Manuela Prajea, profesor doctor în matematică, director al Colegiului Național „Traian” din Drobeta Turnu-Severin este singurul dascăl român care s-a clasat în topul primilor 50 – cei mai prestigioși profesori din lume. Implicându-se în actul educațional cu devotament, profesionalism și empatie, Manuela Prajea reprezintă un adevărat model și un mentor excepțional pentru elevii săi. S-a implicat constant în proiecte educaționale de succes și a obținut zeci de premii internaționale, pregătindu-și elevii în descifrarea tainelor matematicii.

Având o viziune inovativă, motivată prin apropierea de standardele globale ale educației secolului XXI, Manuela Prajea ne vorbește despre sistemul educațional din România, despre grila de valori care ar trebui folosită pentru a conecta eficient tinerii la procesul cunoașterii și despre rețeta succesului său incontestabil în relația cu elevii.

5

Doamna profesor Manuela Prajea, ați fost inclusă în lista primilor 50 de candidați pentru premiul “Global Teacher” 2016, creat pentru a oferi aprecierea și recunoașterea profesorilor cu activități didactice excepționale. Ce a însemnat această nominalizare pentru dumneavoastră?

Nominalizarea pentu premiul Global Teacher Prize, mai exact selecția în Top50 finaliști a însemnat pentru mine o recunoaștere a devotamentului pe care l-am avut de-a lungul întregii mele vieți pentru educația matematică și educația în general a elevilor mei, pentru autoperfecționare și inovație, pentru atragerea elevilor către matematică, științe și un modus vivendi intelectual, academic.

Sunteți un profesor excepțional, iubit și apreciat de către elevii pe care îi formați cu succes, utilizând abordări creative și practice. Care este opinia dumneavostră despre sistemul educațional din România? Cum credeți că se raportează acest sistem la cerințele actuale ale tinerei generații?

În opinia mea, educația în România ar putea atinge obiectivele anilor 1970-1980 prin  prisma bazei materiale existente dar adecvată acelei perioade și prin prezența în exercițiul zilnic la clasă a principalei paradigme: transmitere cunoștințe – memorizare – reproducere cunoștințe. Cred că educația de acum ar putea îndeplini cu succes misiunea asumată a acelor ani, a cetățeanului comunist în devenire care să se integreze perfect în disciplina de partid și de socialism științific.

Educația secolului XXI presupune colaborare, construcție stiințifică, autoreglare, rezolvarea problemelor lumii contemporane, inovație, utilizarea ICT (informație, comunicare, tehnologie) în invatare dar și deprinderi multiple și avansate de comunicare.

Cu creta și tabla în fiecare clasă, peste treizeci de elevi la ora de curs, cadre didactice în mare proporție necarismatice aș spune (din cauza salarizării modeste) dar și  neinstruite în a forma competențele de care aminteam, o bază materială precară (calculatoarele din Colegiul Național Traian sunt din generația 2004!) nu poți vorbi de competențele secolului XXI!

Noi învățăm încă din manuale și auxiliare didactice în timp ce în țările avansate conținutul informațional este în plus și digitalizat, iar auxiliarele de învățare sunt aplicații educaționale oferite de marile companii în IT. Imaginați-vă doar cum elevii noștri la o oră de anatomie observă, în cel mai fericit caz, un organ dintr-un mulaj prin comparație cu elevii care accesează aplicații specifice în care pot urmări 3D întreg mecanismul de funcționare al acelui organ în corelație cu fiecare organ, nerv din organismul uman și, astfel  veți putea înțelege eficiența efectului motric-vizual în învățare versus litera scrisă a manualului și  imaginea statică a unui mulaj de plastic inert. Există manuale și auxiliare peste tot în lume doar că acestea sunt reformate anual si aduse în contemporaneitate spre lumea reală în care trăim astăzi. Deschizând un manual/auxiliar rămâi stupefiat de enunțurile cu iz medieval ale problemelor: 7 muncitori sapă un șant, 3 robinete umplu un bazin, din 1kg  făină se fac 3 pâini, etc și de lipsa de atractivitate a acestora în fața elevilor.

Educația secolului XXI presupune voință și investiție financiară atât în fundamentul material al școlilor cât și în atragerea celor mai competenți educatori în sistem.

Cum vedeți misiunea profesorului în România, în contextul actulalului sistem educațional?

