Dr. Richard Constantinescu este autor, iatroistoriograf, cadru didactic – Istoria Medicinei, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași; doctor în Istoria Medicinei cu teza „Grigore T. Popa – medic scriitor și publicist”; coordonator al „Fototecii medicinei românești”; inițiator, în premieră pentru învățământul medical universitar românesc, al cursurilor universitare „Comunicare medicală”, „Medicină și religie”, „Creativitate, branding, social media și design în sănătate”, „Branding personal și discurs public”; editor și redactor de carte, coordonator de colecții, publicist, speaker; manager BRAND NOVEL.

Foto: Eminescu la Însemnări Ieșene / Richard Constantinescu
Foto: Eminescu la Însemnări Ieșene / Richard Constantinescu

Ce conexiuni sesizați între istoriografie și medicină? Despre ce rezultate discutăm atunci când ne gândim la cercetarea interdisciplinară?

Aceste două întrebări ne poziționează în punctul din care vedem panorama istoriei medicinei, un peisaj eclectic ce găzduiește o diversitate importantă de abordări, dezbateri și analize: rostul istoriei medicinei; istoria medicinei sau istoria îngrijirii sănătății?; istoriografia medicală; reducționismul istoriografic; versiunile trecutului medical; distorsiuni și falsificări în istoria medicinei; istoria erorilor medicale; trecut trăit versus narațiune; istorie a medicinei versus istorie în medicină; istoric și medic – coabitare, colaborare sau ignoranță?; interdisciplinaritate; cercetare științifică; istorie academică vs vulgarizare istorică și așa mai departe.

Istoriografia este, mai degrabă, o întâlnire între două lumi, între trecut și prezent, decât o încercare de a reconstitui și reconstrui o lume în alta. În secolul al XXI-lea nu cred că mai este posibil și recomandabil să se realizeze un studiu istoric dintr-o singură perspectivă istoriografică fără influența altor metode de analiză istorică. Istoriografia, în special cea medicală, trebuie să-și pună noi întrebări, să identifice noi direcții și să se adreseze unei audiențe noi și dinamice. Totul nou… Se discută despre o istorie a medicinei interesată de cultura medicinei și de semnificația acesteia pentru istoria culturală. Această zonă interdisciplinară analizează, de exemplu, epidemiile, văzute ca agenți cauzali în evoluția istorică și ca mijloc de studiu al transformării concepțiilor; de asemenea, se ia în discuție istoria femeilor, profesionalizarea medicală, dar și bolile acestora.

Privind înspre istoria medicinei observăm moduri diferite de abordare: contemplativ – specific istoricilor (istorici sau istorici ai medicinei-medici), definitoriu pentru o istorie a medicinei și activ – istorici sau medici familiarizați cu problematica medicală, caracteristic unei istorii în medicină. S-a constatat că, de prin anii ’60 ai secolului trecut, cel puțin în Statele Unite, istoria medicinei a devenit dintr-o ramură a medicinei, una a istoriei generale. Dezvoltarea istoriei sociale a medicinei a dus la înlocuirea medicilor-istorici cu istorici, fapt ce arată că interpretarea istorică depinde de înțelegerea interacțiunii dintre medicină și societate.

La nivel internațional se observă o sporire a interesului față de istoria medicinei, numărul studiilor și a volumelor publicate anual este în creștere, în special în Marea Britanie și America de Nord. Dar dacă privim înspre România?! La o primă ochire notăm că în unele instituții medicale, preuniversitare și universitare, istoria medicinei este o disciplină irelevantă față de cerințele și preocupările medicinei moderne. Chiar dacă figurează în programă ca disciplină obligatorie, opțională sau facultativă. Decalajul profesional față de Occident se regăsește și în ceea ce privește publicațiile – articole sau cărți serioase. Meritorii și promițătoare sunt contribuțiile istoricilor Lidia Trăușan-Matu (București), susținătoare a ideii că istoriografia medicinei românești a progresat de-a lungul ultimilor ani „în chip mulțumitor”, Adrian Majuru (București), Constantin Bărbulescu (Cluj), Sorin Grigoruță (Iași), Mariana Delia Pohrib (Galați) sau Doru Parascan (Tecuci), dar și a unor medici, implicați constant sau doar pasager în reconstrucția critică a trecutului medicinei, precum Gheorghe Brătescu, C.D. Zeletin, Radu Iftimovici sau Octavian Buda.

