Cum caracterizați condiția scriitorului în România anului 2016?

Poate că nu sunt în măsură să vorbesc despre asta, încă învăț, încă descopăr. Vă pot spune câte ceva din observațiile mele de până acum, să spunem din 2014, de când mi-am publicat prima carte, Natașa, bărbații și psihanalistul. Încă vorbim de tipare și de o anume lâncezeală, o dezorientare a publicului. Se publică din ce în ce mai multe cărți în ultima vreme; unele promit, altele sunt doar încercări. Bănuiesc eu că va exista o triere curând.

Da, am și momente în care nu-mi vine să cred că vorbim de aceeași națiune care a recunoscut geniul lui Nichita Stănescu, aceeași care ridică acum în slăvi cărți bazate exclusiv pe publicitate și pe citate din ce în ce mai repetitive, care nu aduc nimic nou, care nu miscă un neuron din locul lui, nicicum să trezească o emoție. Cititorii mai experimentați sunt dezorientați și preferă să se consoleze cu cărțile deja cunoscute, fără a încerca să redescopere literatura autohtonă. Cred că a sosit momentul ca autoritățile să sprijine scriitorii români, nu doar la nivel declarativ.

Literatura a fost dintotdeauna o formă de artă, un mod de a evada din cotidian. Cum arată această artă astăzi, în epoca în care ”digital” este cuvântul de ordine?

Literatura s-a conformat, cum altfel? Pentru împătimiții ultimelor gadget-uri s-au inventat e-book-urile și edițiile electronice ale cărților. Eu  nu am nici măcar o tabletă, încă prefer mirosul de hârtie tipărită, nu l-aș da pe nimic altceva. Voi începe cunoscut, nu știu alții cum sunt, dar eu prin relaxare înțeleg să mă îndepărtez de tehnologie.

Cât de dificil este pentru un autor respectabil să facă față provocărilor venite dinspre literatura de duzină?

Da, acest subiect merită aprofundat! Nu reușesc să-mi explic aceste preferințe ale publicului larg, dar mă bucur că se citește, mă gândesc că este un proces normal și că gusturile lor vor cere în curând mai mult de la o carte, nu doar niște citate fără nicio legătură cu subiectul cărții, un fel de spoială peste o formă artistică pusă sub mari semne de întrebare. Foarte multe dintre aceste citate sunt copiate de-a dreptul, nu voi da exemple, este deja un fapt cunoscut. Pe de altă parte, sunt și scriitori foarte buni care s-au retras, dezamăgiți de publicul larg.

Nu sunt de acord cu extremele, uneori oamenii trebuie ajutați să discearnă bobul de neghină, altfel care mai este rolul educației? Asta nu înseamnă că nu le respectăm liberul arbitru, doar le oferim explicații suplimentare. Nu ne luăm jucăriile și plecăm, ce Dumnezeu, suntem oameni în toată firea… De cealaltă parte a baricadei sunt și cititori dezamăgiți de autorii români, acei cititori care au prins la rând câteva cărți românești scrise ca din dicționar, absolut lipsite de substanță sau doar cărți comerciale lipsite de orice valoare literară. Atenție, comercial nu înseamnă neapărat lipsit de valoare, nu pun semnul egal între ele. Concluzionând, cred că trebuie să găsim o punte între scriitori și cititori.

Foto: Natașa Alina Culea
Foto: Natașa Alina Culea

Ce grilă de valori urmăriți în timpul procesului de creație?

Vindecarea emoțională. Poftim, am spus-o.

Ca fostă pacientă de psihanaliză, sunt preocupată de o vindecare la nivel colectiv. Pentru că cititorii nu vor să afle că au nevoie să fie vindecați, alinați, creez o poveste frumoasă. Majoritatea oamenilor s-au îndepărtat de ei înșiși, nu mai știu cine sunt, se trezesc după o anumită vârstă cu tot felul de fobii, crize de anxietate sau doar cu un sentiment de pustiu emoțional. Pentru că nu apelează la un psiholog, că doar nu sunt „nebuni”, trăiesc nefericiți, abandonându-și visurile, intră într-un cerc vicios cu care se obișnuiesc și chiar ajung să pretindă că asta este ceea ce au vrut. Personajele pe care le creez pornesc din acest punct și ajung să-și dorească iar să trăiască, nu doar să supraviețuiască. În spatele poveștii sunt soluții, multă analiză interioară și răspunsuri.

Am trecut rapid prin voalul de iluzii și vanități al autorului publicat și m-am concentrat pe colectiv. Sigur că este extraordinar să fii comercial și să îți vinzi cărțile, dar ceea ce lași în urma ta este mult mai important, iar eu nu cred că poți fi fericit cu adevărat dacă nu ai principii etice după care te ghidezi și dacă nu încerci să fii cea mai bună versiune a ta. Dacă nu ești o persoană morală, nu ai cum să te placi, vei trăi în conflict cu tine însuți. Destul de logic, nu?

Eu nu încerc să frapez prin expresii academice pentru că scriu pentru toată lumea, până la urmă forma este importantă doar dacă poate susține fondul, atât. Nu pot fi păcălită de cei care pun o tiară pe mulțimea vidă și-i spun capodoperă. Să fim serioși, oricine a trecut de cele opt sau zece clase obligatorii de limbă română poate și trebuie să recunoască o căruță goală fie și doar după zgomot.

