Care este condiția artistului plastic în România anului 2016? Care sunt percepțiile societale în ceea ce privește pictorul?

România are poate cel mai diversificat public cu privire la gusturi și percepții asupra artei. Cred că fiecare artist, sau om care se socotește a fi artist, are un loc în inima iubitorilor de artă, pe care îi întâlnim oriunde am privi. Sigur, am cunoscut și oameni care încearcă să se exprime prin mâna artistului, asta pentru că nu au capacitatea de a se exprima și în acest fel. Am avut clienți care îmi cereau să pictez lucruri pe care nicicând nu le-aș depicta, dar am propus variante și cosmetizări asupra ideilor lor, astfel ajungând la un consens.

Care este apetența publicului român pentru pictură? Discutăm despre o adevărată cultură pentru acest gen de expresivitate sau deficiențe înregistrăm și în acest sector?

Spuneam la un moment dat, într-un interviu‚ ’’o pictură nu poate avea pretenția să fie numită opera de artă dacă nu este frumoasă’’. Frumosul în ziua de azi e relativ și poate fi clasat pe mai multe planuri, dar dacă nu poate fi găsit într-o pictură, de oriunde am privi, atunci înseamnă că nu privim unde trebuie. Deficiențe există, dar văd schimbare în bine de când am început să pictez, din 2008. Încet, încet, începem să apreciem efortul depus de artist în procesul creativ.

Foto: Daniel Relenschi / Sorin Stana
Foto: Daniel Relenschi / Sorin Stana

Ce ne puteți spune despre pictura tridimensională? De unde a pornit această îmbinare între clasic și contemporan?

Pictura 3D a pus stăpânire pe mine, să zic așa, din întâmplare. Nu știam că nu a mai fost abordat stilul la noi. Un prieten care lucra la o agenție de publicitate m-a întrebat dacă pot să pictez o lucrare în 3D pe asfalt, lucrare de promovare a unui produs. Mi-am zis înainte de a răspunde ‚’’dacă e vorba de pictură, trebuie sa pot’’ și am acceptat să pictez în 3D, lucru pe care nu-l mai făcusem. M-am documentat dar până la urma mi-am creat propria tehnică, ce implică fotografia, geometria, puțin cunostințe de editat fotografie și, evident, pictură clasică realistă, fără de care nu s-ar putea realiza o astfel de lucrare. De aici au venit și alte lucrări, dar și titulatura de ‚ ’’Primul pictor 3D din România’’.

Care este sursa dumneavoastră de inspirație? Care este ”izvorul” acestei energii creatoare?

Mă inspiră natura și tot ce e relaționat cu aceasta. Chiar și dacă unele lucruri care sunt clasificate ca ‚’’artificiale’’ dar care se armonizează cu natura, natural, mă inspiră. Oamenii sunt parte din natură, deci și oamenii. Sunt un idealist, creez situații în tablourile mele, transmit mesaje și voi continua să o fac până, poate, nu va mai fi nevoie. Pictez flori, de curând am pictat un buchet de bujori în vas, sub clar de lună, dupa o perioadă mare de inactivitate datorate unei probleme de sanatate. Îmi plac foarte tare bujorii și trandafirii, îmi aduc aminte de viața la țară, de bunici, de perioada copilăriei.

Susține statul român tinerii artiști? Sunt autoritățile abilitate suficient de implicate în promovarea tinerelor talente?

Dacă indirect mă întrebați cum m-a susținut cineva de la conducere până acum, trebuie să recunosc faptul ca s-a întamplat o dată, la prima mea expoziție de la Botoșani, ‚’’Botoșanii D`altădată’’, prefectul de atunci mi-a dat o mână de ajutor, a facilitat găzduirea expoziției mele de către Muzeul Județean Botoșani, în Sala Polivalentă.

De curând am primit o distincție, medalia de argint pentru inovație în pictură, în cadrul decernării Premiilor Eminescu – pentru literatură, arte vizuale, colecţii şi colecţionari Teiul de aur şi Teiul de argint, ale Editurii GEEA Botoşani Ediţia a XV-a, aniversară. În data de 11 iunie, în centrul istoric al municipiului Botoşani, a avut loc festivitatea de decernare a Premiilor Eminescu pentru literatură, arte vizuale, colecţii şi colecţionari.