Misiunea și viziunea sunt stabilite de ministerul de resort prin politicile educaționale practicate și profesorul nu poate decât să se conformeze standardelor cerute și impuse de  sistem. Un sistem în care se întâmplă doar câteva evenimente majore: un examen național la fiecare patru ani la ciclul gimnazial/liceal și olimpiade școlare anuale, un sistem sărac în evenimente. În opinia mea, un sistem cu puține valorizări de potențial și perspectivă, un sistem închis și centrat pe vechile pedagogii dar repet, cu o subfinanțare permanentă, este un sistem în care nu putem vorbi de educația secolului XXI.

Care sunt, în viziunea dumneavoastră, valorile în jurul cărora ar trebui gândit întregul sistem de educație?

Sistemul de educație trebuie să fie în continuă prefacere în scopul conectării lui la cerințele societății care  evoluează într-un ritm din ce în ce mai alert. Observând în ultimul timp diverse medii sociale din țara noastră, lipsa exercițiului de dialog și toleranță, de colaborare și negociere, se înțelege cu ușurință de ce în societățile occidentale se pune încă din școală accentul pe colaborare și construirea echipei în activitățile derulate în școală.

Aș avea în vedere în educația elevului și corectarea individualismului, competiției  acerbe cu celălalt, lipsei de empatie pentru colegi, pentru problemele celuilalt sau ale comunității, intoleranța față de alte viziuni, insensibilitatea la problemele lumii, planetei, egoismului, invidiei, incapacității recunoașterii succesului celuilalt, celebrării succesului, evaluării propriului beneficiu înaintea oricărei implicări dar și a acceptării diversității, transformării competiției  cu ceilalți și a luptei pentru supremație în competitia fiecăruia cu sine însuși.

Manuela Prajea 1

Acestea sunt caracteristici care se constituie deja în trăsături/plăgi specifice societății noastre și care sunt cultivate involuntar și în școală tocmai datorită specificului educației de acum din școli: singurele evenimente notabile sunt olimpiadele anuale și examenele nationale, singurele aprecieri sunt pentru premianții acestor olimpiade și pentru notele de 10 de la evaluare națională și bacalaureat, singurele evidențieri ministeriale sunt doar pentru olimpicii internaționali. Sunt atâtea practici remarcabile în educație care sunt neobservate oficial și ca atare neîncurajate în perpetuarea lor, atâția copii minunați care nu se pot defini în spațiul școlar pentru că singurii elevi evidențiați sunt absolvenții de nota 10 și premianții olimpiadelor naționale, elevi ce reprezintă însă un procent infim din totalul elevilor din sistem. Această abordare este distructivă de-a dreptul în dezvoltarea emoțională a copiilor noștri.

Care ar trebui să fie grila de valori urmărită în cadrul procesului de formare a tinerei generații? Ce instrumentele ar putea folosi școala românească pentru a conecta eficient tinerii la procesul cunoașterii?

În opinia mea în viitorul foarte apropiat globalizarea va depăși sfera economica și va manifesta multiple fațete în toate domeniile de activitate și interes, drept pentru care aș avea în vedere câteva acțiuni în plus în educație față de acțiunile implicite ale demersurilor educaționale existente și mă refer la enumerarea a câteva exemple care însă necesită a fi  dezvoltate prin caracterizări concrete de comportamente în vederea înțelegerii și aplicării lor precise și fără echivoc: Să sensibilizăm și să conștientizăm copiii asupra problemelor cu care se confruntă comunitatea, țara, lumea contemporană,  planeta; să-i învățăm cum să devină cetățeni activi pe plan local, național sau global, să-i educăm în spiritul acceptării diversității umane sau culturale; să-i învățăm să aibă compasiune și toleranță pentru oameni și omenire.

1

Să le oferim copiilor  modele de existențe umană demne de urmat, practici de succes, modele care au contribuit la crearea unei societăți/lumi mai bune astăzi; să-i învățăm să recunoască, să se bucure și să celebreze  succesul lor sau al semenilor, al echipei, comunității, țării sau omenirii; să învățam copiii să lucreze în echipă, să își sprijine colegii și colaboratorii, să aibă experiențe de succes în echipă și nu doar experiențe  individuale de succes.

