The Partnership for Research in International Affairs and Development (PRIAD) is a volunteer-led platform providing analyses and technical expertise in 3 key areas:

  • Integrity & Transparency
  • Governance  and Democracy
  • Humanitarian Work

Cum caracterizați prezența electoratului european în cadrul sufragiului pentru desemnarea reprezentanților din Parlamentul European? Cât de conștient este alegătorul de relevanța acestei instituții reprezentative pentru cetățenii din statele membre?

Pe parcursul ultimelor decade, prezența la vot în alegerile Europene a avut un declin semnificativ, de la o medie de 62% în 1979 la 43% în 2009. În România, prezența la vot la alegerile Europarlamentare este una dintre cele mai scăzute din Uniune, cu mult sub medie: 27.67% în 2009 și 32.44% în 2014. Prezența scăzută la votul pentru desemnarea membrilor Parlamentului European este de cele mai multe ori corelată cu un grad mai scăzut de interes al cetățenilor față de procesul politic deliberativ la nivelul UE. Deși s-a experimentat personalizarea acestei categorii de campanii, prin competiție directă între reprezentanți desemnați ai principalelor familii politice europene, la cea mai recentă rundă, revigorarea prezenței la vot a întârziat să apară.

Mai mult (și mai grav), interesul scăzut al cetățenilor este legat de un nivel scăzut de informare cu privire la procesul instituțional de funcționare a Parlamentului European (ex: rol, proceduri, implicații). De vină sunt o serie de factori, de la birocrație excesivă și proces instituțional complex, până la o slabă monitorizare a efectelor deliberărilor la nivel UE. Inițiative precum www.VoteWatch.eu a profesorului Simon Hix ridică voalul misterului de peste activitatea Parlamentului European și a reprezentanților aleși, dar interesul publicului larg  rămâne marginal. Este nefericită lipsa de implicare/interes a cetățenilor UE față de acest tip de reprezentare democratică, în contextul în care din ce în ce mai multe atribuții au fost și continuă să fie transferate de la nivel național, la Bruxelles.

Ce previziune aveți legate de proximele alegeri europene? Este euroscepticismul în scădere sau, dimpotrivă, rezultatele acestor formațiuni politice pot fi potențate?

Euroscepticismul nu este în scădere, fiind un fenomen politic emergent la începutul mileniului, acum este în plină maturitate. Ceea ce trebuie înțeles este că acest tip de formațiuni politice nu sunt reacții la eșecul politic de moment al celorlalte partide politice din arena națională în care activează, ci reacții la eșecul sistemului politic, în ansamblul lui de a reprezenta interesele sociale și economice ale electoratului lor în manieră veritabilă. Consolidându-se din ce în ce mai mult grupurile politice eurosceptice la nivelul alegerilor naționale din statele membre, este anticipabilă o consolidare a poziției acestora în cadrul Parlamentului European de asemenea. Totuși, trebuie punctat, că aceste formațiuni duc în mod tipologic o politică ancorată mult mai mult în clivajele sociale, decât în procesul deliberativ instituțional. Din acest punct de vedere, rolul sau impactul lor în cadrul Parlamentului European poate rămâne marginal.

Aveți în vedere o strategie viabilă pe care Uniunea Europeană să o poată aplica pentru demontarea argumentației extremiste?

Argumentația extremistă este de cele mai multe ori un mijloc de mobilizare electorală. Mesajele și programele politice au acest obiectiv intrinsec. Uniunea Europeană nu este decât un cadru în care cetățenii și actorii politici funcționează pe coordonate fixate. Din punct de vedere al instrumentelor de politici publice, structurile administrative ale Uniunii Europene, dar mai ales cele ce rezidă la nivelul administrațiilor naționale și regionale pot acționa pe trei coordonate.

În primul rând, pentru a asigura susținerea drepturilor și libertăților civile, trebuie finanțat și susținut proactiv procesul educațional, cu prevalență cel pre-universitar și din zonele defavorizate.

