consultant în afaceri europene și guvernanță corporativă pentru Ministerul Energiei și cel al Finanțelor. Anterior, a activat în domeniul afacerilor publice, timp de aproape patru ani, pentru OMV Petrom. Este co-autoarea unui manual de politici publice, colaborând pentru rapoarte și analize cu cele mai reputabile think tank-uri din România și livrând în mod regulat training-uri in domeniul politicilor publice. Este activă în societatea civilă din România, fiind membru afiliat al Institutului Aspen România și co-fondatoarea Factual, prima platformă de fact-checking politic din România. A studiat științe politice și economice la Universitatea București, New York University și Hertie School of Governance, Berlin.

Recent, în cadrul Centrului pentru Studiul Democrației, ați lansat o cercetare despre sărăcia energetică în România. Ce desemnează conceptul de sărăcie energetică?

Pe scurt, sărăcia energetică este incapacitatea unei gospodării de a-și asigura serviciile energetice necesare la costuri accesibile. În realitate, sărăcia energetică este un fenomen la intersecția a trei elemente de cauzalitate: venituri mici, facturi mari și eficiență energetică scăzută.

Conceptul de sărăcie energetică este adesea asociat cu cel al consumatorului vulnerabil. Cum definiți consumatorul vulnerabil?

Există o definiție a acestui consumator în legislația națională, contrar opiniilor care circulă prin piață cum că România nu ar avea o definiție pentru consumatorul vulnerabil. Conform Legii Energiei Electrice și Gazelor Naturale, consumatorul vulnerabil este “clientul final aparținând unei categorii de clienți casnici care, din motive de vârstă, sănătate sau venituri reduse, se află în risc de marginalizare socială”. Noi găsim definiția aceasta relativ bună și consonantă cu definițiile europene. Problema o reprezintă operaționalizarea ei. Cum stabilești criteriile de încadrare a clienților în aceste categorii? Cât de bătrân trebuie să fii ca să te califici, spre exemplu, drept client vulnerabil pe motiv de vârstă? Cine determină riscul de marginalizare socială (există, apropo, o definiție și pentru acest concept în Legea 116/ 2002) și prin ce tip de instrumente?

Care sunt indicatorii de sărăcie energetică?

Comisia Europeană în colaborare cu mai mulți experți în domeniu a analizat circa 180 de posibili indicatori de măsurare a acestui fenomen. Au concluzionat, iar noi considerăm că sunt întemeiate concluziile lor, că cei trei cei mai adecvați indicatori sunt următorii:

  • Dublul ponderii medianei naționale (2M) cu cheltuielile energetice, cu alte cuvinte când o gospodărie cheltuie foarte mult, în termeni absoluți, pe servicii energetice;
  • Venituri mici și costuri mari cu energia (LIHC) – cu alte cuvinte, chiar dacă în absolut nu cheltui foarte mult cu serviciile energetice, pentru că am venituri foarte mici, după ce îmi achit toate facturile, cad sub pragul național al sărăciei;
  • Sărăcia energetică ascunsă – măsurată prin jumătatea medianei naționale (M/2) – cu alte cuvinte, atunci când, de teamă să nu plătesc prea mult la factură, îmi constrâng consumul.

Cum arată sărăcia energetică în România?

Noi ce am făcut în cercetare a fost să concatenăm date din diferite surse (Ministerul Muncii, Institutul Național de Statistică, date de la distribuitorii de energie electrică, etc.) și să încercăm să avem o privire de ansamblu asupra fenomenului, fiindcă el până acum a fost abordat fragmentat și izolat, neexistând un Plan Național de Acțiune pentru combatarea Sărăciei Energetice. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că există o prevedere legislativă veche de șase ani ca el să fie făcut de ministere. Practic, dacă ar fi să aplicăm cei trei indicatori recomandați la nivel european, atunci numărul românilor considerați în sărăcie energetică ar fi de de până la 19%. În prezent, ajutoarele cu încălzirea de la bugetul central, practic singură formă de identificare și protecție a consumatorilor vulnerabili, acoperă în prezent sub 5% din populație. Iar cuantumul ajutoarelor este complet insuficient față de nevoi. Valoarea medie lunară a unui ajutor pe care îl primește o familie este de 23 de lei.

