„Cum de am ajuns aici? Care am? Sunteţi drăguţ să vă includeţi în acest dezastru, dumneavoastră, care tocmai aţi debarcat pe aici. Nimeni nu vă poate impune situaţia în care mă găsesc, în care „am ajuns”, admiţând că m-aş fi mişcat de doi, ăăăăă, de trei ani, de doi ani şi jumătate?”

Romanul ″Femeia inventatã” este povestea, am putea spune actuală, a unei eroine pe nume Claire, divorţată, în vârstă de patruzeci şi opt de ani care îşi creează un cont de Facebook cu un profil fals cu scopul de a-şi urmări iubitul.

Dorinţa protagonistei o întâlnim încă din primele pagini şi va continua pe parcursul romanului îmbinat cu un joc de oglinzi între real şi virtual: ”Greu de spus. Vedeţi dumneavoastră, dorinţa e misterioasă. Ne dorim de la celălalt ceva ce nu avem sau nu mai avem.”

Problema socializării o întâlnim dezbătută în cea mai profundă formă: “Bineînţeles ca asta face şi rău, da, sigur că da celălalt este conectat, dar nu cu tine. Poţi să-ţi imaginezi orice, îţi şi imaginezi absolut orice, te uiţi pe profilurile noilor lor prieteni, prieten e lor, pândind vreo postare revelatoare îi decriptezi cel mai mic comentariu, faci neîncetate verificări de pe un perete pe altul, reasculţi melodiile pe care le- a ascultat şi el, îi interpretezi versurile, te informezi ce gusturi are, îi vezi fotografiile, postările video, pândeşti geolocalizarea, evenimentele la care va participa, navighezi ca un submarin în oceanul de feţe şi de cuvinte.”

Condiţia umană şi cu precădere cea feminină este amplu dezbătută chiar prin unele locuri dusă la extrem: ”E o nenorocire să fii femeie….este o luptă dacă vreţi….femeile sunt sortite dispariţiei..ai fost folosită şi nu mai foloseşti.Ieri fantasmă, azi fantomă. Ce putere dobândesc femeile de cincizeci de ani?”

Toate aceste condimente  fac acţiunea romanului să fie uşor de parcurs, ar părea la prima vedere, însă, în profunzime, trăim în două lumi precum societatea modernă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here