Licenţiată în filosofie şi jurnalism, scriitoarea Camelia Cavadia face de peste douăzeci de ani, PR de televiziune – Pro Tv, Antena 1. În anul 2015, a publicat sub egida editurii Trei, primul său roman, “Vina”, câștigător al “Festival du premier roman” la Chambéry în anul 2016.

După un an de la succesul repurtat cu romanul de debut, Camelia Cavadia își lansează în anul 2016, cel de-al doilea roman, „Măştile fricii“, o carte impresionantă, o istorie a metamorfozei unei personalităţi abuzate de violenţă şi frică, o privire emoţionantă asupra maternităţii înăbuşite de stereotipuri şi a unei iubiri care putea să fie perfectă, dacă protagoniştii săi ar fi trăit prezentul.

Scriitor, om de PR, fondator al platformei online COOLtura Mall, prin intermediul căreia promovează cultura, Camelia Cavadia ne vorbește astăzi despre literatură, despre pasiunea pentru scris și despre interesul actual al publicului din România pentru cărți.

cam3

Ce determină un cititior pasionat să devină scriitor? Cum ați descoperit pasiunea pentru scris și cât de greu a fost drumul, de la început și până în acest moment?

La mine nu cred că una a determinat-o pe cealaltă. Adică nu am devenit scriitor pentru că îmi place să citesc. Mi-a plăcut dintotdeauna să scriu, în primul rând pentru că-mi făcea mai ușoară exteriorizarea. Fiind un copil foarte timid, multă vreme am trăit ascunsă în mine, așa că după ce am învățat să scriu, mi-a plăcut să pot pune pe hârtie ceea ce nu puteam rosti. În plus, dintotdeauna am avut aplecarea asta – deseori enervantă – spre detaliu, spre observație, tendința de a diseca tot ceea ce văd și trăiesc, de a nota, tocmai pentru a nu uita, așa că scrisul a fost pentru mine și o modalitate de a mă exprima. Prima ființă care m-a încurajat să-mi pun sensibilitatea în scris a fost diriginta mea din clasa a V-a și chiar dacă mulți ani după aceea am lăsat să se ducă la fund dorința de a scrie, ea a existat mereu în stare latentă în mine.

Împlinirea acestui vis a venit atunci când aveam nevoie mai mare să se întâmple ceva bun în viața mea, iar pentru asta sunt profund recunoscătoare, pentru că scrisul mi-a revigorat întreaga viață, mi-a înfrumusețat-o într-un fel pe care nu mi l-aș fi putut nici măcar imagina.

Cum ați caracteriza condiția scriitorului în România anului 2017?

Nu am o părere avizată. Eu mă învârt în lumea mea mică, în universul meu, în care mă simt confortabil să fiu. Îi admir, la fel ca dumneavoastră probabil, pe marii scriitori, dar așa de pe margine. Mă bucur însă foarte mult să constat că există o varietate din ce în ce mai mare a temelor și subiectelor abordate, a genurilor literare, că există scriituri atât de diverse. Mă încântă faptul că cititorul are de unde alege cartea potrivită pentru el.

Literatura a fost întotdeauna văzută ca fiind o modalitate ideală de a evada din cotidian. Credeți în salvarea prin scris? În ce măsură considerați că scrisul poate să vindece?

Da, în opinia mea, literatura are capacitatea de a ne scoate din cotidian și a ne purta prin tot felul de lumi, la care altfel nu am avea acces. Lumi trecute, viitoare, imaginare. EA însăși e creatoare de lumi.

Și scrisul și cititul au capacitatea de a ne sustrage realității. Eu, de exemplu, atunci când scriu sau citesc, sunt „plecată” cu totul în carte și se întâmpla ca de multe ori o parte din mine să rămână pentru o perioadă acolo, după cum se întâmplă și să iau ceva de acolo și să aduc aici. Mi se pare foarte interesant acest transfer, această capacitate a cărților de a ne schimba, de a ne modela, de a ne atinge. Un miracol adevărat care face ca atunci când întâlnesc cititorul potrivit, cărțile să prindă viață. Carte și cititor luminând împreună.

Pentru mine, scrisul este terapie. Mă consumă, dar, în același timp, mă ajută să ajung la toate lucrurile pe care le adun în timp. Într-un fel, scrisul este pentru mine locul în care mă întâlnesc cu mine.

Sunteți unul dintre cei mai apreciați oameni de PR din România. În ce manieră își pune amprenta această profesie, asupra activității scriitoricești? Există vreun punct în care cele două se întâlnesc?