Care sunt județele cele mai afectate?

Fiind o mare problemă cu corectitudinea si plenitudinea datelor, e greu de spus acest lucru. Cert este că există o oarecare suprapunere între județele sărace în general și cele în care se distribuie cele mai multe ajutoare pentru încălzire. Dar suprapunerea nu este deloc deplină: spre exemplu, în Olt se distribuie mult mai puține ajutoare decât în Teleorman, deși situația privind sărăcia este asemănătoare. Acest lucru ne indică nouă că în unele județe procesul de identificare și sprijinire a clienților vulnerabili funcționează mult mai bine decât în altele, autoritățile publice locale având un rol primordial în implementarea corectă a acestui sistem de protecție.

Cum sunt protejați consumatorii vulnerabili în România?

Deși la nivel european se prescriu remedii pe termen lung, non-financiare și structurale, pentru combaterea sărăciei energetice, precum eșalonări la plată, programe de înlocuire a electrocasnicelor vechi cu unele mai eficiente energetic, izolarea locuințelor sărace, și altele, în România singura formă de protecție care funcționează o reprezintă ajutoarele cu încălzirea și tariful social la energie electrică. Adică o formă de protecție financiară, pe termen scurt, care tratează numai simptomele, nu și cauza, și nu ajută cu nimic consumatorii să iasă din starea de vulnerabilitate. Legislația secundară emisă de ANRE identifică și măsuri non-financiare de protecție, dar ea se aplică numai clienților vulnerabili pe motive de vârstă sau sănătate. Acest lucru este absurd – am nevoie de ajutor non-financiar și dacă am venituri mici. Ca absurdul să meargă mai departe, deși legislația, după cum spuneam, prescrie măsuri non-financiare, ele nu pot fi aplicate pentru că nu există legislație care să desemneze criteriile prin care un cetățean vulnerabil din motive de vârstă sau sănătate să beneficieze de ajutor. Cu alte cuvinte, și dacă ar vrea furnizorii să aplice legislația, nu au cum, pentru că nu pot ști cine se califică să beneficieze de respectivele facilități non-financiare.

Care este situația în Europa în privința sărăciei energetice?

Recent, s-a lansat la nivel european un proiect absolut salutar. Un Observator European cu privire la Sărăcie Energetică. Este un proiect implementat de o rețea pan-europeană de cercetători și instituții de cercetare, sprijinit de Comisia Europeană. Am fost la Bruxelles la lansarea proiectului. Erau sute de oameni in sală și doi comisari europeni au participat la eveniment. Este o dovadă că, pentru prima dată, se acordă importanța politică cuvenită acestei problematici. Deși până acum a fost un subiect tratat la nivel național, pe principiul subsidiarității, se merge, din ce am observat, spre europenizarea lui. Deocamdată “soft”, prin schimb de date și bune practici, dar nu exclud ca în viitorul apropriat să se meagă și pe soluții “hard”, adică legislație europeană care să oblige statele membre la un set clar de măsuri. Se estimează că undeva între 50 și 150 de milioane de europeni se află în sărăcie energetică. Este o cifră enormă.

Care sunt principalele măsuri pentru combatarea sărăciei energetice?

