Radu Herjeu, jurnalist și scriitor, are o experiență de douăzeci și unu de ani în televiziune, radio și presă scrisă. În anul 1998 a urmat cursurile Colegiului de Jurnalism din cadrul Universității Boston, făcând practică la patru posturi de televiziune americane.

Între 1999 și 2003 a fost lector universitar la Facultatea de Jurnalism-Filosofie din cadrul Universității Spiru Haret, unde a susținut două cursuri anuale: “Tehnici de propagandă, manipulare și persuasiune în televiziune” și “Televiziune, cultură și societate”.

Activitatea sa literară cuprinde șapte volume de poezie și dramaturgie, un volum de interviuri și publicistică, precum și un volum de analiză a televiziunii, cu titlul “Oglinda mișcătoare”, publicat în anul 2000. Este unul dintre puținii jurnaliști români care a primit Distincția Culturală din partea Academiei Române.

În prezent este membru titular al Consiliului Național al Audiovizualului, în cadrul căruia reglementează activitatea posturilor de televiziune și radio din România.

Radu Herjeu ne vorbește despre activitatea sa din cadrul CNA, despre situația actuală a televiziunilor din România și despre obstacolele întâmpinate în încercarea de a soluționa derapajele din televiziune, exprimându-și totodată așteptările pe care le are în ceea ce privește procesul de îmbunătățire a programelor TV.

radu-herjeu_tb1000

Domnule Radu Herjeu, cât de mult vă ajută experiența pe care o aveți în televiziune și radio în desfășurarea activității din cadrul Consiliului Național al Audiovizualului?

Pot spune că mă ajută destul de mult pentru că știu foarte bine cum se desfășoară lucrurile într-o redacție. Prin urmare înțeleg atunci când un derapaj, ori ceea ce legea consideră a fi un derapaj, este o greșeală pur și simplu. Sau, la fel de bine, îmi dau seama dacă este un fapt voit.

Faptul că am lucrat atâția ani în domeniu, mă face să știu care sunt presiunile la care este supus un moderator, prezentator de știri sau un reporter pe teren. Înțeleg atunci când producătorul îți urlă în cască și îți cere anumite lucruri, iar tu pe moment, fiind în fața camerelor, trebuie să te descurci. Se întâmplă de multe ori să îți ceară lucruri cu care poate tu nu ești de acord. Spre exemplu, poate tu nu simți la fel cursul discuției pe care o moderezi și poate nu vrei să o întrerupi pentru a pune o întrebare cerută de altcineva.

Această înțelegere a faptelor mă ajută să știu atunci când un moderator se justifică, spunând „am greșit, nu am fost atent” sau găsește scuze puerile, în loc să recunoască faptul că a făcut o greșeală cu bună intenție pentru că știa că îi va aduce audiență.

Așadar, experiența mă ajută și în sens pozitiv, dar și negativ, în ceea ce îi privește pe cei care vin la CNA. Altfel spus, sunt și îngăduitor cu cei care greșesc omenește, dar sunt și foarte intransigent cu cei care o fac premeditat.

 Cum vede un membru al CNA televiziunea din zilele noastre?

Așa cum o vedea și înainte să fie membru al CNA, și anume: foarte prost. Televiziunea românească arată foarte prost și nu de ieri de azi, ci de câțiva ani, din momentul în care a început să alunece vertiginos pe panta aceasta a comercialismului trivial.

Sigur că oricine își deschide o televiziune, dorește să câștige bani. Acesta este scopul, este un business. Însă, din păcate, televiziunile românești au înțeles să facă doar lucruri care aduc bani, indiferent de slaba lor calitate.

Să înțeleg că nu constatați existența vreunei schimbări pozitive, în ceea ce privește evoluția programelor TV?

Nu. Din păcate, lucrurile evoluează doar în sens negativ. Din anii 2000 a început acest proces de degradare continuă. La început a fost mai molcom, dar s-a accelerat în ultimii ani, iar acum, din punctul meu de vedere, a ajuns într-un punct critic.

Câteodată stau și mă întreb ce ar mai putea inventa pentru a coborî și mai mult nivelul.