S-au publicat volume în care biografiile personalităților medicinei românești sunt adesea necritice în scriitura istorică, înregistrând date și fapte, inventare cronologice, fără a ține cont de contextul sociocultural ori de alte aspecte. Multe șchioapătă…

Cercetarea interdisciplinară îmbunătățește abordarea tradițională. Trebuie să recunoaștem că e dificil să scrii la mai patru mâini – istoric și medic. Publicul fiecăruia are așteptări și standarde diferite. Și nu numai publicul… O echipă funcțională poate genera studii valoroase. Care este nivelul participării cercetării interdisciplinare în România, în aceste vremuri în care istoria medicinei a devenit pe deplin interdisciplinară? E ca un firicel de apă…

Foto: Durerea în Lumina Ortodoxiei / Richard Constantinescu
Foto: Durerea în Lumina Ortodoxiei / Richard Constantinescu

Cum caracterizați cultura medicală din România? În ce măsură comunitățile izolate încă apelează la metodele curative arhaice?

Sunt întrebări importante cât să constituie puncte de plecare înspre două cărți. Constat o migrare a semnificației medicului – din educator și vindecător în prescriptor. Și această transformare a unui personaj important în mentalul colectiv, duce și la revizitarea metodelor curative arhaice.

Important de menționat este și următorul aspect: pacientul este cel mai bun cunoscător al bolii sale și cel mai responsabil în procesul de vindecare. Să vin cu un exemplu: Dave deBronkart, cunoscut sub numele de „e-pacient Dave“. El ajută pacienții să se ajute singuri, să joace un rol mai activ în sistemul sanitar – prin deținerea dosarului medical, prin conectarea cu alți pacienți și prin crearea unei noi dinamici a felului în care informația medicală este livrată, accesată și utilizată de către pacienți.

În urmă cu doi ani, din poziția de redactor șef al revistei Politici de Sănătate, am participat la București la lansarea campaniei „Fii un pacient activ“. Atunci s-a adus în discuție un raport publicat la Bruxelles – „Puterea pacienților europeni“ – în care se preciza că pacienții români sunt printre cei mai puțini informați pacienți din Europa, România situându-se pe locul 30 într-un clasament al țărilor europene.

Sunt diverse organisme care se străduiesc să facă educație pentru sănătate: alianțe și coaliții ale pacienților, companii farmaceutice sau diverse publicații medicale. S-a creat și conceptul de „școală a pacienților“. Alfabetizare în sănătate – capacitatea de a obţine, procesa şi înţelege informaţii de bază cu privire la sănătate şi la serviciile de sănătate, dar şi capacitatea de a lua decizii adecvate cu privire la propria sănătate – este esențială, permiţând oamenilor să ia decizii informate şi să beneficieze de pe urma unor alegeri sănătoase.

În România, chiar dacă mare parte din relatările despre știință ale televiziunilor și ale publicațiilor online sunt despre medicină, se constată un nivel scăzut al culturii medicale – alfabetizării în sănătate – ceea ce face ca accesul la serviciile de sănătate să fie tardiv, aderența la tratament să fie scăzută, pacienții să aibă aptitudini deficitare în gestionarea stării de sănătate și o evoluție nefavorabilă a bolii. La care mai adăugăm un lucru deloc de neglijat – costurile ridicate asociate managementului afecțiunilor.

