La Teatrul Mic luni, 20 februarie și marți, 21 februarie are loc premiera oficială a spectacolului ”Deșteptarea Primăverii” de Frank Wedekind, regia și scenografia Vlad Cristache. Acest spectacol deschide seria premierelor și a evenimentelor ce vor avea loc la Teatrul Mic în stagiunea 2016 – 2017.

„Deșteptarea primăverii”, în varianta regizorală și scenografică a lui Vlad Cristache, este un poem teatral rock. Debutul unei echipe tinere de actori, alături de nume consacrate ale Teatrului Mic, este completat de prezența insolită a trupei Firma, care prin muzica și versurile originale compuse special pentru acest spectacol de Daniel Rocca întregesc viziunea regizorală.

„Deșteptarea Primăverii” este o dramă satirică, fiind centrată pe ”conflictul dintre generații” și contradicțiile interioare ale tinerilor, aruncând în aer norme, limite și secrete ale vârstei adolescentine. Tinerii visează la un paradis artificial care se opune universului adulților, se revoltă împotriva ipocriziei și a falselor valori. Autorul însă, își caracteriza textul drept „o reflectare luminoasă a vieții, în care am căutat să dau fiecărei scene tot umorul ei degajat, care se putea obține”.

“Eu am privit copilăria și adolescența în multe dintre spectacolele mele, rezonez foarte bine cu această perioadă, care mi se pare cea mai importantă etapă a vieții. Spectacolul ”Deșteptarea Primăverii” vorbește despre o societate care exclude libertatea. Ca tânăr, ești atât de mult bătut la cap de toată lumea, de profesori, de părinți, încât ai niște repere clare în care trebuie să te încadrezi, în care să îți încadrezi viața, numai că ce se întâmplă cu tine nu poate fi încadrat în nimic… Și atunci practic te simți constrâns într-un moment în care tu ești vulnerabil, nu știi ce se întâmplă cu tine, iar asta poate da naștere unei tragedii”, spune regizorul Vlad Cristache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here