Ana Preda este jurnalist de televiziune, lucrând, în prezent, ca producător la Televiziunea Română. De-a lungul timpului, a activat ca freelancer – scenarist, producător TV şi consultant de PR – pentru trusturi de presă, companii financiare, pentru instituţii culturale şi organizaţii non-guvernamentale. Ca etnic lipovean, a fost interesată să se întoarcă la origini, realizând, astfel, în 2015, documentarul biografic și antropo-etnic „Filipovenii și cazacii lui Nekrasov”. Am stat de vorbă cu dumneai despre oameni, cultură, lipoveni și spiritul rus.

Dacă ar fi să le oferiți oamenilor de la conducerea statului câteva argumente în favoarea sprijinirii proiectelor culturale, care ar fi acelea? Vă pun această întrebare, deoarece oamenii politici tind să acorde mai multă atenție chestiunilor de ordin economic sau militar, decât celor culturale.

Încerc acum să gândesc ca un om practic, din conducerea statului, pentru a găsi cele mai rezonante și convingătoare argumente, fără a omite propriile convingeri legate de beneficiile culturii în care am crescut, dar și ale culturii universale. Primul argument: cultura este un instrument puternic de comunicare, care poate uni, care strânge laolaltă oameni cu diverse mentalități, din straturi sociale diferite, din medii extrem de variate. Cu alte cuvinte, poți transmite mesaje care clădesc o lume mai bună, mesaje ce vor fi percepute de o masă foarte largă de oameni, întrucât cultura sensibilizează și emoția este ceea ce ne face umani, indiferent din care popor facem parte, de educația pe care am primit-o sau nu, fără deosebire de nivelul de trai la care am ajuns sau în care ne mai zbatem. Al doilea argument l-aș boteza dezvoltarea armonioasă a societății. Proiectele culturale derulate la nivelul oricăror forme de învățământ duc la o dezvoltare completă și sănătoasă a individului ce compune societatea. A sprijini cultura nu înseamnă neapărat a aloca bani, ci înseamnă și a încuraja prin politici educaționale coerente și consistente manifestările artistice și diversitatea culturală în orice formă de învățamânt. Talentul înnăscut se poate pierde când accesul la educație este blocat sau dacă în fiecare școală nu există obligatoriu cor, teatru, pictură, muzică, dans, ateliere de scriere creativă, unde să se manifeste orice copil, chiar dacă vine dintr-o familie săracă. Și, ultimul argument, ca să mă rezum doar la trei, este legat de criză: cultura este un spațiu al creativității și orice criză este generatoare de creativitate. Într-o lume conflictuală, cu tot felul de tensiuni născute din intoleranță, cultura ne poate ajuta să înțelegem și să respectăm diversitatea umană. „În vreme de razboi, muzele tac.” poate fi transformată, cu ajutorul culturii, în “Armele tac când muzele vorbesc”.

15748049_1786588241602935_922435673_o

În calitate de producător de televiziune, prin documentarele pe care le realizați, intrați în contact cu o categorie largă și diversă de oameni. Ne puteți spune dacă există o poveste care v-a marcat în mod deosebit?

De-a lungul celor 22 de ani de experiență ca producător de televiziune, perioada care m-a marcat a fost cea petrecută alături de oamenii simpli și necăjiți care veneau la Cabina PROTV, un soi de for public. Din toată țara, oamenii ajungeau cu greu ca să-și spună supărarea și să caute o mână de ajutor. Am fost afectată de poveștile lor cutremurătoare, am fost revoltată de nedreptatea pe care-o simțeam ca fiind parte din societatea noastră, dar mai ales am fost tulburată când nu puteam găsi soluții la problemele lor, deși nu ăsta mi-era rolul, dar așa mi se părea mie atunci: dacă am dat de un om la nevoie, trebuia să-l ajut cumva. Pe unii reușeam să-i ajut, dar pe mulți dintre ei, nu.

15697068_1786588268269599_1190380260_o

Cât de dezvoltate și cât de strânse sunt, la acest moment, relațiile culturale și educaționale dintre România și Rusia?