Ministere, universități, școli sanitare, primării și familii trebuie să conștientizeze și să acționeze în sensul încorporării alfabetizării în sănătate în proiectele, curricula și înțelegerea acestui concept și a impactului pe care-l are asupra societății în ansamblul ei.

Cunoștințele firave despre sănătate și îngrijirea ei, expunerea la știri și informații confuze, la studii inventate, terorii conspiraționiste, având ca emitenți pretinși doctori, pseudo-terapeuți sau companii interesate de profit, pot ușor să-i pună pe pacienți în contact cu șarlatani și terapii izvorâte din tainițele acestora. Am inițiat în urmă cu aproape un deceniu un serial de presă intitulat Șarlatanismul în medicină și am organizat la Iași o dezbatere despre formele de medicină care se vehiculau în România. Comunități izolate sau persoane din Primăverii apelează la diverși vindecători sau la vrăjitorie. Sunt numeroase exemple ce se pot da. După cum sunt și exemple de șarlatanism în medicina alopată. Apelarea la forme neverificate de tratament poate fi asemănată cu orientarea în București folosind o hartă a Iașiului.

Foto: Jurnalul unui Savant Român în America / Richard Constantinescu
Foto: Jurnalul unui Savant Român în America / Richard Constantinescu

Cum reușiți să îmbinați în activitatea dumneavoastră profesională domenii de activitate distincte precum antreprenoriatul, filosofia, istoria sau medicina? 

Mereu am avut privirea îndreptată în zone care păreau că nu au legătură una cu cealaltă. În liceu făceam fotografie, dar și matematică intensiv, înființam un post de radio și țineam un jurnal. La facultate m-am implicat din primul an în diverse acțiuni private, frecventam unele cursuri de la Litere sau Economie, am pus bazele unui ONG, începusem o emisiune TV, vacanțele le petreceam în Spitalul din Tecuci, la Secția de Chirurgie, cumpăram cărți, exploram cimitirele și împrejurimile Iașului…

Din afară, schimbările acestea păreau nefirești pentru ceilalți deprinși să funcționeze unilateral. Tranziția spre o nouă zonă, către o altă arie de studiu era lină, nu o percepeam ca traumatizantă. Traversarea, vizitarea și frecventarea unor teritorii diferite m-au condus mereu la noi conexiuni, am întâlnit oameni minunați și am avut experiențe marcante. Cu uneltele unui domeniu am intervenit creativ în altul.

Cărțile, proiectele socio-culturale, inițiativele private, schimbările de loc și locuință au contribuit la transformarea mea. Au fost asemenea unor trepte care-ți oferă mereu altă priveliște. După o vorbă de-a profesorului Grigore T. Popa, a cărui operă o public și la statura morală a căruia mă raportez, mi-am complicat mereu biografia. Am și suferit, dar această suferință m-a și înțelepțit. Poate că aruncând o privire pe raftul cu volume pe care le-am publicat, în articolele pe care le-am scris, pe lista evenimentelor pe care le-am organizat, ar părea de nealipit „Durerea în lumina Ortodoxiei” și „branding-ul personal”, „Eminescu la Însemnări ieșene” și „marketingul pentru femei” sau „chirurgia” și „social media”. Asta sunt!

Cum arată o zi din viața doctorului Richard Constantinescu? Discutăm despre vreun anumit ritual creator?

Mă amuză puțin aceste două întrebări. În primul rând, pentru că sună pretențios și, în al doilea rând, inițialele „RC”, pe care le folosesc când semnez unele mesaje, se regăsesc și în expresia „ritual creator”. În perioada aceasta, când am în lucru două cărți și câteva proiecte, îmi organizez astfel zilele: lecturi matinale, studiu în sălile „Colecții speciale” / „Periodice” din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași, cercetare la Arhivele Naționale din Iași, consultarea unor cărți și documente din biblioteca pe care o am la disciplina de Istoria Medicinei, vizite în librării, și, către ora 17, revin acasă. De câteva ori pe săptămână rezolv și activitățile firmei BRAND NOVEL, pe care am înființat-o anul acesta, sau mă deplasez la două din clinicile medicale în care derulez câteva studii și unde am întâlniri cu medici, asistente medicale și pacienți.

