De ce actoria? Au existat influențe din exterior (de exemplu, cunoștințe, membri de familie care urmau această carieră) sau, dimpotrivă, a fost doar o dorință izvorâtă din interior?

S.C.: Azi pot spune că actoria a fost cea mai potrivită alegere pentru o tânără cu temperamentul meu, m-a ajutat să învăț să-mi investesc mai sănătos toată energia și să mă disciplinez și să mă controlez dinăuntru spre afară. A existat de mică dorința, cochetarea cu personajele, o continuă poftă de joacă și o dorință de împărtășire de neoprit, așa că actorie i-a fost numele alegerii mele. Aveam în cap asta de când m-am gândit că va trebui să mă fac ceva la un moment dat când voi fi mare. Aveau și ai mei mulți prieteni actori și mergeam de mică la teatru și la repetițiile lor, stăteam printre ei, am fost și infestată de copil cu microbul.

fdfhh
Foto: Picturesque

D.B.: Asta am simțit să fac. Mă ardea pe interior. Văzusem  un spectacol de teatru în clasa a 2-a, cred, și pe lângă poveste, nu am putut uita actrița care juca pe scena aceea micuță a bibliotecii; mi-a rămas întipărit în minte și cu timpul am crescut și am descoperit din ce în ce mai mult și în clasa a 11-a, după încă o ezitare și nopți nedormite am zis: TEATRU.

14643045_1233699539984645_823325258_n

Cât de mult v-au susținut părinții în acest demers? Au existat clipe de rebeliune?

S.C.: Am fost mereu susținută de ai mei, aveam mereu senzația că am toată libertatea de a alege ce vreau, dar știau să mă ghideze din umbră și să mă stăpânească atunci când era cazul, pentru că da, era cazul. M-au învățat discernământ. Lucru care mi-a fost de folos și în facultate, și nu numai.

D.B.: Ai mei m-au susținut dintotdeauna. Au vrut să fiu conștient de toate posibilitățile; dar dacă eu eram fericit cu această alegere, atunci aveam undă verde. Cred că la început când le-am spus, au fost îngrijorați pentru ce voi face după facultate, dar sunt alături de mine.

Dan, de la ce vârstă ai realizat că dorești să urmezi o carieră ca actor? Majoritatea copiilor își doresc să devină actori la un moment dat, dar cei mai mulți se răzgândesc, influențați sau nu de mediul social din jurul lor. Ce te-a determinat să mergi cu adevărat pe acest drum?

D.B.: M-am decis 100%  în clasa a 11-a. Într-a 9-a am început foarte tare să-mi doresc și până la 14 ani doar îmi imaginam cum ar fi să. Am avut o ezitare; fiind la mate-info am trecut de la avocat la doctor, de la doctor la psiholog și după ce m-am decis, am făcut o lună de pregătire pentru o altă facultate. Doar că lipsea ceva, nu puteam dormi, când citeam ceva nu mai era la fel și m-am trezit într-o dimineață hotărât și am anulat orice alt plan care nu avea legătură cu teatrul.

Aveți un actor preferat, de pe meleagurile românești sau din afara țării? Dar regizor?

S.C.: Am o mare problemă să răspund la genul ăsta de întrebări care presupun topuri. Nu îmi place să fac topuri, să menționez preferințe și voi explica și de ce: am perioade în care fac pasiuni pentru câte ceva, și mă însoțește preferința o perioadă, se păstrează, apoi vine altă perioadă cu altă vârstă, alte întrebări, alte interese și fac pasiuni pentru altcineva, și apoi altă perioadă, alt anotimp, alt moment al vieții mele și îmi place cel mai mult de altcineva și mă uit la filmele lui/ei sau îl/o urmăresc în filme sau la teatru și când primesc întrebarea asta am tendința să dau un răspuns și mă simt brusc vinovată față de celelalte preferințe și, în plus, ar trebui să încep să enumăr și m-aș simți bătrână.  E ca și cum m-ar întreba cineva: „pe cine iubești mai mult: pe mama sau pe tata?” Glumesc :))) Dau un nume, așa, ca să nu se supere nimeni și nu e de preferință și de tendință: urmăresc mereu ce mai scoate Woody Allen și aș fi cea mai și cea mai fericită să prind un rolișor în vreun film la el sau la Almodovar, sau la….e, vedeți? Nu mă pot abține…

D.B.: Hmm…nu sunt sigur că am un preferat anume, un model. Toți sunt speciali printr-un fel al lor. Toma Caragiu e unul dintre actorii care îmi plac și ca actriță cu siguranță o aleg pe Tamara Buciuceanu Botez. Iar din afară probabil James Dean.

Smaranda, cât de diferit ai simțit experiența de pe scena teatrului față de cea de pe platoul de filmare? Dacă ți se oferă șansa, ai dori să mai joci în filme?