Este cea de-a 15-a ediţie în care s-a acordat premiul Teiul de Aur şi Teiul de Argint pentru artiştii care şi-au dedicat creaţiile poetului naţional, eveniment la care, din păcate nu am fost prezent, dar am fost reprezentat de Cătălin Relenschi, fratele meu. Evenimentul a fost susținut de Primăria Municipiului Botosani si Consiliul Local al Municipiului Botoșani și organizat de doamna Elena Condrei, căreia îi sunt recunoscător. Pentru că autoritățile au susținut acest eveniment, pot să spun că am fost susținut.

Un artist are nevoie de susținerea cuiva. Spre exemplu, Cătălin Relenschi, fratele mai mare, care este de asemenea pictor, m-a susținut în realizarea primei mele expoziții, dar și altora care au urmat. Financiar, nu am avut parte de nicio sponsorizare până acum, toate evenimentele și lucrările pe care le-am realizat, au fost susținute de către mine în cea mai mare parte, sprijinit fiind în rest de familie.

Familia e formată din trei pictori, mama, Cătălin și eu. Pictura am moștenit-o de la mama, cândva fiind director de creație la Stipo Dorohoi, creând picturi pe sticlă și porțelan, creații care erau apreciate la nivel mondial pe atunci. Nu pot să nu recunosc, e o mare îndrăzneală să vrei să trăiești din artă, ca mai apoi să simți gustul succesului. Cei care nu au în familie un artist sau nu au cunoștință despre, au impresia că arta trebuie să fie accesibilă, daca nu, gratis. Cu rușine, trebuie sa spun că mi s-a cerut sa pictez pro-bono lucrări, chiar în Botoșani. O voi face la propunerea mea, când confortul financiar îmi va permite. Atunci nu am acceptat. Am făcut mult prea multe sacrificii și nu pot accepta așa o obrăznicie.

Când o autoritate mi-a cerut să pictez în numele primăriei, am cerut ca plata lucrării să fie susținută din sponsorizări, și nu din banii primăriei. Nu s-a concretizat niciuna.

Foto: Izvor de Dor / Primul  Tablou 3D pe sticlă din România / Daniel Relenschi
Foto: Izvor de Dor, primul tablou 3D pe sticlă din România / Daniel Relenschi

Ce părere aveți despre faptul că foarte multe capodopere naționale precum ”Carul cu boi” se regăsesc în prezent în colecții private? Îngreunează acest fapt expunerea publică a acestor valori naționale?

Foarte multe lucrări ale mele, de fapt, majoritatea lor, se găsesc în colecții private. Norocul meu e că exista Internetul, website-urile de socializare, pe care, cu acceptul clienților, expun lucrări. Sigur că experiența vizualizării unei fotografii dupa o pictură, nu este la fel de intensă ca vizualizarea unui original. Când fac o expoziție, chiar dacă lucrările sunt achizitionate, rog să-mi fie lăsate pe pereti, pe perioada expunerii ei publice. E tot ce pot să fac eu pentru ca cei care doresc să-mi vadă arta, să o poată face, chiar dacă nu au ocazia să achiziționeze.

”Carul cu boi”, o lucrare apreciată și atunci și solicitata de colecționari, a fost reprodusă de artist de mai multe ori, nu neapărat aceeași imagine, cât tema. Dacă publicul larg nu se poate bucura de lucrare pe cât ar vrea, interacționând cu ea direct, cel puțin știm că face fericiți câțiva colecționari, iubitori de Grigorescu.

Cum arată o zi din viața artistului Daniel Relenschi? Discutăm despre un adevărat ”ritual al creației”?

De dimineață, în mintea mea se desfășoară programul de peste zi, acordând atenție comunicării cu persoanele cu care lucrez. Verific corespondența online din când în când, dar în mare parte a zilei sunt în fața pânzei, a caietului de schițe, a picturii, pe orice suport ar fi ea sau în fața manechinului de croitorie, pentru că sunt și designer vestimentar. Încă nu am tabieturi clar definite, ci doar muguri ale acestora. Creativitatea, în cazul meu, e oarecum dictată de unele elemente esențiale, care stau la baza tabloului final. De la ele dezvolt, creez.

