Regionalizarea post-revoluționară a Europei Centrale

Căderea Cortinei de Fier nu înseamnă doar o schimbare de regim în Europa Centrală, ci o redimensionare a raporturilor cu Europa unită, odată ce racordarea actorilor din regiune la climatul de cooperare european nu mai este obstrucționată de levierul sovietic, care să dicteze liniile generale ale politicii externe a statelor satelit. Declarația de Cooperare între Republica Federală Cehă și Slovacă, Republica Polonă și Republica Ungară în Lupta pentru Integrarea Europeană, semnată la data de 15 februarie 1991 în orașul ungar Visegrád, este actul fondator al structurii concertate a acestora de pregătire a procesului de integrare europeană: Grupul de la Visegrád.

Structura de cooperare ministerială regională își asumă astfel transformarea internă de natură concertată a membrilor în vederea pregătirii procesului de integrare a Europei Centrale în cadrul Comunității Europene. Practic, discutăm despre o transpunere la nivel regional a sistemului comunitar de piață comună, vârful de lance al întregului sistem fiind CEFTA, deci o replică central-europeană la ceea ce ulterior avea să fie Spațiul Schengen. Școala de gândire în jurul căreia se cristalizează structura instituțională a V3, devenit V4 după dezintegrarea Republicii Federale Cehă și Slovacă, este aceea a Consiliului Nordic, structură geopolitică și interparlamentară a Scandinaviei, similară Benelux, însă cu anterior menționata dimensiune geopolitică.

Într-o bună măsură, Grupul de la Visegrád debutează după cutuma CSCE, devenită OSCE odată ce capătă personalitate juridică, întrucât Declarația de la Visegrád este un act eminamente politic, ceea ce face ca organizația să nu aibă personalitate juridică sui generis. Efectiv, actul fondator nu creează, nu modifică, după cum nici nu stinge drepturi și obligații juridice sau de altă natură, ci trasează un cadru genera de evoluție pentru cele patru state membre: „armonizării cooperării cu instituțiile europene”. Caracterul strict orientativ al prevederilor documentului fondator se transpune în indicarea unor direcții principiale, edificatoare fiind triada: dreptul identitar al națiunilor – dreptul minorităților – drepturile omului.

Accentul pe autodeterminare și suveranitate este consecința inerentă a unei istorii recente a intervenționismului de natură sovietică, ceea ce face ca securitatea națională să reprezinte o constantă a actelor oficiale ratificate de Guvernele statelor din formula V4.  În profund contrast cu dezideratul menținerii suveranității neștirbite, prerogativele înscrise în actul fondator al V4 privesc activitatea organizației din perspectiva cooperării transfrontaliere tehnice, realizată prin reuniuni guvernamentale la nivel de ministru de resort sau de șef de Guvern.

Grupul de la Visegrád  ca motor integrator al Europei Centrale

O veritabilă locomotivă a integrării europene, organizația V4 își construiește o rețea formată din cvartetul UE – ONU – OSCE – NATO, cea mai solidă argumentație pentru expunerea gradului avansat de pregătire a statelor membre în direcția aderării la organizațiile euro-atlantice. Comitetul Interministerial pentru Reformă este unul dintre pilonii de sprijin ai aderării, scopul acestei scheme de cooperare fiind consolidarea sistemului democratic, a statului de drept și a pieței capitaliste, valori privite a ca intrinseci aderării la construcția comunitară.  Activitatea comitetului interguvernamental se accentuează odată cu deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, dat fiind faptul că această recunoaștere a progreselor din partea Bruxelles-ului trebuie să fie dublată de o creștere exponențială a ritmului acestora.

În relație cu poziția comună privind aderarea la proiectul european vine ideea de patrimoniu comun, ceea ce este unul dintre elementele de specificitate ale Grupului de la Visegrád, care decurge din asumarea unor elemente cu potențial de coeziune interstatală: religia, rădăcinile și valorile fundamentale ale gândirii europene, conducând la o cooperare naturală, istorică. Această abordare comprehensivă din punctul de vedere al domeniilor vizate se transpune în existența mai multor paliere de dialog, și anume: cetățenesc, instituțional, ecleziastic, inclusiv în ceea ce privește organizațiile sociale și infrastructura.