S.C.: Daaa. Aș vrea, normal. Experiența e diferită. Punct. La teatru e “aici și acum” în mai multe seri, la film “e aici și acum” o singură dată, mai multe duble, după ți-ai terminat treaba. :)) Nu pot dezvolta prea mult, pentru că nici nu am o mare experiență pe platoul de filmare, dar vreau să îmi fac în continuare meseria, atât în teatru, cât și în film.

 

Dan, deși ești la început de drum și probabil foarte legat de scena teatrului, ți-ai dori, totuși, să joci într-o peliculă cinematografică?

D.B.: Absolut. Nu am avut până acum mari tangețe cu filmul, dar sunt tânăr și am răbdare.

În cadrul festivalului Excelsior Teen Fest, ați jucat rolul madamei Vintilă, respectiv cel al lui Jeff în piesa „Jocul de-a vacanța”, de Mihail Sebastian. Cum ați resimțit această colaborare? Ce lucruri ați învățat unul de la altul în urma acestei experiențe?

S.C.: Jucăm acest spectacol la Teatrul de Comedie- sala Studio. A avut premiera anul trecut. Regizorul spectacolului, Dragos Mușoiu, căuta, înainte să începem repetițiile, un student sau un băiat cu înfățișare foarte tânără pentru rolul Jeff, interpretat de Dan, și m-a întrebat dacă am ceva propuneri de la anul 1, pentru că în ultimul an de doctorat am facut asistență la anul lor. Am dat mai multe nume și Dan scosese un spectacol împreună cu o colegă de-a lui la Green Hours, a fost și regizorul să-l vadă și Dan s-a recomandat singur și de la sine. L-am sfătuit să îmi amintească să îmi iau colierul la gât în actul 2 și mi-a urmat sfatul și are grijă să vină cu el după mine până în buza scenei daca îl uit în cabină. :))) Glumesc. Dan este colegul și partenerul meu în acel spectacol, învățăm împreună din această experiență. Mi-e foarte drag și mă bucură candoarea, curajul și răbdarea pe care le-am descoperit la el lucrând împreună.

images
În „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian Foto: Teatrul de Comedie

D.B.: Mă simt foarte norocos că am avut șansa să joc în acest spectacol. Și, de fiecare dată când aflu că-l jucăm, zâmbesc. La început a fost puțin ciudat: nu-mi imaginam vreodată că o să stau la masă cu toți din distribuție, darămite să mai și joc cu ei pe scenă. Și țin să spun că toți, absolut toți cei care au luat parte la acest proiect sunt minunați și m-au primit cu brațele deschise. Smaranda mi-a fost profesoară în primul an. Deși am fost trist că nu am apucat să lucrez mai mult cu ea, iată că acum jucăm în același spectacol. M-a încurajat tot timpul și mi-a dat încredere în mine. Nu a fost ușor pentru mine, mai ales că eram în anul 2, dar tot timpul era acolo dacă aveam nevoie de vreun sfat. Nu știu dacă pot spune în cuvinte ce am învățat de la Smaranda, dar m-a ajutat foarte mult, prin prezența ei acolo, acordându-mi încredere, dându-mi curaj și făcându-mă să mă simt în largul meu. Țin foarte mult la ea și o respect.

jocul-de-a-vacanta
În „Jocul de-a vacanta” de Mihail Sebastian Foto: Teatrul de Comedie

Smaranda, îți voi adresa următoarele întrebări ție. În primul rând, cum privești postura de profesor? Te vezi făcând acest lucru pentru tot restul vieții?

S.C.: Nu sunt profesor, deși așa mă recomandă cursurile de la Fundația Calea Victoriei- ca lector. Sunt mai mult un ghid sau acting coach sau trainer pentru nonactori. Chiar, ce sunt? O să mă gândesc la asta. Ce binevenită e întrebarea.

Dar da, mă văd făcând asta toată viața. Doamne ajută!

Cât de utile ți-au fost cunoștințele acumulate în cei doi ani la Facultatea de Psihologie-Sociologie în cariera de actor? Te-au ajutat acestea să îți înțelegi mai bine personajele, să îți însușești mai bine trăsăturile lor?

S.C.: Psihologia a fost backup-ul meu la vremea respectivă pentru facultatea de actorie, dar și cel de-al doilea interes, care a devenit și pasiune ulterior. Deschiderea pe care mi-au oferit-o studiile de psihologie m-a îndrumat apoi către studiile doctorale din domeniul artei teatrale. Acum sunt pe cale să închei lucrarea de doctorat, care intersectează psihologia cu actoria, pentru că actoria are la bază multă analiză psihologică și psihanalitică. Cursurile pe care le țin în domeniul dezvoltării continue și personale prin metode, tehnici și mijloace specifice actoriei au o direcție orientată către cogniție din punct de vedere psihologic și vin ca răspuns la nevoia oamenilor de a se descoperi pe sine în diferite ipostaze și în spatele măștilor care le oferă libertate de acțiune și exprimare.

