Înainte de toate, aș dori să vă felicit pentru minunata activitate pe care o desfășurați în calitate de președinte al Fundației „Calea Victoriei”.

Cum a luat naștere Fundația „Calea Victoriei”? Care a fost ideea care a stat în spatele creării acestui proiect? Ce v-a inspirat?

Ideea de la care am pornit, împreună cu sora mea, Irina, acum 9 ani, a fost să creăm o școală alternativă pentru tineri, o instituție indepedentă dedicată artelor și științelor umaniste, adică temelor și disciplinelor cărora li se dedică puțin timp, sau chiar 0, în școală. Cartea domnului Neagu Djuvara, „Istoria românilor povestită celor tineri”, mi-a deschis ochii, în sensul în care am realizat, în timp ce o citeam, că subiecte dificile și controversate, cum ar fi istoria noastră, pot fi prezentate inteligent, atrăgător, dar și pe înțelesul publicului larg. Astfel, ne-am gândit că ar fi foarte util, în societatea contemporană, să creăm un spațiu în care mentorii, din domenii umaniste și artistice, să se întâlnească cu tinerii și adulții interesați să aprofundeze aceste subiecte, dincolo de băncile facultăților, într-un cadru mai flexibil și dinamic.

sandra-djuvara-si-irina
Sandra și Irina Ecobescu, alături de domnul Neagu Djuvara

În momentul de față, Fundația „Calea Victoriei” reprezintă una dintre cele mai respectate instituții din peisajul cultural bucureștean, dar și românesc, cu o popularitate în continuă ascensiune. Care considerați că sunt elementele care i-au atras acest succes?

Cred că, în primul rând, succesul în orice demers, creativ sau de altă natură, ține de tenacitate, de perseverență, de calitatea proiectului și de onestitate. Ne-am ales cu multă grijă lectorii, subiectele, pentru a fi cât mai variate, interesante și inedite, dar și să acopere temele principale ale unei culturi generale necesare omului modern (postmodern).

În plus de asta, am inovat în domeniul cultural și educațional – am deschis câteva direcții noi pe care acum mulți le urmează, le dezvoltă, cum ar fi istoria Bucureștiului. Începând cu anul 2009, am lansat trasee sau expediții culturale, cum le-am numit noi, prin zone istorice, primul nostru traseu fiind „Descoperă Calea Victoriei”. Am lansat moda turismului cultural în București pentru publicul românesc, acum foarte amplă și cu mai mulți „actori”. Aceste trasee au fost prelungirea cursului susținut de istoricul Georgeta Filitti despre București, din 2008.

Un alt proiect inovativ, care în prezent văd că este urmat și de alții, este prezentarea istoriei muzicii și a marilor compozitori pe înțelesul tuturor; dacă vreți, am găsit un „Neagu Djuvara al muzicii” în persoana dirijorului Tiberiu Soare și am început cursuri și conferințe, din 2008, despre muzica clasică, muzica de operă și balet. Mii de persoane au participat la aceste conferințe de mare succes cu Tiberiu Soare și, în urma transcrierii conferințelor, am publicat două cărți, unice în peisajul cultural românesc: PENTRU CE MERGEM LA OPERĂ și NOUĂ POVEȘTI MUZICALE. Sute de exemplare au fost donate bibliotecilor județene, conservatoarelor și școlilor de muzică din țară.

Aș mai menționa aici, dincolo de sutele de cursuri cu tematici diferite, pe domeniile noastre, festivalul LUNA BUCUREȘTILOR, organizat anual între 9 mai – 9 iunie, împreună cu Cercul Militar Național, o serie de manifestări care celebrează istoria orașului și bogăția sa culturală din trecut și din prezent. Conferințe, concerte, piese de teatru, expoziții de costume de epocă, lansări de carte. toate cu intrare liberă, și BALUL BUCURESTIULUI INTERBELIC.

opera_cartea_coperta2-284x250
Tiberiu Soare, „Pentru ce mergem la Operă?”

Important este că nu vrem să ne dezamăgim publicul, ba dimpotrivă, ne dorim să îl suprindem plăcut cu fiecare curs, conferință, plimbare, carte sau concert. Adică ținem foarte mult la adresarea prietenoasă și amabilă și experiența plăcută pe care dorim să o aibă fiecare cursant al nostru.

Probabil suntem singura instituție independentă, care se autofinanțează, care oferă gratuitate la orice curs și eveniment cultural tinerilor (elevi, studenți, masteranzi) pe baza unei solicitări scrise coerente.

