Ce baltă maro văd de la geamul biroului, baltă de noroi.  Una tulburată de picături de ploaie, dar nu din acelea pe care le vedem în filme, cu forma perfectă a sâmburelui de strugure, ci picuri mutanți, strâmbi de la atâta poluare. Picuri toxici.

Ce imagine gri văd la Televizor. O pleiadă de trupuri ambalate în costume gri, negre care încearcă să îmi spună mie, urlând cu precipitații la fel de toxice precum picurii, că balta cu noroi este bună pentru noi. Că ei știu mai bine despre ce vorbesc, că doar vorbesc la televizor. Au și patalamaua de întâi stătător-votat-parafat și adjudecat pentru un scaun capitonat cu piele de culoare maro. Culoarea este similară cu cea a bălții pe care o văd de la geam. La Senat totul este verdeață. Dar culoarea nu amintește de vreun început bun. De nimic fresh.

Prietenii de peste hotare ne spun că dacă nu mai vrem bălți cu noroi atunci ar trebui să lucrăm mai bine la sistemul de canalizare. Poate că ar trebui și ceva asfalt. Unii întâi stătători-votați-parafați și adjudecați de pe scaunele maro și din locul cu verdeață se mai contorsionează puțin și urlă cu precipitații că ne este bine așa, cu noroi. Că noroiul este benefic pentru circulație și pentru ten. Mulți sunt cei care s-au perindat pe la Palatul Victoria și au întregit rândurile figurilor contorsionate care propovăduiesc existența bălților cu noroi. Doar la televizor, la multe șezători, se face reclamă la noroi. Sigur că este benefic. Așa zice și poporul care crede cu tărie că noi avem noroi deoarece este bun pentru circulație și ten și, drept consecință, au votat întâi stătători care să protejeze noroiul.

Noroiul este ocrotit printr-o cutumă veche de 28 de ani aceasta fiind întâi păstrătoarea culturii noroiului din vremuri vechi și apuse. O nostalgie benefică pentru toți întâi-stătătorii-votați-parafați și adjudecați. Totul supraviețuiește dar se modelează, remodelează că doar noroiul este versatil. Mărturie stau și statuile construite după chipul și asemănarea întăi-stătătorilor-votați parafați și adjudecați, statui preacinstite în ședințe de partid, la evenimente dă-mi diploma – ia diploma, în ziare, șezători, strigători și alte cântece.

La Siena, în Palazzo Pubblico (Primăria), se află o capodoperă a școlii sieneze de pictură: fresca pictată de Ambroggio Lorenzetti, “Alegoria bunei şi relei guvernări şi efectele lor asupra oraşului şi zonelor câmpeneşti” (1338 – 1339). Peretele din dreapta înfățișează o administrație guvernată de înțelepciune, dreptate, mărinimie, pace și are drept efect un oraș prosper, dinamic, cu oameni mulțumiți. Peretele din stânga este locul de domnie al lăcomiei, corupției, vanității, înșelătoriei și discordiei guvernanților, adică NOROI.

Editorial apărut pe Adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here