În al doilea rând, pentru a asigura susținerea internaționalizării, procesului integraționist și de convergență, trebuie contracarată creșterea inegalităților și dezechilibrelor sociale. Mobilitatea socială în rândul tinerilor este în cădere liberă și în contextul unui sistem educațional din ce în ce mai exclusivist (vezi cazul Marii Britanii) opiniile acestor se raliază argumentației extremiste. După mișcările din spațiul Mediteranean (vezi Podemos, Syriza), Europa Centrală și de Est începe să reflecte această tendință în rândul tinerilor deziluzionați de perspectivele pe care le au astăzi în față.

În al treilea rând, pentru a limita rezonanța argumentației extremiste în rândul cetățenilor europeni, structurile administrative ale UE trebuie să gestioneze cu mult mai mare eficiență crizele de securitate pe care le întâmpină: de la gestionarea absorbției imigranților, până la gestionarea politicii de frontieră și relațiile externe. Numai un climat de siguranță socială și economică poate bloca emergența extremismului.

Ce concluzii se pot desprinde din impasul în care se află negocierile dintre Bruxelles și Washington cu privire la TTIP?

Diplomația economică în momentul de față nu mai este un joc de negociere între state, ci între o serie de entități ”sub-”, ”supra-” și ”para-” naționale. În esență nu prea a fost niciodată nimic altceva. Încă din 1988, profesorul Robert Putnam explica această logică a jocului pe două niveluri: dinamica intereselor la nivel național și dinamica intereselor internaționale. Aparenta convergență a acestor planuri în ultimii ani a ținut de alinierea agendei și profilului liderilor politici din zona Americii de Nord (pentru că TTIP vine în completarea NAFTA), precum și a Europei de Vest.

Pe fondul turbulențelor electorale la nivel național, atât în SUA, cât și în Marea Britanie susținerea pentru TTIP a devenit mult mai puțin evidențiată de către elitele politice. În SUA, alegerile primare i-au făcut pe principalii candidați să ezite în a se pronunța inechivoc în favoarea TTIP, de teamă să nu își ostilizeze potențiali alegători, într-o cursă electorală extrem de strânsă. Atât candidatul republican, Donald Trump, cât și Hillary Clinton sunt cel puțin rezervați cu privire la acest subiect. Hillary Clinton a fost unul dintre principalii promotori ai Parteneriatului Transatlantic, dar în încercarea de a-și apropia susținătorii lui Bernie Sanders (ieșit din cursa prezidențială) preia în momentul de față o retorică moderată. Bernie Sanders a reușit să capteze și mobilizeze baza de susținători ai Partidului Democrat prin opoziție fermă față de măsuri de liberalizare precum TTIP.

Pe partea Uniunii Europene s-a înregistrat de asemenea o pierdere a avântului politic în ceea ce privește Parteneriatul Transatlantic. Deși referendumul pentru părăsirea Uniunii Europene de către Marea Britanie (Brexit) a fost inițial ancorat și în pretenția de a accelera ratificarea TTIP, odată cu eșuarea negocierii unei poziții de forță în interiorul UE și trecerea referendumului, subiectul a devenit redundant. În Franța, dacă acum doi ani Francois Hollande încuraja de asemenea proceduri expeditive pentru negocierile TTIP, astăzi în fața evoluției susținute a Frontului Naționale (cu rezultate bune la alegerile locale) preferă să evite subiectul pentru a menține susținerea categoriilor electorale cheie (ex: agricultori). Singura salvare a agendei TTIP ar fi venit din semnarea acordului CETA (cu Canada) avansând astfel un prim pas către liberalizarea și integrarea spațiului transatlantic. Din nou avem exemplul clar că diplomația economică de astăzi nu se poate face numai între echipe de delegați, fiind necesară armonizarea cu dinamica intereselor naționale (ex: România și Bulgaria), precum și a celor sub-naționale/regionale (ex: Valonia)

Ce inadvertențe ale guvernării credeți că au condus la situațiile precum statele eșuate din Asia, respectiv Africa?