Să formăm și să încurajăm voluntariatul și altruismul; să formăm  abilități  de leadership personal; să învățăm prin observație, descoperire, gândire critică, acțiune (nu doar prin memorare); să le formăm copiilor abilități de gândire critică (nu doar de reproducere/copiere); să încurajăm deschiderea către noi idei, oportunități, experiențe;  să promovăm gândirea pozitivistă și constructivistă (în contrast cu cea negativistă și resemnativă).

Să formăm simțul responsabilității, al autoreglării, al entuziasmului pentru crearea unui impact pozitiv în viața celorlalți, al umilinței în fața succesului sau a puterii, să nu încurajăm iresponsabilitatea, individualismul, grandomania.

3

Să formăm abilități de învățare socială și emoțională (nu doar abilități de învățare academică) care să funcționeze ca un întreg și nu independente unele de altele.

În acest sens, am să încerc să exemplific caracterizări concrete de comportamente în vederea înțelegerii și aplicării precise și fără echivoc a obiectivului enunțat, așa cum am spus mai devreme. Mă refer la conștiența de sine (ce gândesc, ce vreau, de ce gândesc așa, cum fac să transmit și să îmi pun în realitate gândurile, care sunt valorile și principiille care mă definesc). Leadership personal, iar aici nu aș mai aminti comportamente în ideea că acest termen este larg utilizat în societatea de astăzi. Empatie și conștiință socială, cultivarea relațiilor pozitive interpersonale (cum aș putea înțelege gândurile și sentimentele celorlalți, de ce gândesc așa, cum aș putea să vin în sprijinul și înțelegerea celor de aproape, ce concesii pot face și ce nu, cum să îmi comunic gândurile și sentimentele către ceilalți, cum să transmit și să gestionez așteptările mele de la ceilalți dar și ale celorlalți de la mine). Responsabilitate personală și socială (ce efect au faptele, alegerile, deciziile mele asupra mea sau asupra celor din jur, cum se raportează la valorile și obiectivele pe care mi le-am propus, cum aș putea eficientiza demersurile mele și cum aș putea să minimalizez pierderile, cum aș putea acționa înspre binele meu și al celor din jur).

Ceea ce vreau să spun este că învățarea adevarată se produce cu emoții, trăiri și gânduri personale și nu trebuie să o privim ca pe un act complementar vieții noastre.

Considerați că există șanse, în viitorul apropiat, pentru o transformare profundă,  de succes, în planul educației?

În opinia mea sistemul trebuie reformat din temelii: educație fără investiție și investiție fără educație este ceea ce poate fi mai nociv pentru prezentul și viitorul unei societăți. Am în minte acum exemplul Singapore: o națiune care a stabilit că educația este prima prioritate națională acum aproximativ cincizeci de ani și care astăzi are un sistem educațional Top3 mondial dar mai ales o economie aflată pe locul 19 mondial și locul 2 în zona Asia-Pacific. Este cel mai elocvent exemplu al impactului educației asupra dezvoltării societății și creșterii economice: investești în educație, investești în prosperitatea unei națiuni.

Să ne amintim de revoluțiile care au marcat omenirea și să conectam cu impactul produs implicit asupra educației la vremea respectivă și în acest context vom înțelege mai bine ceea ce se întâmplă astăzi în revoluția tehnologică și ce ar urma să se întâmple în educație: în 1784 – descoperirea forței aburilor, apei, echipamentelor de producție mecanică, în 1870 – diviziunea muncii, electricitatea, producția de masă, în 1969 – electronice, IT, producția automată.

Revoluția digitala vedem că a transformat în ultimii ani viața noastră de zi cu zi (începând de la timpii alocați fiecărui segment și până la alimentația zilnică), activitatea pe care o desfășurăm acolo unde fiecare suntem angajați, comunitățile în care activăm, prietenii și viata personală și de aceea ne uităm cu regret la școala noastră care nu a asimilat mai nimic din progresul rapid în care societatea globală evoluează: avem sistemul de învățământ din perioada revoluției postindustriale.

Mai mult, în acest moment suntem în plină ascensiune spre a patra revoluție, revoluția roboților: mașinile fără șofer sunt legale în trei din statele americane, o treime din plățile care se efectuează zilnic în Kenya, nu în alta țară, sunt realizate prin utilizarea telefoanelor mobile și în curând vor fi costume cu cip-uri implantate care să ne raporteze în orice moment caracteristicile activității inimii… exemplele ar putea continua.