Încheierea procesului de integrare europeană prin aderarea statelor membre V4 la Uniunea Europeană se va transpune într-o schimbare de paradigmă a organizației, dat fiind faptul că obiectivul major al Grupului de la Visegrád este atins, ceea ce înseamnă că statele Europei Centrale se află în fața situației de elaborare a unei noi rațiuni de a fi a structurii de cooperare interministeriale. Întocmai cum și NATO a adoptat un nou concept după încheierea Războiului Rece, V4 trece printr-o transformare post-aderare, asumându-și rolul de pilon de integrare europeană pentru statele din imediata vecinătate a spațiului comunitar, aflate în plin proces de aderare la UE, negociere, respectiv cu statutul de țară candidat.

Noua strategie a organizației ce reunește statele Europei Centrale  vizează susținerea statelor foste comuniste din Europa de Est și de Sud-Est, respectiv din Caucazul de Sud pe drumul de integrare europeană, Fondul Internațional Visegrád reprezentând cadrul de finanțare a programelor educaționale și culturale din state precum Georgia, Moldova sau Ucraina. Se cere a fi amintită structura de cooperare V4+1 în cazul proiectelor interguvernamentale dintre membri Grupului de la Visegrád și un stat terț, colaborare ce s-a desfășurat în perioada de pre-aderare a României și a Bulgariei, la care se adaugă structura de cooperare cu alte organizații internaționale sau regionale, deci V4+Nordic-Baltic-8.

Fațeta Grupului de la Visegrád post-integrare îmbracă și dimensiunea gestiunii de crize, cele patru state din componența organizației implicându-se încă de dinainte de aderare în teatrele de război, criticând acțiunile lui Slobodan Milošević din Kosovo (1999) și continuând după aderare prin implicarea în crizele din Georgia (2008)  și Ucraina (2014). Aportul adus de V4 la problematicile semnalate se concretizează prin planuri și recomandări concrete în vederea soluționării litigiilor teritoriale, respectiv a crizelor umanitare ce inerent decurg. La aceste inițiative se adaugă implicarea activă în susținerea politicii externe comunitare, Parteneriatul Estic fiind unul dintre programele comunitare sprijinite de V4, la care se adaugă propunerea pentru înființarea Consorțiului Statelor Membre, cadrul conceptual de cooperare dintre Bruxelles și Balcanii de Vest.

Euroscepticismul central-european

Criza refugiaților determinată de războiul civil sirian este punctul de cotitură între Bruxelles și Europa Centrală, principalul pol european de boicotare a cotelor obligatorii pentru refugiați, reclamând un import de insecuritate la nivel intern, având cunoscute ipotezele conform cărora în valul de cetățeni sirieni proveniți din teatrele de război levantine se regăsesc extremiști cu misiunea de a comite atacuri teroriste pe teritoriul Uniunii Europene.

Nuanțele unui regim naționalist militant sunt cele mai prezente în ceea ce privește Guvernul Viktor Orbán, al cărui conservatorism de factură socialistă merge până la o serie de reforme constituționale specifice unei democrații neliberale. Sub stindardul apărării cu orice preț a suveranității naționale, neîncrederea față de Europa unită este exprimată tranșant, ideologia puterii de la Budapesta fiind aceea a plasării intereselor maghiare pe o treaptă superioară, intangibilă în raport cu cele comunitare.

La orientarea conservatoare a regimului se adaugă anumite note de extremism, în contextul în care inclusiv presa din Ungaria reclamă anumite puncte de tensiune ale Cabinetului Orbán cu statele din imediata vecinătate, ca urmare a unei perpetue revitalizări a tensiunilor glaciale determinate de anumite grade de animozități istorice sau dispute teritoriale încheiate prin acte juridice internațional recunoscute.

Adeziunea, într-o măsură considerabilă, la liniile politicii Kremlinului reprezintă un punct de îngrijorare pentru Uniunea Europeană, întrucât aceste linii strategice sunt motivate de considerente esențialmente problematizante pentru coeziunea internă a construcției comunitare. Demantelarea statului de drept și revizionismul sunt două dintre elementele ce fragilizează relația dintre Bruxelles și Budapesta, în condițiile în care criza refugiaților este un test major pentru „clauza de solidaritate” a Tratatului de la Lisabona (semnat în 2007, în vigoare din 2009).

Coeficientul rus se adaugă într-o ecuație complexă a climatului regional: acuzele occidentale adresate Moscovei de imixtiune în afacerile interne ale unor state precum Serbia, Moldova sau Muntenegru, la care se adaugă victoria taberelor socialiste pro-ruse din Bulgaria și Moldova. Influența publicațiilor ruse la nivel de soft-power rămâne determinantă pentru opinia publică din statele în cauză, având cunoscute tentativele eșuate de răsturnare a Guvernelor de la Belgrad și Podgorica.