Pot răspunde în două feluri: ca etnic rus-lipovean și ca jurnalist de televiziune implicat la un moment dat în mediatizarea a tot ceea ce presupunea identitatea minorităților naționale, prilej care a adus în viața mea câteva persoane speciale, direct legate de cultura rusă sau de cultura rușilor-lipoveni din România. Așadar, în încercarea de a-mi păstra propria identitate care are trei filoane culturale (mă simt deopotrivă lipoveancă, moldoveancă, româncă, iar ordinea nu are nicio relevanță), am descoperit că în București există Școala Rusă de pe lângă Ambasada Federației Ruse, școală la care am urmat cursuri de limbă rusă pentru a-mi recupera limba strămoșească, limba bunicilor mei. Mai târziu l-am înscris și pe fiul meu mai mic în clasa a IV-a, ca să studieze până la sfârșitul liceului cursurile cu predare în limba rusă. Ca urmare, pot spune sigur că a existat de multă vreme și continuă să existe un interes și un sprijin consistent din partea statului rus pentru cei aflați în diaspora, ca să-și păstreze limba și să primească o educație în limba maternă. An de an, fundația „Rossotrunichestvo” acordă burse de studiu etnicilor ruși-lipoveni ce urmează cursurile de la Școala Rusă. Evident, studiul limbii ruse ca limbă străină în școlile românești este încă o perspectivă greu de digerat de către majoritatea părinților, dar există în ultima vreme un număr în creștere de tineri și copii care au “gustat” cu placere din limba rusă, ca activitate extra-școlară, la Centrul Rus de Știință și Cultură, unde cursurile sunt organizate pe diverse niveluri și sunt predate de către profesori nativi.

Cât privește relațiile culturale dintre România și Rusia, știu că în mai 2017 se vor împlini deja 2 ani de când funcționează Centrul Rus de Știință și Cultură în București, un spațiu foarte complex de manifestare a culturii și civilizației ruse, la care au acces nu doar cei din diaspora rusă (ruși din familii mixte,  cetățeni din fostul spațiu CSI, ruși-lipoveni), ci oricine e dornic să afle și să înțeleagă această mare moștenire culturală universală. La nivel educațional, mai știu că există un protocol între ministerele omologe, prin care are loc un schimb de studenți (3 luni), în reciprocitate, dar și un alt program de burse pentru licențe și master la universități din Rusia, gestionat de către Centrul Rus. Acordul dintre cele două state care statutează și existența acestui centru cultural, permite și României să deschidă propriul Institut Cultural în Moscova, dar, din câte știu, încă nu s-a concretizat. Aș adăuga că, dincolo de relațiile culturale la nivel bilateral, instituțional, datorită aprecierii de care se bucură cultura rusă printre români, am văzut din ce în ce mai multe spectacole care sunt aduse de către impresari în România și care au mare succes la public (concerte de muzică clasică, balet pe gheață, balet clasic, coruri, spectacole de muzică populară rusă, spectacole de teatru, participări în festivaluri).

Evident că este loc de mai bine, de relații mai strânse și între toate instituțiile de cultură ale celor două țări. În cele din urmă, orice produs cultural pus în valoare într-o altă țară decât cea care l-a “născut” este un ambasador perfect și nu poate decât să unească și nu să dezbine.

Considerați că tensiunile de la nivel politic au impact și asupra acestor relații?

Întotdeauna relațiile politice au influențat și celelalte relații: economice, culturale etc. Așa funcționează societatea, oricare ar fi aceasta.

Unde greșește România în relația cu Rusia? Unde greșește Rusia în relația cu România?

Nu mă pot pronunța. Dacă ar fi existat un stat lipsit de clasă politică și aș fi avut libertatea să aleg, sigur m-aș fi mutat acolo (e utopic, știu, dar măcar putem visa). Vreau, totuși, să spun că ar fi minunat dacă am disocia clasa politică de popor și tot ce înseamnă cultura și civilizația acelui popor. Eu, de pildă, nu mă consider reprezentată în niciun fel de clasa politică românească și sufer când văd cât de mult s-au depărtat de popor, și mai ales când acționează împotriva noastră doar pentru interesele personale și de grup.

Ca etnic rus-lipovean și cetățean român, aveți, probabil, o înțelegere mai profundă a celor două sfere culturale, a celor două sisteme de gândire. Există puncte comune care ar putea fi valorificate cu succes spre o cooperare fructuoasă în domeniul cultural și educațional?