Am o regulă numărul unu în arta mea, nu am voie să depictez urâtul, îl vedem în fiecare zi și nu cred că trebuie să-i acordăm atâta atenție încât să vrem să-l imortalizăm astfel. Sigur că există și estetica urâtului. Nu e stilul meu. Oarecum mă contrazic, pentru că știu că niciun rău nu e rău până la capăt, cum niciun bine nu e bine până la capăt, dar prefer să fiu eu binele, urmând ca ce se întâmplă pe viitor să nu mai depindă de mine.

Spuneam mai sus că sunt și designer vestimentar. Voi dezvolta. Am lucrat ca designer de manufacturi cu Casa Giulia – Botosani, cu Casa Nanette – Iasi, Irina Schrotter – Iași, Liza Panait – Bucuresti, Ersa Atelier – București, Adriana Agostini – București. Am fost director de creație timp de un an, pentru o fabrică din Suceava. Poate cea mai importantă colaborare, ca experiență și ca durată a fost cu Doina Levintza, cu care am creat rochii și ținute spectaculoase.

Am învățat foarte multe lucruri, am cules de la fiecare câte puțin. Nu urmează decât să pun în practică, într-un cadru organizat, experiența dar și capacitatea mea creativă. O fac atunci când îmi permite timpul, la Magnetic Style în Suceava, atelier condus de Tamara Tini și Andra Drelciuc. Pentru mine și pentru femeie, așa cum o văd eu, voi lansa curând o linie, pe care vreau s-o urmez și s-o dezvolt.

Încă din secolul al XX-lea suntem martori la fenomenului graffiti ca trăsătură inerentă a spațiului urban. Este această manifestare un act de vandalism, după cum este prezentată, sau discutăm despre artă văzută prin prisma vieții citadine?

Nicidecum nu este un act de vandalism, desi, din punct de vedere estetic, poate părea că este. Mai degrabă este o manifestare, a tot ce traim în ziua de azi. Spre exemplu, în muzica de azi, găsim sunete care seamăna cu sunetul unui picamer sau a unei drujbe. Nu ar trebui să ne mire că pe pereți găsim și măzgalituri sau taguri, cum le spun ei. Iarăși, sunt și artiști, care chiar știu să mânuiască un can de spray, cu care crează adevărate capodopere.

Ce mă deranjează este că unii se manifestă pe pereți curați, pe care o așa ’’capodopera’’ nu își are locul. Ce le recomand e să fie bine intenționați și să acopere pereții urâți ai unor clădiri părăsite sau a unora care, dacă primesc așa o cosmetizare, ar primi priviri admirative din partea semenilor lor.

Foto: Picnic, ulei pe lemn, 225150 cm, Germania, Neuburg an der Kammel Schloss /
Foto: Picnic, ulei pe lemn, 225-150 cm, Germania, Neuburg an der Kammel Schloss / Daniel Relenschi

Ce părere aveți de proiectul ”Moving Art”, inițiat de CFR Călători și Policolor? Ar trebui aceasta generalizată, aducând astfel arta mai aproape de public?

Mi se pare un proiect îndrazneț, inedit, îl aplaud și dacă o să am posibilitatea, îl voi susține. Este nevoie de artă, de culoare în viașa noastră, iar acest proiect le aduce cu succes. Mai mult, tema arată culorile României și încurajează apropierea unul față de celălalt. Împreună suntem mai puternici. Spunea cineva că nimic nu trebuie, ei, eu spun că în acest caz, trebuie. Este mai peste tot plin de gri, rugină si tristețe, de ce să nu pictăm?

Cromatica originală este unul dintre elementele cele mai neglijate atunci când un edificiu este restaurat. Cum percepeți acest aspect, în calitate de artist care înțelege pe deplin expresivitatea conferită de o anumită paletă de culori?

