David Timiș este Growth Engine Manager în cadrul Google, unde coordonează cel mai ambițios program de training al competențelor digitale din România, Atelierul Digital. Acesta este, de asemenea, membru activ al Global Shapers Community, o rețea de lideri tineri din întreaga lume, care își doresc să aducă o contribuție pozitivă în comunitățile din care fac parte și în societate în ansamblul său. David a fost numit „Young Leader of the Year” în România în 2016 de către Revista CARIERE, și inclus în prestigioasa listă „30 Under 30” creată anual de revista Forbes, ca rezultat al muncii sale continue în promovarea educației, competențelor digitale și antreprenoriatului în rândul tinerilor.

Ai lucrat în toate cele trei sectoare – public, privat și non-guvernamental. Pe care din cele trei îl preferi?

Din fiecare sector în care am lucrat am avut ceva valoros de învățat, prin urmare nu pot să spun că unul a fost mai bun decât altul pentru dezvoltarea mea profesională și personală. Ce pot sa spun este că, pentru un tânăr plin entuziasm și energie creatoare cum sunt eu, sectorul cel mai potrivit este cel privat. În acest sector ai șansa să experimentezi mai mult și să greșești, dat fiind faptul că faci parte dintr-un angrenaj care tolerează in general mai ușor greșelile, sau chiar le încurajează uneori, în scopul învățării. Într-un startup, de exemplu, este mai greu să îți asumi riscuri ca angajat, pentru că orice greșeală poate fi fatală business-ului. În sectorul public există destul de multă birocrație, prin urmare este mai greu să implementezi proiecte și să le duci la-ndeplinire, față de sectorul privat, unde există șanse mai mari să vezi rezultatele muncii tale. În sectorul non-guvernamental, de cele mai multe ori, chiar dacă ai idei de proiecte cu impact, problema principală este găsirea de fonduri, care nu este o sarcină ușoară, pe când în sectorul privat lucrurile stau altfel și de cele mai multe ori se pot găsi bugete pentru proiectele cu potențial.

Care consideri că a fost experiența care te-a marcat cel mai mult până acum din punct de vedere profesional?

Cred că ce am răspuns mai sus se aplică și aici, adică că din fiecare sector/experiență de muncă/voluntariat ai lecții de învățat și de cele mai multe ori nu realizezi cum acestea se conectează între ele decât după o anumită perioadă de timp. Steve Jobs spunea, “You can only connect the dots looking backward” și cred că a avut mare dreptate. De multe ori, este greu să corelezi experiențele pe care le ai și să le conectezi de un anumit scop. În cazul meu, am anumite obiective pe care încerc să le ating, însă mă bazez foarte mult pe instinct când vine vorba de cuantificarea progresului pe care l-am facut și când mă întreb dacă sunt pe drumul cel bun. Locul în care mă aflu acum este cel mai potrivit pentru mine în acest moment din viața mea, deoarece lucrez la un proiect cu impact în societate, având susținerea unei companii a cărei cultură se potrivește de minune cu modul meu de a fi.

Photo: http://bereczky.ro | Bereczky Sándor

Ești implicat în atât de multe activități. Ce te motivează să te scoli din pat în fiecare dimineață și să ai un impact asupra celor din jur?

Voi răspunde acestei întrebări citându-l din nou pe Steve Jobs, “If today were the last day of my life, would I want to do what I am about to do today?” Cu alte cuvinte, știu că timpul nostru pe pământ este limitat, uneori chiar mai limitat decât ne imaginăm, prin urmare încerc să profit la maxim de timpul meu, încercând în același timp să las o amprentă pozitivă în lume prin diversele inițiative pe care le coordonez sau în care mă implic. Nu știu de unde vine această motivație de a mă implica în societate și a-i ajuta pe cei din jur, probabil o „vină” parțială o au părinții mei și educația pe care mi-au oferit-o, poate diferitele organizații și contexte în care am făcut voluntariat, din care am învățat enorm de multe. Ce știu, însă, cu certitudine, este că vreau să continui să fac ceea ce fac și să mă dezvolt alături de oamenii cu care am plăcerea să lucrez și alături de cei pe care încerc să îi ajut.

Ce atuuri consideri că trebuie să aibă liderii de mâine? Crezi că pot fi acestea dobândite sau sunt doar calități înnăscute?