Referindu-mă acum la cele patru revoluții și la impactul lor în educație aș putea spune că schimbările în educație s-au produs în general după schimbările în societate și atunci când societatea a avut puterea de competență și financiară să absoarbă aceste schimbări. Acum însă am senzația că perioada în care trebuia să se întâmple această schimbare este depășită demult și că nu avem forța de expertiză și financiară să producem această schimbare prea curând.

Mulți dintre elevii dumneavoastră au obținut rezultate extraordinare și au optat pentru varianta de a studia în străinătate. Dumneavoastră v-ați gândit vreodată la posibilitatea de a părăsi țara și de a preda într-un alt mediu educațional?

Da, m-am gândit în ultimii ani dar acum este prea târziu pentru mine să încep o nouă carieră într-un cu totul alt sistem. Dacă aș avea însă optsprezece ani acum, aș pleca oriunde în lume tocmai datorită acestei trăsături de globalitate pe care am dobândit-o cu toții în ultimii ani, începând întâi ca cetățeni europeni.  Așa cum spuneam și mai devreme, ritmul în care se schimbă oportunitățile care se ivesc este de-a dreptul halucinant și nici măcar nu avem timp să reflectăm, să internalizam și să prevedem etapa următoare: o decizie pe care o iei în plină responsabilitate astăzi poate să devină depășită dacă o reinvoci în contextul realității ce va urma peste câțiva ani de exemplu.

2

Ce vă motivează să vă implicați cu eficiență și profesionalism în tot ceea ce întreprindeți?

Aș răspunde pe scurt: interiorul meu. Dacă detaliez, revin la obiectivele pe care am încercat să le formulez mai devreme, în special la ultimul, învățare socială și emoțională, cel pe care l-am descris prin comportamente specifice așa cum gândesc, simt și transform în realitate ceea ce gândesc. Sau, cum spunem noi romanii, în cea mai frumoasă și simplă sintagmă nedescrisă de comportamente precise : “să pui suflet în ceea ce faci” sau “omul sfințește locul”. Reformulând toate acestea într-o manieră personală și accesibilă aș putea spune că la început am avut voința și cunoașterea academică, apoi a urmat ambiția și experiența… finalizate în olimpici naționali și internaționali, într-o altă etapă a venit acumularea pedagogică (din experiența la clasă cu sute de elevi în fiecare an și peste cincisprezece ani de activitate) și mai târziu a venit viziunea deschiderii globale care mi-au adus în ultimii cinci ani inovația, motivarea și apropierea de standardele educației secolului XXI.

8

Ați obținut rezultate notabile prin proiectele educaționale pe care le-ați inițiat, privind dezvoltarea spațiului, studiul misiunilor spațiale și încălzirea globală. Cum au pornit aceste inițiative?

Ceea ce vă spuneam mai devreme în obiective eu împlinesc în activitățile mele la clasă sau voluntare pe care le desfășor. Și ca să nu descriu în o mie de cuvinte ceea ce pot reliefia mult mai sugestiv în imagini, am să atașez prezentarile realizate în Sway pe care le-am realizat luna trecută urmare a unor noi proiecte în care m-am implicat în ultima perioadă:

https://sway.com/9aCM4Vn9YhUkgug0

https://sway.com/PZm9yZ1PdNZ9BR3e

Există o rețetă a succesului dumneavoastră incontestabil, în relația cu elevii și în planul realizărilor obținute?

Cum sunt în relația mea cu elevii?  Îmi pasă de ei: ce zic, ce fac, ce învață, cum învăța, ce știu, ce realizează. Am o relație profesională dar și personală cu fiecare în parte, încerc să îi cunosc și să îi înțeleg pe fiecare astfel ca să abordez cea mai eficientă metodă de învățare, să mă adaptez la specificul fiecărui caracter și fiecărei gândiri. Îi încurajez foarte mult și pun accent pe promovarea pozitivă, le dau mai multe șanse, nu îi vânez, nu îi urmăresc, nu sunt rea cu ei. În clipa în care ei au epuizat șansele atunci schimb tactica de abordare dar acest lucru se întâmplă destul de rar: dacă există voința copilului și el se implică atunci avem rezultate în timp dobândite.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here