În calitate de președinte al acestei instituții, sunteți racordată,  în permanență, la principalele activități culturale din București, dar și din țară, și v-ați putut crea o imagine ceva mai detaliată despre cultura românească din ziua de astăzi. Considerați că aceasta este una muribundă (după cum se speculează adesea), care nu se va mai ridica niciodată la înălțimea și prestigiul culturii interbelice? Sau, dimpotrivă, că există o cultură românească vie, pe care nu știm să o apreciem la adevărata ei valoare?

Speculațiile despre calitatea vieții culturale de la noi, care susțin că lucrurile stau prost, nu reflectă realitatea în ansamblul ei, este ca și cum am spune „românii sunt leneși, sau proști”. În primul rând, există instituții ale statului și instituții independente, sau private. Viața culturală a capitalei, dar și din multe alte orașe din țară este extrem de efervescentă, este suficient să consultăm orice site sau revistă cu recomandări pentru timpul liber: găsim nenumărate concerte, expoziții, festivaluri, filme, lansări, cursuri interesante; mie deseori îmi este foarte greu să aleg, pentru că se întamplă foarte multe lucruri interesante.

Eu cred că există un potențial de creativitate, un „zvâc cultural” extrem de puternic la noi, e adevărat, vizibil mai ales în orașele mari. Sunt foarte mulți tineri, dar și oameni din generațiile mai vechi, care au extrem de multă energie, talent, idei, dedicație, dragoste pentru meseria lor. Cunosc numeroși actori, de la 25 până la 70 de ani, istorici de la 30 la 100, muzicieni de la 27 la 80, artiști din toate generațiile, care încontinuu imaginează proiecte, studiază, învață, repetă, se bat cu „morile de vânt”, adică sistemul sau lenea celor din jur, inerția; ei (și noi) cred că se pot face lucruri minunate și cu puține resurse. Aici este problema esențială, resursele care sunt alocate culturii și educației în domeniul public sunt deseori foarte mici, există mari discrepanțe. Sau sunt direcționați mulți bani în direcții care nu generează nimic valoros, adică sunt bifate teme care nu interesează pe nimeni, sau cu un nivel foarte scăzut al calității.

Viața culturală a Bucureștiului, pentru că aici mă pricep mai bine, este foarte dinamică, nuanțată, pentru toate gusturile și bugetele, pulsează într-un ritm continuu și oferta este uriașă, trebuie doar să știi ce să alegi, de ce să te bucuri sau să vezi ce te ajută în dezvoltarea ta ca individ.

Prin prisma activității pe care o realizați în cadrul Fundației, ce părere aveți despre raportarea tinerilor români la cultura autohtonă? Excluzându-i, desigur, pe cei care urmează o facultate de profil sau activează în acest domeniu. Sunt aceștia preocupați de valorile culturale prezente în spațiul românesc sau, din contră, le ignoră?

Evident, există tineri cu preocupări diverse, precum sunt și părinții lor. Există tineri preocupați de cultură, așa cum există tineri pasionați de jocuri, excursii pe munte, petreceri sau sport. Clar, există o atracție mare a modelelor occidentale și fascinația emigrării, sau a călătoriei, care este foarte utilă, pentru că orice evadare din „țara” ta te ajută să înțelegi mai bine realitățile, plusurile și minusurile de la noi. Să nu uitam că, în interbelic, și în Belle Epoque, tinerii mergeau la studii în străinătate, la Paris, Viena sau Berlin, mulți dintre ei vorbeau mai ales în franceză, însă majoritatea se întorceau în țară. Acum, mulți tineri pleacă, unii se întorc dacă pot lucra și pot avea venituri decente în țara lor.

Cred că tinerii care vor să înțeleagă cu adevărat cine sunt, de unde vin și ce li se întâmplă, cei care au gânduri, întrebări și depășesc limita blazării sau a mediocrității, cercetează și subiectele esențiale din cultura noastră. Este ca și cum te-ai uita într-un album vechi de familie, și descoperi că ai ochii bunicii sau că oamenii cândva se distrau la fel de tare ca noi la petreceri, sau că înaintașii noștri au trăit vremuri mult mai grele și au reușit să le depășească, să meargă mai departe. Povești care ne inspiră, modele culturale și umane la care să ne raportăm.

S-ar putea spune că sistemul educațional din România duce lipsa unei preocupări suficiente pentru latura culturală în instruirea elevilor. Care este opinia dumneavoastră referitoare la acest subiect și ce credeți că ar trebui schimbat în educația viitoarelor generații?

