Relațiile Internaționale sunt considerate ca fiind, mai întâi de toate, Relații Interculturale. Cum calificați această asumpție?

Conceptul de Relații Internaționale e unul plurivalent. Este coeficientul științelor politice care adună sub aceeași umbrelă moduri de viață, de exprimare sau de relaționare. Nu trebuie, însă, să uităm că aceste schimburi raționale sau iraționale există la diferite niveluri: social, economic sau politic. Implicit, ca parte integrată a relațiilor internaționale, avem în vedere și relații interculturale. Cred că trebuie să privim această asumpție de la general, de la colectiv la individual, la particular. Deci, cred că este greșit să spunem că „Relațiile Internaționale sunt mai întâi de toate considerate ca fiind Relații Interculturale”.

În ce măsură este era globalizării o veridică epocă a multiculturalismului?

Fără niciun echivoc globalizarea a consolidat schimburile tête-à-tête. Este o dinamică ireversibilă datorită tehnologiei tot mai avansate și societăților complexe în care trăim. Multiculturalismul este o formă de expresie a omenirii înțeleasă greșit în 2016, care produce confuzie la nivelul opiniei publice. Un exemplu în acest sens este „multiculturalismul” din Germania, ca efect secundar al imigranților, nu de acum, ci de zeci de ani încoace. Chiar și oficialii de la Berlin au recunoscut, la un moment dat, că această formă hazardă a multiculturalismului nu funcționează. În altă ordine de idei, sunt adepta unui multiculturalism de tip european sau, dacă vreți, occidental.

Uniunea Europeană în sine este, iată, un proiect menit să dureze și care funcționează. Impedimentul major pentru ca acest proiect al europenilor să își atingă apogeul revoluționar rămân, însă, chestiunile de ordin birocratic, printre altele, la nivel de Bruxelles, și mecanismele practicate. Statele membre lucrează pe baza unor experiențe anterioare avute, iar în lipsa unora dintre acestea (exemplu: criza refugiaților), anumite mecanisme întârzie să apară. În fine, chiar și în alte contexte observăm că multiculturalismul se întrepătrunde cu esența culturilor co-existente. Unele culturi sunt flexibile, altele foarte înrădăcinate în trecut și de aici survin probleme de comunicare inter-culturală și relaționare.

Este Diplomația Culturală capabilă să consolideze coeziunea de grup a spațiului comunitar?

Comunicarea valorilor a reprezentat mereu o punte care poate aduce un grup de oameni, două comunități diferite la același numitor comun. Mass-media, în era noastră, joacă un rol foarte important, iar o bună  parte a opiniei publice se formează datorită informațiilor oferite de către aceasta. Concomitent, Diplomația Culturală, ca alternativă la Diplomația Clasică, vine în ajutorul clădirii întocmai a acestor punți de comunicare. Este mecanismul secolului al XXI-lea care pune în valoare niște principii fundamentale ale fiecărei culturi. Nu este o alternativă elitistă, fiindcă oricine ia parte sub o formă sau alta la acest act, tocmai de aceea a devenit în prezent un mod de exprimare extrem de accesibil.

De pildă, un individ care studiază limba germană sub egida unui Centru Cultural German ia parte la acest procedeu. Un alt exemplu pot fi bursele Fulbright, pentru că oferă posibilitatea unui individ de a studia, a trăi și a se dezvolta în Statele Unite ale Americii. În fond, fiecare dintre noi contribuie în mod direct sau indirect la Diplomație Culturală, iar căile sunt numeroase – de la discursuri, la schimburi academice, profesionale, vocaționale, la excursii și vacanțe, sau prin simplul fapt că decidem să luăm cina într-un restaurant cu specific italian, chinezesc sau mexican.

Care a fost punctul de plecare pentru Centrul pentru Dialog European și Diplomație Culturală? Ce sincope ați dorit să acoperiți prin intermediul acestui proiect?

Centrul pentru Dialog European și Diplomație Culturală (DEDiC) este mai mult decât un proiect. Este modul prin care am reușit să aducem la un loc tineri din Cluj-Napoca pasionați de domenii care se interconectează precum Istoria, Studiile Europene sau Diplomația. Având în vedere noutatea conceptului de Diplomație Culturală am vrut să oferim acestor tineri pasionați oportunitatea de a se cunoaște, de a se autocunoaște, de a relaționa, creând astfel oportunități de dezvoltare și autodepășire. Cu siguranță unul dintre scopurile noastre majore este să încurajăm tinerii să iasă din zona lor de comfort, pentru a putea pune întocmai în practică esența celor menționate mai sus. Este o șansă spre deschidere, spre networking și proiecte care vor ajuta fără niciun dubiu la dezvoltarea unui segment vital al comunității noastre.