Cred că atuul cel mai important este adaptabilitatea, fie că este vorba de oamenii cu care lucrezi și pe care trebuie să îi motivezi sau de contexul în care te regăsești. Trăim într-o lume extrem de volatilă, în care, dacă, în calitate de lider, nu ești gata să reacționezi rapid la ceea ce se întâmplă în jurul tău, nu îți va fi foarte ușor. Rolul unui lider este, metaforic vorbind, asemănător cu cel al unui far care ajută vasele să se orienteze. Iar pentru a fi capabil să arăți celor din jurul tău direcția corectă, trebuie să fii ușor adaptabil la contextul actual, care este similar cu cel ai unei mări învolburate, plină de incertitudini și neprevăzut.

Care consideri că este principala calitate care ți-a adus succesul în ceea ce ai întreprins?

Perseverența.

Asistăm la un exod de inteligență în ceea ce privește tinerii români. Cum pot fi aceștia stimulați să rămână în țară și să dezvolte proiecte de succes, să contribuie la progresul României?

Cred că în momentul de față este destul de greu să convingi un tânăr inteligent, care dispune și de resursele necesare, să nu plece din țară măcar pe perioada studiilor, dată fiind situația în care se află educația la nivel universitar în România. Prin urmare, cred că poate ar fi mai indicat să vorbim despre „brain regain” sau despre cum putem să îi readucem în țară pe tinerii pregătiți la facultățile de top din străinătate. Pentru aceștia, cred că România are de oferit destul de multe. În primul rând, o țară în care poți avea un impact real, pentru că încă sunt multe lucruri de îmbunătățit. În al doilea rând, România este o țară care caută o schimbare și, astfel, au apărut multe inițiative care încearcă să contribuie la această schimbare, deci persoanele dornice de implicare au de unde alege în ceea ce privește organizațiile cu care ar putea lucra sau cauzele pentru care ar putea milita. În al treilea rând, și aici vorbesc din experiența personală, persoanele cu studii în afară sunt destul de bine văzute în țară și, de obicei, primesc mai multe responsabilități în rolurile în care se află, prin urmare pot avea parte de o dezvoltare profesională mai rapidă decât ar putea avea în afară.

Iei în considerare o carieră în politică la un moment dat în viitor?

Da, însă doar la momentul oportun. Cred că, în ciuda puterii pe care o au multinaționalele în ziua de astăzi, dacă îți dorești să ai un impact pozitiv la o scară cât mai mare, doar intrând în politică poți să faci acest lucru; în mod evident, după destul de mult efort, însă se poate.

Ți-ai dori să rămâi în România sau ai în vedere mutarea în altă țară?

Momentan mă simt foarte bine în țară, însă sunt sigur că voi mai pleca afară pentru a acumula mai multe experiențe. Însă, de asemenea, ca un vapor care pleacă în croazieră, întotdeaună mă voi reîntoarce în portul din care am pornit, în cazul de față România.

Care sunt proiectele în care ești implicat în prezent? Ai în vedere inițierea unor proiecte noi?

Principalul proiect în care sunt implicat și pe care îl coordonez este Atelierul Digital, restul sunt în acest moment pe plan secundar. Cum spunea foarte bine un prieten și coleg de-al meu, zilele acestea ne curge prin vene Atelierul Digital.

Ne poți spune câteva cuvinte despre ce presupune Atelierul Digital?

Atelierul Digital este cel mai ambițios program de pregătire în lumea digitală din România. Acesta oferă prin intermediul unei platforme online gratuite (https://atelieruldigital.withgoogle.com/) cursuri în domeniul marketingului digital pentru studenți, angajați, antreprenori sau oricine este interesat de mediul digital. Aceste cursuri sunt pe o gamă variată de domenii: de la cum să-ți construiești prezența online, la campanii de marketing în social media sau utilizarea mediului mobil pentru a atrage noi clienți. Utilizatorii pot alege o anumită temă pe care vor să se pregătească și, la final, dacă trec toate testele, pot obține o certificare din partea Google și IAB Europe. De asemenea, pe lângă platforma online, organizăm cursuri offline, de câte 2-3 ore, în care participanții trec în revistă modulele de pe site, alături de un trainer certificat cu experiență în marketing digital.

Recent am lansat 6 huburi Atelierul Digital în universități de top din România. Aceste hub-uri au ca scop conectarea mediului universitar cu cel de business, oferind studenților pregătire practică în antreprenoriat și marketing digital. De asemenea, IMM-urile din orașul respectiv pot beneficia în fiecare dintre hub-uri de consultanță gratuită în domeniul online.

Pentru mai multe informații despre aceste hub-uri puteți vedea acest articol: http://www.startupcafe.ro/google-hub-universitati-atelierdigital.htm.

Fara comentarii

Lasa raspuns