În paralel cu cariera de actor în cadrul Teatrului de Comedie, ești și membră a echipei Sector 7, echipă cu mare priză la publicul tânăr. Ce ne poți spune despre activitatea ta în cadrul Sector 7? Și, mai mult, cum reușești să jonglezi, din punctul de vedere al timpului, cu toate aceste proiecte în care ești implicată?

S.C.: Nu este în paralel cu meseria de actor, ci chiar îmi fac meseria de actor la Sector7, unde am filmat primul clip în 2008, dacă nu mă înșel. Îmi place să fiu ocupată și să fiu solicitată, e validarea mea ca actor și nu numai. Îmi place să mă plâng că sunt ocupată, am mai zis asta și mă voi repeta ca să știe toată lumea că mă alint și să nu mă ia în serios. :)))

Care consideri că a fost cel mai bun, cel mai frumos moment din cariera ta de actor de până acum?

S.C.: Nu pot să fac topuri. Nu pot. Pur și simplu.

Dan, tu reprezinți noua generație de pe scena teatrului. Fiind la început de drum, cât de greu simți că este să dezvolți o carieră de actor în România?

D.B.: Fiind încă student, pot spune că am un „acoperiș” deasupra capului. Dar deja simt greutatea pătrunderii în mediul acesta. Nu mă bazez foarte mult pe noroc. Muncesc cât de mult pot, învăț cât mai mult, mai „fur” de pe ici-colo și încerc să-mi croiesc un drum. Este greu, pentru că nu mai este o deschidere atât de mare și trebuie să lupți și să dai din coate, să te faci văzut și să demonstrezi că aici este locul tău. Și mult respect față de această meserie, pentru că, fără respect, nici ea nu te va respecta pe tine.

14672879_1233743679980231_1090243178_o

Există un actor sau regizor cu care ți-ai dori să colaborezi în mod special?

D.B.: Am o listă foarte mare. Cred că din orice colaborare aș avea de învățat și cu cât mai multe, cu atât mai bine. Dar cred că pentru a colabora cu unul din oamenii care mă inspiră presupune multă muncă. Mi-aș dori să lucrez cu Silviu Purcărete și, desigur, dacă voi mai avea ocazia, cu Dragoș Mușoiu, pentru că îmi place foarte mult stilul și modul în care abordează o operă. Și, de ce nu, cu Xavier Dolan.

În opinia ta, cum poate fi îmbunătățit teatrul românesc? Cum poate fi atras publicul larg să participe la astfel de acte artistice?

D.B.: Teatrul modifică, îți dă fiori, te face să plângi, să râzi, să-ți pui întrebări. Teatrul are rolul lui și da, din păcate, sunt multe probleme de rezolvat. O îmbunătățire din punctul meu de vedere ar fi mai multe locuri de muncă pentru început. Sunt o mulțime de actori care, neavând șansa de a se angaja, se îndreaptă spre altceva și cu timpul se pierd. Ar trebui aruncat un ochi și pe teatrele independente, care oferă un sprijin pentru mulți actori și le dă ocazia de a spune ceva. Publicul ar trebui îndrumat și spre acest teatru; da, nu este teatru de stat, nu sunt nume de afiș, nu sunt săli mari, dar se fac lucruri de calitate și, din păcate, puțini știu de ele. Un spectacol de calitate și o promovare bună sunt sigur că ar atrage publicul. Cu alte cuvinte, fără multe prejudecăți, haideți la teatru!!!

Există proiecte la care lucrați în momentul de față? Dacă da, ne puteți spune câteva cuvinte despre ele?

S.C.: La Teatrul de Comedie încep un nou proiect în regia Ioanei Petre și urmează să facem o continuare la „Bullets over Lipscani”, spectacol pe care îl jucăm la Godot Cafe Teatru în regia lui Eugen Gyemant după texte de Woody Allen, de aproape 6 ani. Următorul va fi, bineînțeles, tot după textele lui.

Sursa: Picturesque
Foto: Picturesque

D.B.: Deocamdată lucrez la licență. Vom scoate, la finalul anului acesta, spectacolul „Marcel & Marcel – rochii și mantouri” sau „Anișoara și Ispita” de Al. Kirițescu (producție UNATC). Și, de asemenea, am un spectacol regizat de mine și colega mea, Iulia Dinu: „România în direct”, adaptare după Vasile Alecsandri, care se joacă la Teatrul LUNI de la GreenHours.

14647446_1233699549984644_1315079021_o

Fara comentarii

Lasa raspuns