Roxana Zanea, absolventă a Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti, în 2001, cu studii aprofundate în literatură comparată şi teoria literaturii (2003), alege, încă din timpul facultăţii, ca domeniu de cercetare literatura franceză medievală.
În anul 2011 obţine titlul de doctor în filologie cu teza Miraculosul, forme şi manifestări în literatura şi arta medievală occidentală, sub coordonarea prof. Silviu Angelescu. Lucrarea, publicată la editura Minerva în 2013, serios documentată, analizează formele literare ale miraculosului medieval, repertoriază şi sistematizează sursele sale de inspiraţie, studiază modul în care ele sunt integrate în literatura franceză a secolelor XII-XIV.
Receptarea specifică din perspectiva criticului şi cititorului contemporan imprimă originalitate şi prospeţime studiului prin potenţarea analizei codului verbal prin cel vizual, urmărind în esenţă metamorfozele, relaţiile şi interferenţele între elementele culturii precreştine, creştinizate şi savante din Evul mediu.

In 2006 va fi publicată cartea Mitul aristocratului in literaturǎ – între decǎdere şi nostalgia originii, Cartea Universitara, Bucuresti, ISBN 973-731-175-2, pg. 209
In 2010 va fi publicată cartea Imaginea şcolii cubiste in literatura avangardei Editura Fundatiei Luceafarul, Bucuresti, ISBN 978-973-8901-09-4, pg. 97 La Conferinta Internationala Literature and Criticism, LITCRI 2012, Istanbul, participa cu o lucrare despre “The Balkanic aristocracy between decay and the nostalgia of mythic origins in Mateiu Caragiale novel “ Craii de Curtea Veche”, studiu publicat ulterior in TRICTRAC Journal of World Mythology and Folklore, volume 6, 2013, UNISA, ISSN 1996-7330
În calitate de cercetător precum şi ca organizator al colocviului „Icons Today –Iconologii moderne şi postmoderne” Roxana Zanea vizează constituirea unei asociaţii de cercetători în iconologie pentru a consolida un domeniu academic introdus de prof. Dan Grigorescu, dar încă insuficient explorat în România. Respectul valorilor intelectuale şi recunoaşterea contribuţiei mentorilor reprezentativi în formarea generaţiei actuale de cercetători animă proiectul „Icons Today”, proiect care continua in fiecare an cu un Colocviu Naţional.

(Descriere publicată de Fundația Culturală Ideea Europeană)

Ce ne puteți spune despre proiectul Patrimoniul Educativ? Ce sincope se dorește a fi acoperite odată cu desfășurarea acestei inițiative?

Proiectul acesta este încă tânăr, 2 ani de la prima întâlnire și primul proiect realizat împreuna cu partenerul de nădejde CNR-UNESCO și cu doamna Cristina Butescu, specialist pe programe educaționale în cadrul Comisiei.

Odată cu organizarea unei conferințe naționale axate pe sărbătorirea Zilelor Europene ale Patrimoniului Zilele europene ale patrimoniului și educația non-formală în 28 octombrie 2016 am constatat că sunt profesori care au simțit tendința actuală a problematicilor de conservare, restaurare și promovare a tot ce înseamnă patrimoniu material și imaterial. Ulterior conferinței, după o serie de reacții pozitive atât din partea partenerilor, a profesorilor cât și a reprezentanților Consiliului Europei care au arătat interes pentru ceea ce s-a realizat am inițiat acest grup, care din lipsa resurselor financiare, este deocamdată la stadiul de grup online: Patrimoniul Educativ. Chiar și așa am continuat cu un proiect interesant dedicat Patrimoniului Imaterial – Mărțișorul care a adunat resurse online (fotografii, prezentări, afișe, expoziții) din multe licee, școli și grădinițe din București, Constanța, Câmpulung, Brăila și două colaboratoare de nivel academic și muzeal din Republica Moldova și Bulgaria.

Ne propunem ca în această toamnă să reflectăm din nou Zilele Europene ale patrimoniului printr-un atelier World Heritage in young hearts – lucrul cu instrumente și resurse oferite de UNESCO în domeniul promovării și salvgardării patrimoniului mondial și a celui național și printr-un concurs online Concurs Național pentru elevii de liceu: Selfie Heritageyou, Călătorie culturală în orașul tău – în căutarea obiectivelor de patrimoniu material.

Între timp comunitatea Patrimoniul Educativ a crescut la 67 de cadre didactice. Dacă măcar jumătate dintre acești colegi împreună cu elevii lor, mici sau mari, se vor implica activ atunci eu personal mă pot declara un om fericit.

Sperăm ca anul viitor să găsim suficiente resurse încât să înființăm o asociație cu statut juridic și să colaborăm și mai serios cu toți prietenii și partenerii noștri. Ce ne dorim noi toți și în mod deosebit inițiatorii proiectelor este să acoperim o lipsă aproape totală de preocupare a instituțiilor publice pentru modul în care se reflectă în lumea reala, a școlilor, a grădinițelor, a liceelor din țară problematica patrimoniului.