A existat o motivație specială care v-a determinat dorința de a vă implica în calitate de membru în cadrul CNA-ului?

Da, faptul că lucrând în televiziune de multe ori mă simțeam neputincios. Poate sună ciudat, dar eu eram un simplu angajat și de foarte multe ori m-am trezit pus la punct, invocându-se ideea: „Nu e televiziunea ta. Nu putem să facem ce vrei tu. Tu trebuie să faci ce vrem noi.” Astfel, neavând practic un cuvânt de spus decât în privința a ceea ce făceam eu, am considerat că în cadrul Consiliului Național al Audiovizualului am, totuși, această posibilitate, de a încerca măcar să frânez, să încetinesc această degradare a programelor, dacă nu cumva, chiar să îi întorc sensul.

Care sunt obstacolele pe care le întâmpinați în încercarea de a soluționa derapajele din televiziune? Oferă Legea Audiovizualului suficientă libertate CNA-ului în procesul îmbunătățirii calității programelor TV?

Din păcate, legea e principalul obstacol. Această lege a fost gândită în anii 2000. În anul 2002, când a fost promulgată legea, televiziunea arăta cu totul și cu totul altfel decât astăzi.

Așadar, e de înțeles de ce legiuitorul nu a fost în stare să prevadă ceea ce urma să se întâmple peste paisprezece ani. Astăzi legiuitorul actual trebuie să ia act de ceea ce se petrece pe micile ecrane și să modifice legea în așa fel încât să ofere CNA-ului pârghiile pentru a lupta cu derapajele actuale care, repet, erau inimaginabile acum paisprezece ani și care, prin urmare, nu pot fi sancționate acum de către lege.

Pentru a oferi un exemplu, gândiți-vă că nimeni nu și-ar fi imaginat acum paisprezece ani că într-un studio de televiziune, într-o emisiune live, un invitat va sări să o bată pe amantă pentru că a descoperit că e însărcinată cu fiul celeilalte amante. E ceva absolut monstruos.

În lege nu este specificat nimic despre lucrul acesta și astfel CNA-ul nu poate sancționa un lucru care nu e prevăzut de legislație.

Al doilea obstacol, care nu știu cum ar putea fi depășit, este atitudinea radiodifuzorilor, a televiziunilor. Vorbim despre o atitudine strict economică. Aceștia își fac un calcul. Analiează câți bani vor câștiga dintr-o emisiune în care sunt conștienți că vor încălca legea, iar apoi calculează amenda pe care ar primi-o de la CNA. Dacă din acest calcul rezultă că vor ieși în câștig, sigur că vor decide să realizeze emisiunea respectivă.

Aceasta este o mare problemă întrucât politicienii nu sunt foarte dornici să modifice nivelul amenzilor și e ușor de înțeles din ce motive. În eventualitatea în care o televiziune ar primi, la un moment dat, o amendă de un milion de lei pentru derapaje repetate, poate ar începe să se gândească de două ori înainte de a încălca legea. Dar până atunci, cât timp amenda maximă este de două sute de mii lei, aproximativ patruzeci și unu de mii euro, această sancțiune nu reprezintă mai nimic. Sunt emisiuni care fac suma asta într-o seară din publicitate ușor.

Așadar sancțiunile pe care le aplicați se dovedesc a fi insuficiente pentru ca CNA să determine un anumit nivel de decență asupra programelor de televiziune?

Exact. De cele mai multe ori amenzile nu sunt suficiente. Și, de altfel, nici nu ar trebui ca acestea să fie principala unealtă cu care să lucreze CNA-ul. Chiar nu ar trebui pentru că nu ne dorim ca CNA-ul să fie un polițist care să stea la colț și să taie tichete de amendă.