E oribil ce se întâmplă. E ca și cum arhitecții care lucreaza la un așa proiect, dacă există unii, sunt, mă scuzati, ”bătuți în cap”. Ce pot să vad în Botoțani, dar și în alte orașe, pe care le vizitez, e sub orice critică. Spun Botoșani, pentru că de vreo doi ani se tot fac lucrări de restaurare la Teatrul ”Mihai Eminescu”, au dărâmat niște coloane frumoase ale teatrului, ca să ce, să rămână țantier până acum. Sunt curios cum va reuși noua conducere să rezolve ce a lăsat cea veche. Tot în Botoșani s-au construit replici ale unor vechi clădiri care arată ca niște ”glume proaste”, ca niște desene pe care le făceam eu pe la trei ani, când desenam case cu etaj.

Recomand ca fiecare oraș să aibă angajată o echipa de cel puțin trei arhitecți, bine intenționați, care să știe să prezerve ce e vechi și valoros și să aibă un cuvânt de spus în tot ce se construiește nou. Știm foarte bine că în unele țări precum Austria sau Italia, acoperișurile noi, spre exemplu, nu au voie sa aibă culori diferite față de cele ale clădirilor din jur. Eu cred că și la noi s-ar putea dacă s-ar vrea.

Foto: Bujori sub clar de luna /
Foto: Bujori sub clar de luna / Daniel Relenschi

Ce provocări întâmpină un tânăr artist? Care sunt principalele obstacole o dată ce pornește pe drumul creației?

Când am început să pictez, să vreau să fac lucruri, nu pot să mă plâng că nu am avut parte de provocări, chiar de piedici. Eram într-un atelier de înrămare, unde un grup de artisti din Botoțani, au crezut de cuviință să îmi critice arta și chiar existența în lumea artistică, dar nu într-un mod constructiv. S-a dovedit constructiv pentru că m-au făcut să-mi doresc să mă mut într-un oras mai mare. Eu nu voiam decât să-mi înrămez lucrarile. Citez: ‚’’De unde ai apărut și cine te crezi?’’, intenția fiind să mă facă să renunț la incursiunea mea în lumea artistică. În orasele mici, piața este ofertantă dar numărul clienților este limitat, am înțeles frustrarea, eu deja începusem să vând și asta a ajuns și la urechile lor. Totuși, comportamentul nu e demn de un artist. M-a afectat dar n-am renunțat, evident.

Nu foarte multi artiști plătesc taxe, eu am ales sa îmi fac datoria față de stat, pentru că mi se oferă posibilitatea de a activa în acest domeniu. E dificil, pentru că sunt domenii diferite de artă, managementul, contabilitatea și altele pe care le fac, dar una peste alta, știind ca satisfactiile apar, le văd ca pe niște accesorii necesare, ca verigile dintr-un lanț, care altfel s-ar rupe.

Actul creativ pornește când toate sunt asigurate și pot să nu gândesc la altceva decât la artă.

Dacă ar fi să dau un sfat unui tânăr provenit dintr-o familie cu resurse financiare limitate, așa cum sunt eu, e să nu renunțe la vis, dacă e conștient de talentul primit. Totuși, între timp, să studieze, să ceară păreri avizate și să muncească.

Ce proiecte de viitor aveți? Ce inițiative de tipul picturii tridimensionale aveți în lucru?

Acum mă gândesc și lucrez la o expoziție de relansare. Vă spuneam mai sus că am avut probleme de sănătate, în mare parte le-am depășit și am început din nou să preiau comenzi și să pictez și pentru mine, pentru expoziție. Aș vrea să duc arta mea peste hotare, să o îmbunătățesc și să arăt lumii că România poate. În 2009 pictam un tablou de mari dimensiuni într-un castel in Germania, la un târg de Crăciun, unde au venit peste 20.000 de oameni. Erau curioși să stie de unde vine acest tânăt, ei bine, mă mândream că sunt român. Aș vrea să repet experiența, pentru mine și pentru arta românească. Mă gândesc și la modă, am lucrat la câteva proiecte, dar cu răbdare și în timp, le voi pune în practică.

Cum încă respir și mă ajută și sănătatea, o să tot încerc să reinterpretez frumosul, chiar dacă unii zic că nimic nu mai poate fi creat, ci reinterpretat. Am descoperit că nu e așa, cartea frumosului încă mai are pagini albe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here