E foarte greu să faci PR pentru tine. E ceva aproape împotriva firii. Nu numai pentru că e greu să te expui, dar și pentru că îți e mereu teamă să nu devii ridicol, să nu te lauzi prea mult, să nu vorbești prea mult despre tine.

cam5

Cu ce diferă cea de-a doua dumneavoastră carte de prima şi cât de diferit a fost drumul până la apariţia ei, faţă de “Vina”, primul dumneavoastră volum?

Cea de-a doua carte a fost mai complexă din punct de vedere al personajelor, al poveștii, iar narațiunea a fost la persoana I. Însă amândouă au sondat sufletul omului.

Deși se presupunea că trebuie să fie mai ușor, având în vedere experiența de la prima carte, la „Măștile fricii” am fost conștientă tot timpul că scriu o carte și că așteptările sunt mai mari decât la volumul de debut. Dacă la „Vina” actul de curaj l-a constituit în primul rând îndrăzneala de a scrie ceva pe care să-l trimit editurilor, fără nici urmă de certitudine că vreuna ar putea să o publice, la cea de-a doua mi-a fost permanent teamă să nu dezamăgesc. Am scris tot timpul cu acest gând pe fundal și poate de aceea frământările mele au fost mai mari.

Ce ne puteți povesti despre experiența recentă din cadrul Conferințelor BookLand Evolution?

Nu degeaba se spune că vorbitul în public este cea de-a doua mare frică a omului după frica de moarte. Ei bine, cu toate că mă îngrozește orice ieșire în public, am observat că oamenii mă acceptă așa cum sunt și mă iau la pachet cu emotivitatea mea cu tot. Încurajată de căldura oamenilor pe care i-am întâlnit la lansări, am răspuns cu dragă inimă afirmativ invitației organizatorilor. Întâlnirea cu tinerii în cadrul Conferințelor BookLand Evolution va rămâne una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea în primul rând datorită sclipirilor de bunătate și interes pe care le-am întâlnit în ochișorii celor prezenți în sală, dar și pentru că nu m-aș fi crezut niciodată în stare să fac acest lucru. Niciodată.

cam2

În perioada în care ați scris cele două cărți, ați mers vreodată pe stradă cu personajele în gând? Și cât de greu a fost să vă desprindeți de ele, după finalizarea cărților?

O, da! Am mers cu ele, am mâncat cu ele, am dormit cu ele în gând, iar pe Tomas H. am avut de câteva ori impresia că îl văd pe stradă. Cred că nu te desprinzi niciodată de ele, cu adevărat, chiar dacă le-ai împlinit destinul și le-ai dat drumul în lume. Personajele cărora le-ai dat viață rămân în continuare cu tine ca și cum ar face parte din familia ta. Uite, acum de exemplu, se întâmplă ceva destul de ciudat. Sunt cu totul captivă în cea de-a treia carte la care scriu și-mi vine greu să vorbesc despre Tomas H. și Ema. Ei sunt undeva mai in spate, nu vor dispărea niciodată, dar aici, în primul rând, se află acum alte personaje cu care trăiesc zi și noapte în minte și în suflet. O prietenă de-ale mele observa că atunci când scriu devin obsedată de poveste. Iar adevărul acesta este. Mă liniștesc abia atunci când i-am pus punctul final.

După ce au fost publicate cărțile dumneavoastră, le-ați recitit? Dacă da, ce senzații ați avut în urma lecturii, știind că nu mai puteți schimba nimic?

Nu, nu le-am recitit. Mi-e teamă să nu descopăr fraze pe care să-mi fi dorit să le fi scris altfel. Însă uneori dau peste fragmente scoase de cititori și postate pe Facebook care mi se par frumoase și mă duc și le caut în carte.

cam4

Cum ați caracteriza interesul actual al publicului din România pentru literatură?

Statisticile arată că noi, ca popor, citim foarte puțin, deși eu văd tot mai mulți oameni în jurul meu citind. Dar probabil că realitatea nu este cea din proximitatea mea. Din păcate, nu există o strategie la nivel național de încurajare a cititului, educația este în derivă, nu am reușit încă să avem un sistem de învățământ viabil, care să-i apropie pe copii de școală, să le valorifice înclinațiile, să le stimuleze creativitatea și să-i facă să învețe de plăcere. Nu avem o programă școlară adaptată vremurilor, iar schimbările nu fac decât să-i debusoleze atât pe părinți, cât și pe copii. Și vorbesc despre educație pentru că de aici începe totul.

Din fericire, există cărți pentru toate vârstele, toate gusturile, toate exigențele. Editurile din România reușesc să țină pasul cu cele mai noi apariții editoriale, așa că  e nevoie doar de o stimulare a apetitului pentru lectură. Eu cred că dacă-i pui unui copil în mână cartea potrivită pentru el, l-ai câștigat ca cititor de cursă lungă. În plus, uneori, puterea exemplului face mai mult decât orice explicație. Cu cât copiii își văd mai mult părinții citind, cu atât vor fi și ei mai interesați să descopere lumea dintre coperte.