Este dialogul cultural capabil să asigure o mai bună fezabilitate a politicilor de incluziune socială din statele destinații tradiționale pentru imigranți?

Cu siguranță reprezintă și el un rol important, însă, nu cred că este factorul primordial care să asigure această fezabilitate. În esență, dialogul cultural trebuie să vină dinspre Occident spre acele izvoare tradiționale de imigranți. Aceștia, odată sosiți în Europa, nu sunt pregătiți, respectiv nu sunt experți în materie de teorii culturale, comunicare și așa mai departe, fapt pentru care ajung să se izoleze. Cunosc cazuri concrete, fericite, când anumiți indivizi, de unii singur încep să studieze și să caute răspunsuri, ceea ce le permite o deschide de 180 de grade spre cultura noastră și valorile europene. Dar majoritatea dintre ei nu au această doleanță, nu au această intuiție. Un astfel de dialog ar schimba într-o măsură serioasă circumstanțele actuale, raportul economico-social și, de ce nu, actul politic în sine.

Cât de important este dialogul intercultural în vederea demantelării derapajelor spre discriminare?

Dialogul intercultural este o componentă care se cultivă în timp, pe parcursul a câtorva generații. Dacă în trecut, în ultimii 25 / 30 de ani nu s-au pus bazele, atunci cu toții va trebui să inițiem acest proces acum. Importanța acestuia, în altă ordine de idei, se stabilește în funcție de anumiți parametrii. Aceștia depind de o serie de factori precum percepția colectivă a unei culturi reflectată asupra celeilalte, memoria istorică, a trecutului, norme valorice și sociale, respectiv alți itemi ca aspirațiile și idealurile fiecărui colectiv, dar și raportarea sinelui la un anumit grup. Deci, stabilirea importanței acestui dialog trebuie făcută gradual, în funcție de concesiile fiecărei părți.

România este apreciată pentru multiculturalism și toleranță. Care este opinia dumneavoastră despre această imagine de interculturalitate a statului român?

Întrebarea cred că trebuie pusă altfel: oare cât de profundă este această imagine creată de România în interiorul statului, a societății?

Da, nu putem spune că nu s-au făcut progrese în materie de interculturalitate, dar trebuie avute în vedere cauzele. Nu mă înțelegeți greșit – nu sunt în dezacord cu acest aspect, dar subiectul trebuie abordat dintr-o perspectivă critică. Trebuie să primim vectorii care susțin această afirmație și trebuie să observăm consecințele.

La nivel de Uniune Europeană observăm un deziderat de promovare a culturii regionale. Cum vedeți această strategie de aducere în prim-plan a minorităților și a diversității?

Acest deziderat reprezintă oportunități imense de ordin economic și social. Practic, este o recunoaștere a patrimoniului european dintr-o perspectivă mult mai largă care deschide căi noi spre dialog, relaționare și cooperare. Uniunea Europeană este aici vectorul care dă voci unor comunități, unor regiuni nemaicunoscute de către opinia publică, de către noi.

Ce ne puteți spune despre modul în care minoritățile etnice din România au contribuit la construirea patrimoniului cultural național? Ce elemente distingem în acest sens?

Contribuția minorităților naționale adusă României este una extrem de prețuită, care îmbogățește necontenit țara noastră în secolul al XXI-lea. Una dintre aceste particularități este efortul mult mai aprig în ceea ce privește recondiționarea și buna întreținere a clădirilor sau a monumentelor din patrimoniul nostru, al tuturor. Cred că acest fapt este motivat de dorința minorităților de a-și conserva identitatea și de a-și păstra tradițiile și obiceiurile, ceea ce este un lucru demn de apreciat.

Ce legătură sesizați între dialogul multicultural și activismul civic? Cum pot fi îmbinate cele două concepte?

Activismul civic se interconectează cu dialogul multicultural prin faptul că acesta din urmă poate fi promovat și îmbogățit prin implicare. Legătura se poate caracteriza printr-o simbioză unică în societatea civică românească.

Sunteți de părere că este necesară o educație în sensul interculturalității? Este necesar ca transferul de bune practici să fie realizat din perspectivă sistemică?

Depinde cum definim interculturalitatea și care sunt grupurile țină vizate. Transferul de bune practici, indiferent de nivelul și componenta acestuia, niciodată nu cred că trebuie realizat dintr-o perspectivă sistemică pentru că atunci dăm la o parte explicit detalii importante care definesc acest sistem de valori și bune practici existente deja.

Fara comentarii

Lasa raspuns