Alex Trăilă este consultant de film. A absolvit imagine de film și TV la Universitatea Hyperion din București și a participat la o serie de programe de formare și cursuri de pregătire în domeniul creative producing, mentoring și film marketing. Este alumni MAIA Workshops și EAVE – European Audiovisual Entrepreneurs. În 2006 și-a deschis propria casă de producție, Steppenwolf Film, cu care a dezvoltat și produs mai multe proiecte de film. Pentru 3 ani a fost Development Producer la Sarajevo City of Film – fond cinematografic dedicat producției de film de scurt metraj. Din 2011 coordonează programul CineLink-Work in Progress în cadrul Festivalului de Film Sarajevo, din 2014 este consultant, colaborează cu When East Meets West Co-Production Forum (Trieste) și a fost implicat în departamentul de industrie al Festivalului de Film Transilvania ediția 2014 și 2015.

Împreună cu piața de Co-producții Connecting Cottbus (Germania) și When East Meets Meets West (Italia) a inițiat think-tank-ul #FEEDback (Film Eastern European Dialogue), axat pe politica culturală în domeniul cinematografiei în Europa de Est. În perioada mai – octombrie 2016 a fost Consilier al Ministrului Culturi pentru cinematografie, din ianuarie 2016 este membru în Consiliul de administrație al Centrului Național al Cinematografiei, iar în prezent are un mandat, din partea Reprezentanței Comisiei Europene în România, EUNIC și Institutul Cultural Român, în calitate de Director Artistic al Festivalului Filmului European.

Dacă ar fi să realizăm o analiză a cinematografiei naționale, cum calificați evoluțiile acesteia raportându-ne la binecunoscuta istorie a acestei forme de artă?

Cinematografia românească, ca mai toate lucrurile, este supusă unor cicluri. În opinia mea, după perioada pre-decembristă, când în principal se urmăreau producția și realizarea unor filme de anvergură, adevărate peplumuri, au urmat anii ’90 unde cu unele excepții, autorii și-au căutat un  limbaj nou, modalități noi de exprimare în noul context socio-politic. A urmat anul 2000, anul zero, fără niciun film românesc, iar ultimii 16 ani îi cunoaștem foarte bine, cu panta ascendentă de care avem parte, creațiile cinematografice devenind principalul mijloc de promovare al țării noastre, adevărați ambasadori culturali.

Credeți că discutăm despre o specificitate compozițională a cinematografiei est-europene? Dacă da, sesizăm anumite trăsături inerente?

Nu sunt critic de film, și nici nu am făcut vreun studiu aprofundat, prin urmare este doar o opinie personală. Cred că inevitabil sunt trăsături comune în spațiul de Est și Sud Est. Avem istorii comune, relații strânse, resurse financiare limitate, toate acestea fără îndoială au influențat realizatorii de film. Putem să vorbim de o perspectivă extrem de personală asupra realității înconjurătoare exprimată pe ecran, de un film profund de autor.

Este cinematografia un exponent al multiculturalismului, respectiv a interculturalității?

Probabil, cinematografia este printre puținele arte care datorită modului prin care este de cele mai multe ori finanțată (co-producție), a dus la o strânsă colaborare artistică pe mai multe planuri, implicând în echipa creativă profesioniști din mai multe țări.

Continuând direcția de discuție, credeți că pelicula permite o percepție nuanțată asupra realității? În ce măsură este filmul exponentul unei culturi, respectiv a unei civilizații?

Cu siguranță. Nuanțată, poate nu este cel mai potrivit cuvânt, eu înțelegând prin asta că realitatea este alterată. Dar, filmul permite accesul spectatorilor la o perspectivă personală asupra unor elemente din realitate. Iar, dacă uneori nu ajungem să înțelegem pe deplin ce dorește să spună cineva prin cuvinte, cu siguranță prin film putem să avem o imagine clară.

Filmul poate fi adesea o oglindă a societății. Poate nu este tot timpul intenția autorului, dar inevitabil el relatează un moment sau un aspect prin decuparea, expandarea și detalierea lui permițând spectatorului să descopere, să conștientizeze, să empatizeze și să asimileze.