În viziunea dumneavoastră, cât este de dificil pentru un autor respectabil să facă față  provocărilor venite dinspre literatura de duzină?

Eu cred ca orice autor trebuie să scrie așa cum simte, în funcție de ceea ce este el, de ceea ce vrea să transmită. Fiecare om are stilul său și cred că e important să-și rămână loial. E bine să încerci să te autodepășești, să vrei tot mai mult de la tine, dar e o mare „capcană” aceea de a te compara cu alții. O să-ți fac și o mărturisire: în perioadele în care scriu, evit să citesc cărți mari, frumoase, răvășitoare pentru că de fiecare dată când am făcut asta, m-am demoralizat și am sfârșit prin a-mi spune: „eu n-o să reușesc niciodată să scriu așa frumos”.

Eu n-am nimic nici cu cărțile de duzină, nici cu cele de proastă calitate. Atâta timp cât se găsesc oameni care să le aprecieze, cărora să le facă plăcere să le citească, pe mine n-au cu ce să mă încurce. Sunt multe bestseller-uri apreciate de public și nebăgate în seamă de critici care fac înconjurul lumii. Nu le pot spune autorilor decât „bravo, lor!” că au găsit această rețetă de a ajunge la cititori. O astfel de carte nu este citită în detrimental alteia, de foarte bună calitate. Iar cărțile cu literatură bună își au și ele publicul lor.

Sunteți o mare iubitoare de cărți. Ne puteți recomanda câteva titluri care v-au impresionat și care v-au influențat de-a lungul timpului?

Prefer să vorbesc despre autori preferați, decât despre cărți preferate, în primul rând pentru faptul că atunci când descopăr o carte care îmi place, cumpăr tot ce a scris autorul respectiv. Îmi place să-mi fac o părere de ansamblu asupra cărților sale, să urmăresc evoluția scriiturii să aflu în ce perioade ale vieții le-a scris. Așadar scriitorii mei preferați sunt: Mircea Eliade, Jose Saramago, Paul Auster, Ismail Kadare, Jonathan Franzen, Feodor Dostoievski, John Steinbeck, Romain Gary, Haruki Murakami, Philip Roth, John Fante, Kazuo Ishiguro, Javier Marias, Baricco Alessandro, Dino Buzzati, Arturo Reverte-Perez, Maques, Llosa, Alberto Vazquez-Figueroa, Mihail Șișkin și mulți, mulții alții. Despre câteva cărți preferate am scris aici.

Ce sfat le-ați oferi autorilor aflați la început de drum sau celor care își doresc să scrie? Există anumite calități pe care trebuie să le aibă un scriitor pentru a rămâne în memoria timpului?

Nu-mi place să dau sfaturi pentru că nu sunt în măsură să fac asta, dar dacă ar fi totuși să dau unul, ar fi acela de a nu renunța la un vis înainte de a fi făcut totul pentru împlinirea lui!

Ați fost la Sibiu, la Cluj, iar în curând vă veți întâlni cu cititorii care vă iubesc din Brașov. Ce sentimente vă încearcă atunci când descoperiți, cu fiecare întâlnire, că sunteți apreciată și iubită de public? Cât de importante sunt pentru un autor aceste întâlniri cu cititorii?

Nu știu alți oameni cum sunt, însă eu am nevoie de confirmările celor care mă citesc, tocmai de aceea mă bucură orice semn venit din partea lor. Apreciez cuvintele tuturor celor care-și rup din timpul lor, în primul rând pentru a mă citi, și-n al doilea rând pentru a-mi scrie părerea lor. În lumea asta tot mai grăbită, este extraordinar să vezi oamenii oprindu-se pentru o vorbă bună. Întâlnirile cu cititorii sunt un adevărat privilegiu pentru mine, motiv pentru care mulțumesc foarte mult editurii Trei pentru organizarea lor. Arareori ai ocazia să vezi ochii care te citesc, să poți răspunde curiozității lor, să mulțumești și să poți da și tu ceva înapoi din ceea ce primești.

După o poveste răvășitoare și sensibilă precum cea din “Măștile fricii”, aveți în plan o nouă carte? Ce alte planuri aveți pentru viitor?

Da, scriu la cel de-al treilea roman, care sper să fie la fel de bine primit de public cum au fost și celelalte. Pentru viitor nu-mi propun decât să scriu din ce în ce mai bine, să mă bucur de tot ceea ce-mi oferă acest drum minunat pe care am pornit, să am timp și de oamenii din viața mea, cărora să le pot arăta cât de mult îi iubesc, să pot citi mai mult și să nu uit să prețuiesc tot ceea ce am dobândit.

Fara comentarii

Lasa raspuns