Statul de drept și libertatea presei sunt puternic contestate în ceea ce privește regimul de la Varșovia, în contextul în care 2016 a fost anul în care decidenții politici europeni au fost martori la tendințele poloneze de controlare a societății. Dacă într-un prim pas executivul de pe Vistula a venit cu un proiect legislativ de limitare a marjei de manevră a audiovizualului și radiodifuziunii publice, în ultima parte a anului societatea civilă din republica baltică a militat împotriva măsurii de interzicere a avortului. Reiterarea decrețeilor a fost percepută  ca  un afront la adresa libertății și a fost aspru criticată de mișcările feministe, cu rezultat direct într-un prejudiciu de imagine fără precedent pentru Varșovia.

Aceste măsuri amintesc de derapajul regimului de la Bratislava din timpul guvernării lui Vladimír Mečiar (1994-1998), când accentele dictatoriale au deviat Slovacia de la drumul integrării, cu mențiunea că elementul de surprindere vis-à-vis de aceste recrudenscențe totalitare vine ca urmare a faptului că se manifestă în state integrate euro-atlantic, asociate într-o formulă de cooperare ce își asumă extinderea democrației și a drepturilor omului.

Organizație regională sau for interguvernamental?

Dezbaterea cu privire la îndeplinirea particularităților de revin unei organizații internaționale, în conformitate cu grilele de analiză convenționale în materie. O veritabilă simbioză între Benelux și Consiliul Nordic, Grupul de la Visegrád presupune o laxă cooperare interguvernamentală, practic delegarea de suveranitate după modelul construcției europene fiind inexistentă. În profundă conformitate cu modalitatea de instrumentare a suveranității scandinave, mărcile acesteia sunt profund exprimate în declarația politică cu rol de act fondator.

Desigur că structura de cooperare tehnică este cea care impune renunțarea sau trecerea în plan secund o unor trăsături imprimate la nivelul asocierilor statale clasice. Procesul de fondare a organizației amintește de debutul CSCE, transformată în OSCE după conferirea personalității juridice prin Carta de la Paris din 1990, simbolizând tranziția de la acțiune politică spre organizație internațională de sine stătătoare. În cazul OSCE, transformările conceptuale survenite au facilitat extinderea prerogativelor organizație dincolo de zona de descărcare regională, consolidat prin sistemul de parteneriate cu statele din zona ACP.

După cum și Statul Cetățenii Vaticanului coroborează în existența sa atât trăsături specifice unui actor statal, cât și unei organizații internaționale, V4 se constituie ca o organizație internațională atipică. Caracterul atipic este dat de însăși climatul regional ce nu poate fi încadrat într-o tipologie prestabilită, ceea ce se transpune în specificitatea Grupului de la Visegrád. Trebuie menționat și decalajul dintre componenta teoretică și cea practică, în condițiile în care nuanțele regionale influențează în mod decisiv fundamentele și structura instituțională a actorilor statali în cauză.

Disponibilitatea mai scăzută a statelor Europei Centrale de delegare a suveranității, în antiteză cu federalismul și europenismul vest-europene, vine pe fundamentele unei lung tradiții a suveranității știrbite de ingerințele sovietice în afacerile interne ale celor trei, iar mai apoi patru state membre. Nu este mai puțină surprinzătoare nici dorința acestor actori de a-și cunoaște pe deplin considerentele suveranității naționale până a lua în calcul problema oricărei forme de delegări, chiar dacă asocierea în structura V4 viza tocmai adoptarea unui proiect ce viza în primul rând o astfel de consecință inerentă: Europa unită.

Cu rol de concluzie regăsim și dilema Uniunii Europene cu privire la strategia de dezvoltare pe termen mediu și lung: organizație regională, confederație sau federație. Hipercomplexivitatea realității cotidiene demonstrează însă că nu putem discuta despre un proiect (ne)statal care să întrunească toate condițiile cutumiale sau legale în deplinătatea acestora, deci ideea de mélange conceptual rămâne definitorie pentru acestea, aplicându-se în totalitatea și  Grupului de la Visegrád.

Însăși activitatea și coerența în salturi a acestuia poate fi considerată o explicație veridică pentru evoluția de natură dihotomică a V4: atunci când coeziunea internă este considerabilă discutăm despre o organizație internațională, pentru ca în momentele când disputele interne sunt prezente aceasta să devină o formă de cooperare interguvernamentală.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here