Sistemul educațional din România și din întreaga lume traversează o criză, despre care vorbesc mulți cercetători, cel mai interesant și vehement este poate Sir Ken Robinson. Așadar, disprețul instituțiilor statului pentru cultură, arte sau științele umaniste, nu este doar o „boală” locală, ea este importată din occident, unde accentul se pune, de peste un secol, pe progres, știință, partea materială, afaceri, capitalism. Or, filozofia, muzica clasică sau pictura nu ne fac viața mai comodă, nu au un efect imediat, material asupra vieții noastre. Aceste domenii imateriale au strânsă legatură cu o zonă mult mai subtilă, dar esențială în viața noastră, cu mintea și cu sufletul, cu starea de bine, cu empatia, cu comunicarea cu celălalt, cu împlinirea personală la un nivel mai înalt decât grijile zilnice, chiar și cu transcedentalul, într-o formă liberă de constrângeri.

Din fericire, în occident, lumea a început să conștientizeze că, fără arte și științe umaniste, nu există evoluție socială, pace, empatie, comunicare, nu poate fi domolit rasismul, discriminările de toate felurile, nu poate fi combătuta prostia și violența. Mai mult decât atât, cei care au inovat în toate domeniile în ultimele decenii sunt cei care au gândit în afara sistemului, rebelii instituțiilor de învățământ, revoluționarii și vizionarii, nu marionetele sistemului bine dresate la școală, cei cu zece pe linie și coroniță. Cei care s-au gândit că pot face ALTFEL lucrurile. Așadar, artiștii, creativii sunt din ce în ce mai prețuiți în companii, în societate. Cred că și la noi lucrurile se schimbă, nu prin sistem (școală, facultate), ci mai ales din afara sistemului, prin presiunea, entuziasmul și modelul unor inițiative independente. Cum este și Fundatia Calea Victoriei.

Pe data de 14 septembrie a.c., Fundația „Calea Victoriei” organizează un concert de gală la Sala Radio, care va reuni opere a șapte compozitori celebri ai muzicii clasice – Vivaldi, Rameau, Lully, Boccherini, Handel, Purcell şi Broschi. Având în vedere faptul că acest eveniment se apropie cu pași grăbiți, aș dori să vă adresez următoarea întrebare – cum reacționează publicul bucureștean, și nu numai, la o astfel de inițiativă culturală? Există un interes vădit din partea acestora? Cum se raportează tânăra generație la acest eveniment și la altele asemănătoare?

Publicul de toate vârstele se bucură de fiecare dată când anunțăm concerte, pentru că atmosfera de la concertele noastre este destinsă și mereu aducem ceva nou. Împreună cu tânăra Symphactory Orchestra, alături de celebrul dirijor Gabriel Bebeșelea și talentata soprană Rodica Vica, vom retrăi atmosfera barocă, și cu ajutorul unor ilustrații create de Joszef Vass, talentat ilustrator din Cluj. Mai precis, ilustrații animate, inspirate din tematica fragmentelor muzicale intepretate, vor fi proiectate pe scenă pentru a crea o seară memorabilă și a împrieteni publicul cu o muzică mai puțin accesibilă, cea din perioada barocă, cu compoziții extrem de spumoase, dinamice si revigorante.

unnamed-1-680x382

În final, aș dori să vă adresez o ultimă întrebare. Cum credeți că va evolua cultura românească în următorii ani? Este capabilă sau, mai bine zis, este interesată generația tânără de a perpetua asemenea valori și, dacă da, ce sfaturi i-ați oferi acesteia? Cum pot tinerii să promoveze valorile culturale într-o lume dominată de interese politice și conflict?

Cultura este ceva organic, creat de oameni inspirați, curajoși și un pic nebuni, în sensul frumos, nu de instituții, eventual este susținută (sau blocată) de instituții. Toate generațiile sunt implicate în aceste proiecte diverse și minunate care se numesc evenimente culturale – teatru, carte, film, expoziție, publicistică, muzică, dans, conferințe diverse –  așadar cred că tinerii trebuie să stea aproape de mentorii lor mai vârstnici, să învețe meserie, să învețe să „zboare”, să exerseze regulile jocului, iar cei din generațiile mai mature să fie generoși cu cei tineri, să stea alături de ei și să fie deschiși la ce este nou, să nu se sperie de schimbări.

Aș da un exemplu aici, actorii de la Teatrul Odeon sunt un model de colaborare între generații extraordinar, doamna Dorina Lazăr și doamna Rodica Mandache sunt iubite de colegii lor, actorii tineri, iar ele, la rândul lor, îi susțin pe cei mai mici, joacă cu ei, învață cu și de la ei. Cheia este comunicarea și generozitatea, bucuria de a juca în domeniul tău de suflet, de a da mai departe ce ai învățat, ce ai descoperit pe drum, ce ai mai bun în tine.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat și sper ca spațiul cultural românesc să aibă parte cât mai mult timp de instituții precum Fundația Calea Victoriei. Mult succes în continuare!

Și eu vă mulțumesc mult și vă doresc succes și să vă bucurați de ceea ce faceți!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here