Lucrurile ar trebui să se desfășoare cu totul altfel. Numai că pentru asta e necesară o mai mare responsabilitate și din partea radiodifuzorilor, a moderatorilor, a factorilor de decizie din televiziuni. E adevărat, pentru a putea exista în continuare ca televiziune, trebuie să câștigi bani. Însă aceștia trebuie să înțeleagă că e important și cum faci banii respectivi. Contează și cât de jos cobori pentru acest scop. Ar trebui să înțeleagă că, de foarte multe ori, compromisurile nu sunt necesare sau nu sunt obligatorii. Ei aleg, din păcate, în marea majoritate a cazurilor, calea cea mai ușoară. Coboară nivelul cât mai jos posibil, atât cât le permite această legislație precară și după aceea susțin că asta vor oamenii să vadă. Nu este adevărat. Nu asta vor să vadă oamenii. Ei acceptă doar pentru că așa sunt obișnuiți. Este o atitudine întâlnită mai ales la români care aleg să se uite la ceea ce le oferi.

rherjeu

Prin urmare, cât de important vedeți rolul telespectatorului în cadrul acestui proces de îmbunătățire?

Foarte important. Foarte important. Numai că din păcate și în domeniul acesta se manifestă atitudinea pasivă a românilor. La fel ca în toate domeniile – politic, economic, social – și în ceea ce privește raportarea la televiziune, românii sunt pasivi.

 Foarte mulți se arată nemulțumiți pe internet, critică foarte mult CNA-ul, însă când îi întrebi dacă au făcut vreodată vreo sesizare, îți vor răspunde că nu au făcut. Și atunci cine vrem să facă acest lucu? Cine vrem să ia atitudine?

În al doilea rând, nu putem nega faptul că sunt emisiuni de foarte slabă calitate la care se uită milioane de oameni. Se uită! Dacă aceste milioane de oameni ar închide televizorul, acele emisiuni ar dispărea.

Un alt fapt este acela că în România nu există conștiință civică. În țara noastră dacă oamenii văd ceva oribil la televizor, se lamentează, critică CNA-ul, eventual condamnă televiziunea în cauză, dar nu iau absolut nicio măsură. Însă, în statele civilizate, măsurile despre care vorbesc eu, se manifestă printr-o avalanșă de e-mailuri și de scrisori la radiodifuzor, la televiziune, prin care oamenii își manifestă nemulțumirea față de ceea ce au văzut. De asemenea se trimit scrisori și e-mailuri la companiile care își fac reclamă în emisiunea respectivă.

Vă garantez că nicio companie care ar primi un număr de zece, douăzeci de mii de scrisori în care să se manifeste nemulțumirea cu privire la faptul că își fac reclamă într-o emisiune de slabă calitate –  nu ar rămâne indiferentă și nicio emisiune nu ar supraviețui dacă companiile ar refuza să își facă publicitate acolo. Din păcate, la noi această conștiință, această atitudine civică, această, dacă vreți, ieșire din zona de spectator nemulțumit și plângăreț nu se manifestă.

Primiți rar sesizări, însă atunci când le primiți ce tip de reclamații se manifestă cel mai adesea?

Există în general două tipuri de sesizări. Unele sunt legate de protecția minorului. Așadar vizează acele elemente dintr-o emisiune care ar putea afecta mintea unui minor dacă le-ar privi. Acestea sunt foarte dese. Însă aici ne confruntăm iarăși cu o situație pe undeva obiectivă. Oamenii se declară nemulțumiți că la ora 23:00, să spunem, se întâmplă lucruri rele pe care minorul nu ar trebui să le vadă. Eu aș spune că minorul  nu ar trebui la ora 23:00 să se uite la televizor, însă conform legislației românești, minor este și cel care are șaptesprezece ani, unsprezece luni și douăzeci și nouă de zile. Acesta nu poate fi trimis să se culce la ora 23:00.

Pe de altă parte, nici nu mi se pare firesc ca legislația să stea să ferească un tânăr de optsprezece ani care ar trebui să aibă discernământul necesar cu privire la ceea ce ar trebui să privească sau nu, odată ajuns la acea vârstă. Așadar, lucrurile nu sunt foarte simple și nu pot fi reglate doar prin legislație sau doar prin amenzi.

A doua categorie de sesizări este legată de dreptul la imagine. Sunt foarte mulți oameni care se consideră lezați de către posturile de televiziune prin emisiunile pe care le realizează. Se spun o mulțime de lucruri despre tot felul de oameni cărora nu li se cere părerea. Se spun aceste lucruri, fără a se aduce dovezi în sprijinul lor. Se aruncă în spațiul public tot felul de zvonuri și tot felul de povești neverificate. Și știți cum e povestea aceea, un nebun aruncă o piatră și zece înțeleg să se chinuie să o scoată.