Ajung des prin piață, după ce-mi rezolv activitățile „intelectuale”. Am câteva doamne de la care cumpăr brânză, legume sau fructe. Îmi place să gătesc… Lucrez, în general, cam până după miezul nopții.

Există o sursă din care vă extrageți energia creatoare necesară cercetării în slujba căreia ați decis să vă plasați?

Nu cred că aș putea identifica „o sursă”. Iar în privința „slujbei”… Nici când activam la spital, în laborator ori în mediul privat, nu spuneam că „mă duc la muncă” ori „la slujbă”. Tot ce am făcut, până când a devenit rutină, ori a devenit ceva în care nu mă mai regăseam, am făcut din plăcere și cu implicare. Dacă am considerat că în teritoriul în care eram plasat, în care funcționam, s-a instalat staza, previzibilitatea, am făcut pasul afară din el. Câmpul în care mă aflu acum interferează cu multe zone ale științei și culturii. Istoria medicinei, medicina narativă, arhitectura în medicină, branding personal, discurs public și social media în medicină sunt domenii care mă preocupă și, frecventându-le, îmbin epoci, persoane, vârste, culturi, discipline și lecturi diverse. Diversitatea și interactivitatea sunt generatoare de idei. Sunt curios. Mereu interesat de cărțile și lucrările ce apar. Notez ce aud și citesc cu nesaț.

Nu vreau să mă las invadat și locuit de știri și aspecte negative. În România se folosește des expresia „Ce să facem!? Asta este…”. Oamenii acceptă tot ce li se întâmplă, nu vor să încerce să se schimbe și să schimbe ceva în jur și devin surse de negativitate. Suma acestor influențe ce vin de la mesajele negative și de la persoanele defetiste ne malformează. Mă țin departe… și cultiv relațiile cu oameni care privesc diferit viața. Gătesc, mă plimb, îmi implic și corpul, nu numai creierul. Și, să știți, că adesea, aceste activități mi-au dat ghionturi și s-au ivit idei și soluții neașteptate. Hoinăresc, caut locuri noi, chiar și într-un oraș pe care-l cunosc, în care am locuit peste două decenii. Admir oameni, gesturi, clădiri. Mi-am ales o locuință într-o zonă cu vegetație abundentă, de care mă bucur zilnic, din balcon, când savurez o cafea și o carte. Caut mereu să elimin reziduurile pe care le-am acumulat de-a lungul vieții. Să adaug prin scădere. Uneori dacă reușești să înlături ce e învechit, apare și sclipirea, scânteia creativă.

Foto: Nobelul Slav / Richard Constantinescu
Foto: Nobelul Slav / Richard Constantinescu

Care a fost punctul de plecare pentru demersul de reconstituire a contextelor sociale în care și-au desfășurat activitatea personalităţile exemplare ale ştiinţei româneşti? 

Uitarea devine o caracteristică a societății noastre, în special a celei românești. Multe și mulți creează condiții pentru starea de uitare culturală – distrugerea mediului construit, a spațiilor și locurilor care ne conectau cu memoria, depersonalizarea instituțiilor de învățământ superior, care-și aruncă la casare trecutul…

În medicină, uitarea este consecința degradării, a bolii. Un eșec. Fiecare din noi suntem îngrijorați când uităm ceva. Ne bucurăm când ne-am amintit. Memoria este un element esențial al identității individuale. Amintirea unui eveniment marcant din trecutul țării, al profesiei, a unei personalități ajunge să devină o virtute. Putem aici introduce în discuție și ideea de etică a memoriei. Politicul, mai ales regimul comunist, a știut bine să utilizeze diverse instrumente: uitarea prescriptivă – eclipsând amintiri, evenimente, oameni; tăcerea impusă – din exterior, dar și o consecință a acesteia, tăcerea narativă – refuzul sau incapacitatea unor oameni de a rememora anumite experiențe profund dureroase.