Dacă e să vorbim de rușii-lipoveni din România, care au o istorie ce se întinde în urmă cu trei secole și jumătate, pot spune că au constituit mereu un liant între cele două popoare. Staroverii, ordodocșii de rit vechi, sau lipovenii, cum îi cunosc cei mai mulți, nu s-au dezis niciodată de rădăcinile lor și au căutat să-și păstreze identitatea, dar au fost deopotrivă loiali și țării adoptive, României. Statul român i-a ajutat mereu să-și conserve obiceiurile, tradițiile, limba, iar pentru asta lipovenii sunt recunoscători. Dar nu punctele comune sunt întotdeauna atuurile unei relații trainice, ci tocmai diferențele, acceptarea diversității. Cultura rusă este atât de bogată, pentru că a adunat în creuzet aproape 200 de culturi diferite ale popoarelor sale. România culturală este mai frumoasă și datorită celor 21 de minorități naționale. Așadar, pentru o colaborare culturală și educațională mai fructuoasă pe viitor e necesară în primul rând voința politică.

Ce este spiritul rus?

Așa cum l-am simțit eu, spiritul rus înseamnă deopotrivă pasiune, loialitate, dedicare, sensibilitate, un simț al umorului prezent în viața de toate zilele, dar și o puternică tendință spre autodistrugere, un tumult interior gata să explodeze, în cele din urmă, dar nu lipsit de importanță, un spirit ludic căruia îi plac emoțiile puternice.

15725751_1786588271602932_1770602911_o

Există cooperări culturale ruso-americane în România?

Nu știu.

Cât de important este trecutul istoric din acest punct de vedere? Credeți că este posibil să punem mai degrabă accentul pe ceea ce leagă cele două popoare (tradiții, limbă, poate chiar anumite trăsături de mentalitate), și nu pe ceea ce ne opune, așa cum se întâmplă cel mai adesea?

Din punctul meu de vedere, trecutul nu este cel pe care l-am învățat din manuale, nici cel pe care l-am văzut în filme documentare, poate nici măcar cel scris de istorici…și cu siguranță nu-l putem schimba, eventual ne ajută să învățăm câteva lecții. Doar că “istoria se repetă” spune despre noi, oamenii, că nu prea învățăm din trecut. Eu, una, nu mi-aș fi închipuit până acum 3 ani că voi fi contemporană cu atâtea acte de agresiune, cu sărăcia extremă, cu tortura și terorismul. Cert este că noi toți avem foarte multe stereotipuri de gândire care ne otrăvesc viața în comunitatea globală numită omenire. Când vom fi capabili să le conștientizăm și apoi să le și schimbăm, fiecare în dreptul nostru, deja vom fi evoluat foarte mult. Și vom fi mult mai greu de manipulat.

Poate televiziunea să anuleze astfel de prejudecăți, precum cele dintre români și ruși? Cât de mare considerați că mai este impactul televiziunii asupra educării, culturalizării populației într-o societate dominată de mass-media modernă (blog, vlog, rețele de socializare)?

Există un banc pe care-l spun acum simplificat: doi pensionari stau pe o bancă și după o lungă tăcere, unul dintre ei, privind cerul, spune “Vine furtuna!”, iar celălalt răspunde prompt “…mama lor de ruși!“ E foarte important să ajungem să gândim cu capul nostru, cât mai obiectiv, să nu ne lăsăm influențați. E extrem de greu, iar pentru mulți, chiar imposibil. Și atunci devin victime ale manipulării din presă și eterni posesori ai prejudecăților de orice tip.

Impactul mesajelor transmise de televiziune sau în mediul online poate fi fie distructiv, fie constructiv. Depinde foarte mult de intențiile și verticalitatea celui ce transmite mesajele. Eu cred că s-a degradat mult jurnalismul și nu mai e de mult acel spirit critic și atent ce aduce informația verificată și nealterată către public. Nu atât mass-media, cât educația și schimbarea mentalităților în timp pot fi cheia spre o adevărată schimbare.

Există proiecte la care lucrați la acest moment? Ne puteți spune câteva cuvinte despre ele?

Sunt multe proiecte pe care le-aș vrea concretizate pentru 2017, dar voi vorbi strict de cele profesionale. Am propus pentru TVR patru documentare, iar acum sunt în faza în care caut finanțatori, sponsori și nu e ușor deloc. E vorba de o serie de documentare despre eco-destinații România, un portret Mihai Șora, un documentar despre cyber-infracțiuni și un altul despre stereotipurile de gândire, prejudecățile noastre de toate zilele, care ne-mpiedică să evoluăm împreună. Dincolo de sfera televiziunii, mi-ar plăcea să-mi valorific experiența de producție audio-vizuală pe online și deocamdată mă documentez asupra mecanismelor și instrumentelor din zona virtuală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here