Filmul este o artă, este un act cultural, iar cultura este un exponent al unui moment din istorie. Cred cu tărie că filmul nu este doar o plăcere intelectuală sau pur entertainment, ci poate să fie și un declanșator de dezbatere publică pe teme ce ne preocupă pe fiecare din noi, indiferent în interiorul căror granițe trăim.

Cât de actual mai este conceptul mimesis atunci când ne gândim la tematicile abordate în filme?

Întotdeauna va exista vârf de val, apoi cei care îl urmează sau sunt trași după. Nu cred că este preponderent voluntar precum nici involuntar efectul de imitare. Mai curând vorbim de influență. Este perfect normal, iar acest lucru pe termen lung nu îl văd decât ca pe ceva extrem de util, pentru că poate duce la contrareacții, implicit la noutate.

 Susțin autoritățile naționale abilitate inovația din domeniu? Regăsim sincope de natură instituțională sau din punctul de vedere al resurselor?

Dacă vorbim despre România, știm foarte bine că mai este foarte mult de lucru în multe dintre domenii, nu doar în cinematografie. Privind în urmă, cultura nu a fost neapărat o prioritate pentru vreuna din guvernări, iar ce s-a întâmplat anul trecut, cu bune și rele, este o excepție. Dar dacă este cu adevărat ceva extrem de important ca rezultat al mandatului Alexandrescu – Șuteu, este aducerea culturii în spațiul public și mai ales a cinematografiei în prim plan. Europa vede cinematografia ca un act de cultură, și îl tratează ca atare oferind ca principală unealtă de finanțare – subvenția. Mai mult de atât, Europa a înțeles componenta economică și potențialul acestui domeniu, creând astfel punți de legătură, sinergii și mijloace comune de exploatare și investiție în inovație.

Pentru ca realmente să putem vorbi de o susținere instituțională în acest domeniu, cred că este necesară o vedere de ansamblu. O dezvoltare pe orizontală, descoperind astfel unde acest domeniu implicit produce efecte, de care sectoare sau domenii depinde direct sau indirect pentru a evolua și performa. Nu este suficient să te rezumi la o lege specifică domeniului.

Trebuie investit cât mai mult în formarea profesională, în sprijinul pentru schimb de experiențe, în educarea tinerilor, în corelarea sistemului fiscal cu particularitățile domeniului, cu apropierea de economie și înțelegerea că măsuri de facilități fiscale nu înseamnă bani pe gratis, ci creare de oportunități, atragere de investiții, locuri de muncă, turism, promovarea țării, o mare parte din acestea fiind greu de cuantificat exact în cifre și statistici.

Dar pentru a putea avea un punct de pornire, îmi permit să sugerez că este nevoie de o conștientizare la nivel instituțional a relevanței internaționale a României prin cinematografie, și astfel la gândirea unei strategii pe termen lung, implicit la răbdarea de a vedea și efectele produse tot pe termen lung. Toate acestea s-ar putea realiza printr-un consens politic, un gentlemen’s agreement între actorii politici, și printr-o restructurare instituțională ce ar permite flexibilitate, responsabilitate, viziune, transparență, un leadership sectorial în adevăratul sens.

Având în vedere diversitatea peliculelor, cum caracterizați apetența publicului occidental vis-à-vis de cinematografia estică și orientală?

După cum spuneam, ce fac autorii este de a decupa și arăta o fațetă a unei realității în viziunea lor. Este ceva unic, deosebit, iar adesea nu neapărat ușor de privit de către spectator. Dar cu toate acestea, publicul este curios să descopere și mai ales să fie emoționat.

Suntem astăzi martori la un fenomen de populare a spațiului estic și sud-estic cu festivaluri de film, chiar și în foste teatre de război, după cum este cazul celui de la Sarajevo. Care sunt semnalele din spatele acestei stări a lucrurilor?

Este adevărat că de câțiva ani festivalurile de film au rol din ce în ce mai important în punerea în contact a publicului cu autorii de film și creațiile lor. Sarajevo este în opinia un caz special și foarte probabil că sunt și extrem de subiectiv, fiind „adoptat și crescut profesional” de către echipa de acolo.