Vă recomand să intrați pe pagina observatorului – www.energypoverty.eu. La secțiunea dedicată măsurilor și politicilor sunt studii de caz foarte interesante, legate de programe și inițiative care au funcționat, la nivel local, pentru abordarea fenomenului. Foarte interesant este că, până acum, pare să fi funcționat o abordare de jos în sus. Antreprenori sociali de pe întregul continent, fie din cadrul furnizorilor de utilități, fie din cadrul autorităților locale, fie din cadrul societății civile, au găsit soluții inovatoare pentru combatarea sărăciei energetice. Spre exemplu, Fundația Schneider Electric a încheiat, încă din 2015, un parteneriat cu Ashoka – cea mai mare organizație globală de susținere a antreprenorilor sociali – prin care organizează anual o competiție europeană de soluții pentru combaterea sărăciei energetice. Soluțiile câștigătoare primesc nu numai sprijin financiar, ci și consultanță probono într-un program de incubare și accelerare. Astfel, dacă vorbim de măsuri pentru combaterea sărăciei energetice, ne putem uita la Belgia, unde există un sistem de închiriere/ leasing de echipamente electrocasnice foarte eficiente pentru consumatorii care nu își permit, în general, plata facturilor la utilități. În Italia, de exemplu, o întreprindere socială (Cooperativa Sociale la Citta Verde) transformă deșeurile în biocombustibil pe care îl oferă, la prețuri scăzute, consumatorilor aflați în sărăcie energetică. În Marea Britanie, există o inițiativă numită „Energy Local. Making Energy Work for You”, prin care comunitățile sărace își agregă consumurile, cu ajutorul smart meter-elor și altor tehnologii moderne, pentru a obține o factură mai accesibilă la electricitate.

Recent, am scris într-un editorial pentru Adevarul.ro, despre energy literacy. Ce rol joacă educația în domeniul energetic în combaterea sărăciei energetice?

Personal cred că educația este esențială. Ca să îți dau un singur exemplu. Când lucram pentru Cancelaria Primului Ministru, în cadrul Delivery Unit, am constatat că există în legislație o serie de indicatori de performanță garantați în tot ceea se înseamnă serviciul de distribuție și furnizare a energiei electrice. Un indicator de performanță garantat înseamnă că distribuitorul sau furnizorul se obligă, în orice circumstanță, să îndeplinească respectivul indicator. Spre exemplu, dacă am o pană de curent, este obligat să îmi redea energia electrică într-un număr maxim de ore (în funcție de zona în care locuiesc). Dacă îi solicit o ofertă de furnizare, trebuie să îmi răspundă într-un număr maxim de zile. La fel dacă fac o reclamație. Noi am constatat atunci, după ce am cercetat multe date “ținute la sertar” de reglementator, că furnizorii (atenție, doar furnizorii, nu și distribuitorii, cele două servicii fiind separate) raportează anual încălcarea de circa 90.000 a acestor standarde garantate de performanță. Îți dai seama că, probabil, numărul de încălcări este mult mai mare. Frumusețea abia aici vine. Pentru fiecare încălcare, furnizorul sau distribuitorul, în funcție de ce standard este încălcat, este obligat să ofere o compensație consumatorului. Compensațiile nu sunt mici – pot fi și de 100 de lei, adică mult pentru valoarea medie a unei facturi. Supriză însă. Cel care trebuie să solicite compensarea și trebuie să demonstreze încălcarea standardului este tot consumatorul. Astfel, anual, la circa 90.000 de încălcări raportate, au existat numai 9 consumatori care și-au cunoscut drepturile și au cerut compensația. Mi-e aproape imposibil să și calculez procentul consumatorilor care își cunosc drepturile. Este strigător la cer. Deci, pe scurt, da, educația joacă un rol esențial în respectarea drepturilor consumatorilor de energie, dar și în combaterea sărăciei energetice.

Cum contribuie noile tehnologii – în special blockchain – la demersul de combatere a sărăciei energetice?

Trebuie să îți mărturisesc că pe subiectul acesta nu sunt un expert. Dar cred foarte mult în inovație socială și tehnologică pentru combaterea sărăciei energetice. Energia viitorului va fi clar regenerabilă, democratizată și descentralizată. Microrețelele gestionate prin intermediul blockchain pot fi o soluție pentru conectarea la forme moderne de energie a celor mai săraci consumatori, dar și pentru economii de energie, consum mai responsabil și mai accesibil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here