Cu mâhnire am constatat că multe din personalitățile remarcabile ale științei românești au fost uitate, oamenii au fost ajutați și învățați să le uite. Trecutul îi strivea pe mulți din cei care au urmat la cârma unor instituții sau discipline după coloși ai medicinei sau ai științei. Imaginațivă, disonanța cognitivă pe care era nevoit s-o suporte, dacă s-ar fi gândit prea mult timp la viața și realizările sale anterioare, un personaj-tovarăș ajuns șef de disciplină, datorită schimbării de regim politic. Adăugând la aceasta și amnezia structurală – amintirea doar a unor secvențe onorante, pozitive din trecut (dacă au existat) și uitarea (ștergerea) episoadelor întunecate – , vă închipuiți cum acționa noul universitar! Se adăpa, și îi servea pe toți cei din jurul său, cu apa Lethei.

Cele mai multe articole și cărți de istoria medicinei se concentrează pe întrebarea „cine a descoperit ce”. Se periază puțin personajul și se enumeră „contribuțiile“ sale aduse științei, neglijându-se efectul politicului, al religiei, al finanțelor și a moravurilor sociale asupra istoriei din vremea respectivului. Am descoperit multe personalități și personaje ale lumii medicale românești despre care s-a scris și s-a vorbit insuficient, fără suport arhivistic, cu anumite interese sau la comandă instituțională, din rațiuni administrative sau la ocazii festive. Confruntând unele jurnale scrise de medici importanți, conform lucrărilor de specialitate, cu documentele de arhivă am constatat diferențe mari. Narațiunile despre fapte și faptele în sine difereau major.

Trecerea timpului are efect diluant și se constată distorsiuni în modul în care au fost reținute și evocate faptele. Însă, atunci când un întreg eveniment este relatat total diferit față de cum s-a petrecut, ce se poate spune? Chiar și acum, la peste două decenii de la despărțirea de comunism, se preferă să se scrie texte encomiastice, să se transcrie un pasaj dintr-o carte în alta și să nu se vorbească despre trecutul unui personaj, din nu știu ce rațiuni. Continuăm să schițăm portrete vaporoase, să preluăm greșelile, voite sau nu, ale altora și să ne mulțumim cu o pseudo-istorie a medicinei.

De-a lungul ultimilor ani mi-am dorit să trec de la studiul bibliotecilor la cel al arhivelor, de la o abordare factologică la explorarea mentalităților, înspre istoria ideilor, de la efort cognitiv spre atitudine.

Dincolo de cercetările, materialele sau volumele la care lucrez, privesc istoria medicinei și din punct de vedere persuasiv și pedagogic. Medicii și studenții care nu cunosc trecutul profesiei sunt ca niște străini în propria locuință. În aceste vremuri, în epoca idealurilor utilitarist-tehniciste, când biblioteca a fost înlocuită cu dispozitivele electronice, așa cum la finalul sec. XIX a fost substituită de laborator, istoria medicinei poate reumaniza și ajuta medicul pe drumul construcției și cultivării identității profesionale.

Îndepărtând pacientul din scenă, medicina devine o știință sau o tehnică asemenea celorlalte. Într-o profesiune care are în centru pacientul, istoria medicinei, singura disciplină care prezintă medicina ca un întreg, stârnește curiozitatea de a-i cunoaște pe ceilalți, serii succesive și continue de umanități diferite.

Foto: Sensul Durerii / Richard Constantinescu
Foto: Sensul Durerii / Richard Constantinescu

Care sunt valorile după care vă ghidați în carieră? Există anumite puncte de care sunteți perpetuu ancorat?