Există progrese notabile în ceea ce privește combaterea discursului discriminator și instigator la ură?

Din păcate, din cauză că, așa cum spuneam adineauri, în anul 2002 era de neconceput un astfel de limbaj la televizor, legislația îl prevede foarte, foarte vag.

Legislația vorbește spre exemplu despre limbaj antisemit și xenofob. Da, dar între timp, România anului 2016 se confruntă cu limbaj rasist, homofob, misogin etc. Așadar, acest gen de discriminare, bazat pe religie, rasă, etnie, orientare sexuală încă nu este foarte bine definit în legislația noastră.

Sper să putem schimba noi acum în CNA, prin intermediul Codul Audiovizualului care este un fel de legislație secundară, unde să introducem elemente ale noii legi privind discriminarea care s-a dat în România.

Cum vedeți influența televiziunii asupra dezvoltării societății românești?

Influența este enormă. În acest moment eu cred că societatea românească arată așa cum arată televiziunea. Nu invers, deși s-a început invers.

În opinia mea, există două motive pentru care România arată așa cum arată astăzi. Unul este lipsa educației – învățământul este la pământ. Iar al doilea este legat de faptul că mass-media are o mult prea mare influență asupra modului în care românii înțeleg să-și trăiască viața, să se comporte în comunitate și să trateze subiectele de maximă importanță.

În acest moment, oamenii sunt mult prea dependenți de ceea ce li se spune la televizor. Nu au capacitatea de a discerne între adevăr și minciună, între lucru dovedit și lucru doar afirmat.

Nu au inițiativa de a verifica și din alte surse o afirmație auzită la televizor, pentru a se convinge dacă e sau nu veridică. Românii nu au, în general, acest obicei de a se documenta.

Ce așteptări are Radu Herjeu de la televiziunile din România?

Niciuna. Mă aștept să fie din ce în ce mai rele. O spun cu sinceritate. Mă aștept să caute în continuare portițe de a ocoli prevederile legii.

Eu mi-aș dori foarte tare ca Televiziunea Română să își revină, însă acest aspect nu depinde de Consiliul Național al Audiovizualului.  În momentul în care TVR și-ar reveni și ar deveni așa cum este normal – o televiziune publică foarte puternică, la fel cum se întâmplă în Italia, în Marea Britanie, în Spania, atunci piața de televiziune ar fi obligată să se modifice.

 Radiodifuzorii privați vor fi obligați să își reconsidere politicile de program. Așa cum s-a întâmplat și cum se întâmplă în țările pe care le-am amintit anterior, unde televiziunile private, ca să intre în competiție cu televiziunile publice, ridică nivelul producților, nu îl scad.

Dacă ar reduce nivelul, nu ar obține rezultate pozitive. O televiziune care scade nivelul nu poate concura cu BBC-ul, spre exemplu.

Prin urmare, pentru mine speranța mare este că, la un moment dat, lucrurile vor intra totuși pe un făgaș normal în România, atunci când cei care pot decide în această direcție vor investi în televiziunea publică și vor face din ea ceea ce ar trebui să fie.

 În schimb, dacă lăsăm piața așa cum este astăzi, din păcate, nu știu cât timp CNA și legislația vor mai putea face față involuției acestui mijloc de comuncare în masă.

Realist vorbind, șansele unei îmbunătățiri în viitorul apropiat sunt reduse?

Da. Analizând felul în care arată lucrurile astăzi, dacă nu va exista la un moment dat o voință politică extrem de puternică care să acționeze, nu doar la nivelul CNA și al televiziunilor, ci și la nivelul educației (spre exemplu – să introducă ore de educație media în licee, să sprijne acele ONG-uri care iau poziție împotriva derapajelor din televiziune, să stimuleze opinia publică să reacționeze) din păcate nu se va schimba nimic.

Eu sunt destul de pesimist, dar sunt un pesimist realist și îmi dau seama că atâta timp cât mai este ceva de făcut și poate depinde și de mine, eu am să încerc să fac.

Fara comentarii

Lasa raspuns