La nivel național avem foarte multe inițiative, de la legi la instituții, de la cărți la resurse digitale despre tot ce presupune indexarea, conservarea, restaurarea patrimoniului material și imaterial. Ce nu avem este esențial: cum le transmitem către tânăra generație, cum le promovăm în rândul copiiilor și implicit al părinților. În al doilea rând cum facem ca o comunitate extrem de importantă, cea a profesorilor din România, mulți dintre ei, mai ales în tara, mai puțin în capitală, să lucreze cu elevii lor aceste resurse.

Personal îmi doresc și realizarea unui curs opțional care să fie consacrat ideii de risc în patrimoniu, salvarea şi protejarea patrimoniului, promovarea în rândul cadrelor didactice a Listei patrimoniului mondial, a Listei patrimoniului românesc precum şi a multitudinii de instrumente elaborate de UNESCO pentru profesori. Elevii noștri sunt viitorii cetățeni ai acestei țări și ai lumii și au datoria de a consolida ceea ce s-a realizat până acum prin inițiațivele World Heritage.

Care este opinia dumneavoastră cu privire la situația patrimoniului din România? Sunt autoritățile abilitate suficient de implicate în salvgardarea fondului patrimonial național?

Chestiunea este delicată fiindcă, dacă întrebați diriguitorii instituțiilor guvernamentale, ei vor spune că da, au făcut tot ce este necesar. Și așa cum spuneam mai sus, nu de resurse, legi și instituții ducem lipsă. Dacă întrebați însă muzeografii, profesorii, conservatorii, artiștii, reprezentații asociațiilor, răspunsul va fi diferit, cred și eu că la capitolul implementare practică, susținere logistică și financiară mai sunt multe de făcut. Există AFCN-ul și câteva inițiative ale Ministerului, există desigur și oameni care se implică dar vă spun din experiența personală, fie sunt copleșiți de o birocrație stufoasă, fie sunt sufocați de un secretariat ineficient, fie nu se ajunge ușor la aceste surse, concluzia este că undeva pe drum multe se pierd. Am un exemplu clar: i-am contactat pe Facebook pe cei de la European Heritage Days, nu știau nimic de noi, le-am trimis câteva materiale și fotografii. În 5 zile eram contactată de o reprezentantă a lor cu care de atunci suntem în continuu dialog și susținere, măcar la nivel de mediatizare și coordonare. La noi acasă am avut șansa de a cunoaște oameni minunați la Comisia Națională pentru UNESCO care ne-au ajutat cu tot ce a fost nevoie, dar e vorba de o cunoștință personală care s-a materializat ulterior în una profesională. Concluzia mea și a colegilor mei este că da, trebuie să ne implicăm și să muncim noi profesorii, dar dincolo de inițiativa personală e cale lungă până la o susținere instituțională. Din păcate!

În baza experiențelor multiculturale avute, considerați că discutăm despre anumite linii de ruptură atunci când analizăm comparat protecția patrimoniului din România și din afara granițelor?

Pot spune că în Italia, Franța, Grecia, Germania sau Tunisia e clar o preocupare pentru valoarea patrimoniului național și mondial. Dar să nu ne lăsăm păcăliți, multe inițiative sunt copleșite de instinctul comercial, de un turism haotic și deseori axat doar pe exploatarea financiară. Mi s-a părut că tot zonele cu mai puțini turiști concretizează mai bine ideea de protecție a patrimoniului. Trăim în paradigma enunțată de Francoise Choay în Patrimoniul la răscruce: supralicitarea turistică a patrimoniului. Da, sunt mai interesați de ceea ce înseamnă conexiunea cu publicul tânăr, promovează și susțin financiar și logistic tot ce ține de patrimoniul educativ, au mult mai multe contacte, inițiative de facilitare a tinerilor, a elevilor la resursele și obiectivele patrimoniului național, în principiu sunt interesați direct de orice inițiativă ce vine dinspre mediul educațional. La noi în țară, nu vreau să reiau ce am spus mai sus, dar trebuie să accentuez: fie ele cât de multe idei interesante, ele pot oricând muri pe drumul către susținerea lor instituțională!

În legătură cu intervenția anterioară, considerați necesară o înăsprire a legislației sub incidența căreia intră patrimoniul?

În principiu legislația prevede multe obligații și sancțiuni. Dar depinde de primarii și comunitatea locală și de fiecare individ să se intereseze. Vă dau un exemplu: orașul Brașov mă impresionează de câte ori îl vizitez, se vede interesul tuturor pentru salvgardarea patrimoniului cultural local, am văzut case de patrimoniu la care proprietarul s-a străduit să păstreze datele arhitecturale și istoria sa fără să își pună în pericol existența sa în acea casa. Am văzut un muzeu, Casa Mureșenilor, restaurat și redat circuitului, extrem de bine îngrijit și cu o mulțime de activități educative.