Am venit în această lume să fim actori implicați, să mișcăm cu un centimetru cunoașterea în zona în care activăm, să o sporim, să nu fim, așa cum observa, cu tristețe, Grigore T. Popa, spectatori ai istoriei. Pentru mulți, mai ales în spațiul universitar, carierele sunt pentru „viețuire”, pentru a-și asigura un trai confortabil, și de aceea nu vedem prea des instituții superioare ca focare de creație, generatoare de idei. Am admirat profesorii a căror activitate depășește zidurile universității și frontierele academice. Odinioară universitarii români colindau satele și orașele țării. Prelegerile populare au schimbat multe vieți și au transformat comunități întregi. Astăzi este o fugă nebună după acumulare de puncte, de lucrări ISI, de bifare a unor evenimente – toate acestea, cu scopul promovării. Altădată profesorii erau călăuze, forțe și modele pentru studenți și pentru obște. Universitatea nu însemnă clădirile, zidurile ce o înconjoară. E o sumă a conștiințelor morale și științifice, care se adună unitar, constituind o comunitate moral-științifică.

Detest unilateralitatea, rigiditatea, suficiența și puținătatea ori lipsa dragostei față de cei cărora te adresezi. De studenți. Și, mai ales, obsesia partizană a disciplinei în care activezi și disprețul public față de celelalte, considerate secundare. Totul rezultă din însumarea contribuțiilor fiecărei discipline. Ortega Y Gasset vorbea despre „mitocanii științei, „noii barbari” ce ignoră și privesc cu superioritate ce e în jurul lor, o lume pe care n-o înțeleg în complexitatea sa, reducând-o la un spațiu îngust, limitat, mânați doar de interese obscure.

Migrația acesta a creierelor și a inimilor dinspre România înspre alte zone ale lumii e generată și de imoralitatea profesională din universități și spitale. Nu este numai o mișcare înspre realizarea profesional-financiară. Când devenim cunoscători mirați ai trecutului observăm că în alte timpuri tinerii se formau în centre universitare faimoase din Occident și apoi reveneau în țară, chiar „la țară” pentru că erau mișcați interior de dorința de a schimba în bine spațiul românesc. Rămân ancorat în trecutul medicinei, cu care întrețin un dialog continuu, cu dorința cunoașterii omului în manifestările sale spațio-temporale și a relevanței întâmplărilor din vechime.

Care este strategia domniei voastre pe termen mediu și lung? Ce inițiative vă doriți să întreprindeți?

Am activat o vreme în serviciul Urgențe Chirurgicale și de atunci am înțeles că viața este extrema urgență. Trăirea ei deplină și cu sens. Să trăiești cu eleganță și să faci totul cu eleganță. Recent am avut un șir de conferințe naționale care au purtat titlul „SUPERviețuire și SUPRAviețuire” – despre trăirea cu pasiune, entuziasm, flexibilitate și despre starea de bine. Viața merită trăită cu anvergură, nu mediocru. Pentru mine, cunoașterea și educația îmi sporesc starea de bine.

Strategie pe termen lung… Sunt câteva dominante: finalizarea ediției de autor „Grigore T. Popa”, aducerea în actualitate a unor personalități medicale din trecut, îmbogățirea „Fototecii medicinei românești”, alcătuirea unui registru al femeilor medic din trecutul medicinei românești și dezvoltarea conceptului de medicină narativă în România. Pentru fiecare dintre acestea mi-am stabilit o strategie de lucru, un plan, dar, evident că sunt și momente când, plec la drum, și găsesc soluțiile din mers. Pur și simplu încep să lucrez, și ulterior vin ideile, oamenii și finanțarea. Important este să crezi în ce faci și să pui lucrurile în mișcare. Să începi să faci. A vorbi despre ce faci sau despre ce vei face nu înseamnă că și realizezi efectiv ceva. Lipsa resurselor te determină să fii creativ. Iau decizii. Nu aștept soluția ideală.

Contează cât am realizat, nu cât am planificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here