Profesorul Bo Rothstein spune încă din 2009 că la nivel mondial corupția omoară mai mulți oameni decât conflictele armate. Ceea ce arată însă toate cercetările centrului Quality of Government din Gothenburg este că problemele instituționale, în special în state în curs de dezvoltare, nu pornesc de la o corupție morala a unor elite conjuncturale, ci de la deformări de lungă durată ale sistemului administrativ. Dacă ne uităm la statele din Africa, precum și la cele din Orientul Mijlociu, moștenirea grea a epocii coloniale se resimte încă prin acest cadru instituțional permisiv, instabil și nereprezentativ. În schimb, Asia ne sugerează o altă poveste, cu multe state din arealul ASEAN transformându-se în motoare de creștere și dezvoltare ce ar putea chiar servi drept exemplu și pentru state europene. În acest sens, nu cred că putem discuta de același tip de paradigmă de state eșuate.

Cum vedeți lupta anticorupție la nivel european? Ce legătură sesizăm între acest deziderat și integritatea decidenților politici?

Lupta anticorupție la nivel european este o luptă pentru calitatea procesului administrativ. Din această perspectivă, efortul este legitim și foarte necesar. Mi se pare o deviație periculoasă însă asocierea unui demers sistemic cu actori politici conjucturali; procesul democratic plasează în poziții de decizie reprezentanții săi. Dacă avem dubii generalizate cu privire la integritatea decidenților politici (după cum se vede în sondajele de opinie din tot spațiul lumii vestice), înseamnă că plasăm sub semnul întrebării însăși integritatea societăților respective. Această situație este de neconceput atâta timp cât ne luptăm pentru emancipare socială și reprezentativitate democratică.

În ce mod dinamica de piață este influențată de calitatea instituțională?

În mod normal, statele cu un cadru instituțional performant și stabil sunt cele care atrag cele mai multe investiții străine. Este probabil una dintre principalele obiective ale mediului internațional de afaceri: stabilitate/predictibilitate. Din păcate, ecosistemul internațional, atât în țările dezvoltate, cât și în curs de dezvoltare a devenit din ce în ce mai instabil. Să ne uităm numai la fluxul de capital ce a evadat din piețele regiunii MENA în ultimii 5 ani, datorită instabilității politice și de securitate din regiunea respectivă.

În contrapartidă, nici dinamica de piață nu a rămas una liniară, bazată pe predicții și planificări tradiționale. Atât modelul de afaceri, cât și produsele și serviciile din piață dezvoltă o accelerată dinamică de inovare și convergență interdisciplinară. Dacă aspectele de instabilitate contextuală sunt acoperite de celebra deja teorie a lebedei negre, dinamica imprevizibilă a pieței este reflectată în eforturile din ce în ce mai concertate de a stabili discipline și studii de vitrologie. Începem să avem astfel o perspectivă destul de bună asupra diagnosticului: cum va arăta piața globală în următorii ani, atât la nivel de ofertă, cât și de consumatori.

Rămân însă multe lacune pe partea de reacție instituțională: cine trebuie să reglementează ce? Eșecul reglementărilor fiscale din momentul de față (vezi Panama Papers) nu este decât o relicvă a deficiențelor instituționale raportate la o piață încă puternic ancorată în jurisdicții trasabile. Ceea ce urmează însă, este dezvoltarea unor mecanisme de reglementare instituțională față de entități economice din ce în ce mai fluide. Calitatea instituțională în acest context emergent va fi bazată pe consolidarea capacității colaborative interinstituționale. Schimbarea unei paradigme de funcționare administrativă implică însă anumite costuri pe care factorii de decizie fac deseori greșeala de a nu și le asuma, nefinalizând astfel proiectele de reformă.

Fara comentarii

Lasa raspuns