Nu este printre cele mai vechi festivaluri de film din regiune, dar a devenit foarte rapid poate cel mai relevant pentru profesioniști. Spun că este special pentru că este un festival început în ultimii ani de război, la început cu proiecții în cinemobile (camioane NATO, care se transformau în sală de proiecție cu aproximativ 80 de locuri), uneori și în aer liber. Autori de film importanți trimiteau role de film în pachete cu ajutoare sau unii veneau cu ele la sub braț (faimoasă este povestea lui Leos Carax).

În momente de criză, când accesul către exterior era extrem de limitat, cinematograful a devenit cel mai bun refugiu. Astăzi este un festival cu covor roșu, cu vedete care vin într-un mod extrem de relaxat să se întâlnească cu publicul, dar și un nod profesional extrem de activ pentru ducerea la capăt a proiectelor cinematografice în lucru a autorilor din regiune. România beneficiază întotdeauna de un loc privilegiat.

Cu prilejul festivalurilor cinematografice, observăm un anumit grad de popularitate înregistrat de filmele românești și reflectat prin distincțiile obținute.

Filmele din România trezesc interes, așa este. Se aplică până la urmă și în discuția cu privire la premiile din festivaluri același principiu cu apetitul publicului străin. Acum câțiva ani, se preconiza sfârșitul acestui interes, dar împotriva previziunilor, se pare că autorii au reușit să aducă în atenția selecționerilor și a juriilor povești unice prin subiect și abordare. Putem vorbi de o solidificare a poziției cineaștilor români pe plan internațional. Nu rămâne decât ca România să se folosească în sfârșit de această poziție privilegiată, și să construiască în țară un sistem, care să faciliteze dezvoltarea industriei.

Ce ne puteți spune despre Film Eastern Europe Dialogue? Care a fost punctul de plecare pentru această inițiativă și ce obiective v-ați propus?

#FEEDback (Film Eastern European Dialogue) este un proiect pornit dintr-o dorință personală de a aduce România într-o poziție implicată regional în politicile publice din domeniu, de a găsi modalități de cooperare la nivel de finanțare, dar mai ales în ce privește circulația și accesul la operele cinematografice create în regiune. Astfel, am creat am putea spune un grup de lucru, pe tipul think tank, format din șefi de instituții publice din domeniu (fonduri naționale, agenții, centre naționale ale cinematografiei, etc.) și un număr restrâns de profesioniști activi din diverse țări. Am poziționat trei întâlniri de lucru în trei evenimente dedicate profesioniștilor din regiune începând cu TIFF (Festivalul Internațional de Film Transilvania), apoi Connecting Cottbus (Germania) și When East Meets West (Trieste). Un raport al întâlnirilor ce au avut loc în 2015/2016 a fost prezentat  în cadrul European Film Market în februarie 2016.

În momentul de față se lucrează intens la punerea în practică a acordului dintre țările implicate (Croația, Macedonia, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Cehia și Polonia), zilele acestea având loc o întâlnire la Trieste.

Proiectul susținut de toate aceste țări constă în crearea unei platforme online ce va cuprinde cele mai multe din filmele produse de țările participante. Este un dispozitiv de lucru pentru operatori culturali, instituții publice de cultură și educație din țările participante, acestora oferindu-li-se acces la filme pentru a le utiliza în activitatea lor culturală, de cercetare sau pedagogică. Aceștia, pe lângă accesul la conținut, vor avea la dispoziție și un mod avansat de căutare și filtrare bazat pe cuvinte cheie.

Pe termen lung avem în vedere deschiderea accesului la această platformă și către publicul larg.

O inițiativă pe calea pionieratului este și When East Meets West. Care sunt elementele definitorii pentru acest proiect?

When East Meets West este un eveniment tânăr în rândul celor dedicate profesioniștilor din industria cinematografică europeană, dar care a crescut extrem de repede. Este o platformă cu mai multe secțiuni, pilonul central fiind forumul de co-producție, unde în fiecare an un număr de proiecte din Europa de Est sunt selectate să participe alături de un set de proiecte din zona aflată în focus WEMW în anul respectiv. Îl consider un loc extrem de important, mai puțin prim dimensiune și mai mult prin calitatea proiectelor și a profesioniștilor atrași să participe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here