Și un contraexemplu: Constanța. Am fost într-o vizită cu elevii mei, liceeni bine informați, cultivați; dezamăgirea le era vizibila. Chiar și ceea ce s-a mai făcut este de un kitch evident iar orașul se descompune pe zi ce trece, se „balcanizează” sub influența cohortelor de turiști și a mulțimii de hoți de buzunare și cetățeni care se adună la furat. Casele vechi decad, muzeele sunt prăfuite și personalul plictisit. Singurul loc care ne-a plăcut a fost Acvariumul. Prin urmare da, ar fi necesară o înăsprire a legilor dar și oameni care să o aplice; mă gândeam că o inițiativă cetățenească în care tinerii și voluntarii ONG-urilor să aibă un cuvânt de spus în consiliile locale, să ajute poliția locală și primăria ar fi de dorit. Dar revin, tinerii nu se implică dacă nu știu despre ce este vorba, dacă adulții nu-i sfătuiesc și nu-i coordonează. Și iată unul dintre scopurile unei inițiative precum Patrimoniul Educativ.

Este stabilirea unui fond național pentru restaurarea patrimoniului o măsură capabilă să prevină degradarea monumentelor istorice, bineînțeles complementară unei legislații solide?

Da, cred că la noi funcționează și metoda obligativității. Un fond național la care să fim cumva obligați, fie și doar atunci când suntem turiști într-o zonă, ar fi necesar. Dacă fiecare turist ar contribui cu o taxă minimă dar necesară la un buget național separat destinat salvării monumentelor și patrimoniului natural poate s-ar mai schimba lucruri. Dar și aici intervine voința primăriilor, a autorităților de a investi apoi eficient aceste fonduri.

Putem considera derapajele de tip renovare în loc de restaurare ca fiind o dovadă irefutabilă a lipsei unei educații naționale în spiritul respectării patrimoniului?

Categoric, am subliniat mai sus. Dacă fiecare curriculă școlară preuniversitară ar cuprinde măcar un curs opțional în care copiii să învețe noțiuni concrete și prin exemple clare de restaurare versus renovare, de conservare versus distrugere, poate că în decurs de o generație lucrurile s-ar schimba. La nivel universitar aș recomanda fiecărei universități să-și propună măcar programe de voluntariat pentru studenții lor în acest domeniu. Așa cum spun experții UNESCO, la o deplină conștientizare a protecției patrimoniului se ajunge în timp, dar eforturile ar trebui să fie constante, pe fiecare nivel și generație.

Comparative Icons – Artă și literatură este totodată o galerie de artă virtuală și un blog interactiv dedicat artei și umanismului. Ce obiective asumate regăsim în spatele acestui proiect?

Proiectul Comparative Icons este rezultatul doctoratului meu început cu renumitul profesor academician și comparatist, critic de artă Dan Grigorescu. Am organizat două Colocvii Naționale pe teme de largă respirație: Text-imagine în cultură modernă și Subiectivități feministe. Anul viitor voi organiza un Simpozion Național dedicat trecerii a 10 ani de la dispariția profesorului Dan Grigorescu. În afara de aceasta, personal văd în acest blog și pagină o modalitate de a pune în relație artele și de a mă exprima atât personal cât și datorită colegilor mei vis-à-vis de noile tendințe în artă.

Este Comparative Icons o inițiativă menită să aducă arta mai aproape de public, urmărind sintagma metaforică a coborârii artistului din turnul său de fildeș?

Da, așa sperăm. Artistul postmodern este ancorat în realitate, este un activist în sensul bun. Oricând vom sesiza astfel de implicări și de atitudini le vom semnala. În ceea ce mă privește blogul Comparative Icons este o platformă de exprimare liberă și autonomă, nu doresc oficializarea sa într-un cadru legal fiindcă artiștii și intelectualii, cred, trebuie să rămână niște freelancers din toate punctele de vedere. Aceasta garantează autenticitatea!

Cum caracterizați apetența publicului din România pentru artă? Manifestul societatea un interes exponențial pentru artă?

Ca întotdeauna arta se face în cerc de inițiați, mai ales când e personală. Nu cred în arta pentru mase, mai ales astăzi când suntem într-un continuu palimsest al –ismelor redescoperite. Arta are publicul ei în funcție de stilul, mesajul, ideile exprimate, nu e nevoie de mulțimi, e nevoie de 50 de persoane care să te urmărească și alții, mai puțini, care să cumpere, să finanțeze.

Care sunt principalele dificultăți întâmpinate de artă și cultură în România?

În primul rând avem componenta financiară; arta e scumpă iar cartea la fel. E nevoie de un buget care să îți prisosească ca sa mergi la concerte de muzică clasică, să cumperi cărți bune, să cumperi arta în general. Așa a fost mereu. În al doilea rând artistul suferă de aceleași greutăți ca și cei din domeniul educației: nu pare întotdeauna că este o prioritate bugetară în raport cu alte domenii, chiar aș îndrăzni să spun că sunt domenii mult mai puțin de larg interes dar care sunt bine aspectate bugetar. Între un muzeu, o asociație, o restaurare, o librărie, o bibliotecă publică și o noua biserică, un nou mall, un nou restaurant sau chiar un nou festival-târg prioritatea bugetară se pare că merge aici. Din păcate cred că la final e tot vina cetățenilor care nu se implică sau nu știu ce sa ceară de la comunitatea lor locală, uneori uitând că este în joc generația viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here