Ce părere aveți despre ideea de recenzie, în condițiile în care, astăzi, cititorul preferă să adopte o viziune deja cristalizată în loc să descopere singur conținutul unui roman?

Cred că recenziile sunt orientative, nu ar trebui să înlocuiască părerea personală. La baza nevoilor umane este și nevoia de socializare, de a fi plăcut. Cum te faci plăcut? Rezonând cu ceilalți. Nimic rău până aici, doar că trebuie să conștientizezi că adevărul personal nu este cu nimic mai prejos decât adevărul colectiv, dimpotrivă. Poți să-ți afirmi adevărul personal, să fii autentic și iubit de oameni în același timp. Da, poate că unii nu vor fi încântați că ai ajuns să gândești, dacă până mai ieri vegetai, dar mulți alții abia așteaptă să-ți cunoască personalitatea scoasă de la naftalină. Cunosc destul de multe persoane fără personalitate, au ajuns niște mulaje dezorientate care nu s-au întrebat o singură dată-n viață: Cine sunt eu? Sunt eu ceea ce am? Sunt eu ceea ce văd ceilalți? Sunt eu cine aș vrea să fiu?

În clasamentele europene, România se poziționează printre statele în care achiziționarea de cărți este relativ redusă. Este acest studiu relevent în ceea ce privește apetența publicului din România pentru literatură?

Mi-e teamă că da, dar nu reproșez nimic cititorilor. Nu este normal ca achiziția unei cărți să te determine să renunți la altceva. Atunci când nivelul de trai va fi suficient de ridicat, tot atunci oamenii se vor relaxa și vor citi mai mult, nu vor fi preocupați în permanență de supraviețuire.

Îmi amintesc ce nostalgică am fost într-o librărie din Barcelona. O coadă imensă la o lansare de carte. Abia atunci am resimțit adevărata discrepanță dintre piața de carte spaniolă și cea românească.

Foto: Natașa Alina Culea
Foto: Natașa Alina Culea

Ce ne puteți povesti despre ultimul roman pe care vă pregătiți să îl lansați?

Lupii trecutului. Sofia este cel de-al treilea roman publicat sub egida Librex Publishing. Îl voi lansa pe data de 2 iulie la Chișinău. Am mai fost în Moldova și-mi place să fiu chemată acolo, oamenii sunt foarte deschiși către nou și-au un mare apetit pentru lectura românească.

Cineva a definit această carte ca fiind o frescă a realității. Sunt de acord cu această afirmație, personajele mele au un procent covârșitor de autenticitate, indiferent cât de flamboaiante vor părea unui cititor superficial. Toate romanele mele sunt inspirate din realitate, este ca și cum ai ascunde elefantul pe canapea și tocmai din cauza aceasta nu-l vede nimeni, ideea pare ireală, dar este eficientă și dovedită în timp.

Am început să scriu această carte într-un moment de misticism. Pe la patru-cinci dimineața am avut un vis, deși complet trează. Este mai greu de explicat în cuvinte ceea ce am văzut, dar vă pot spune că am perceput scena întâlnirii dintre Fabian și Sofia dintr-o perspectivă mult mai amplă decât cea individuală, subiectivă. Eram el, eram ea și eram tot ceea ce exista în afara lor. A fost ca și cum pentru câteva minute aș fi privit prin ochiul lui Dumnezeu. Superb! M-am trezit, am scris repede tot ceea ce am văzut și ceea ce am simțit; era un preaplin de emoții efervescente. Romanul este țesut în jurul acestei clipiri de dumnezeire.

Titlul nu este ales întâmplător, vorbesc în acest roman despre trecut, despre umbrele noastre care neaduse în lumină își vor întoarce colții către noi. O umbră nu are unde să se ducă, rolul ei este să te însoțească, depinde de tine ce relație ai cu ea.

Cât de greu este pentru un tânăr scriitor să își publice creațiile, în condițiile în care birocrația face parte din mentalul colectiv?

Se poate publica având bani și chiar se practică asta. Nu spun că este bine și nu spun că este rău, este doar una dintre fațetele sistemului capitalist. Dacă vorbim de un tânăr talentat, dar fără posibilități financiare, vă pot spune că se va lovi de câteva probleme: de indiferența editurilor care nu riscă să publice un autor atât timp cât mai există vedete TV cu publicitate garantată, de refuzul editurilor care caută doar profit imediat și chiar de aroganța autorilor deja publicați.

I-aș spune tânărului nostru talentat să se înarmeze cu multă răbdare și să nu renunțe.

Nu trebuie neapărat să fii un talent literar ca să publici o carte. Poți scrie și-o carte de bucate, o carte cu soluții pentru problemele casnice, o carte despre geometrie, tâmplărit, olărit, creșterea papagalilor… Momentul amuzant intervine atunci când cineva care posedă 90%  de cunoștințe despre creșterea papagalilor decide să scrie un roman de ficțiune și va fi destul de neinspirat încât să adauge și versuri cu care ar concura lejer pentru premiul literar de clasa a doua, Gândăcelul visător.

Faptul că tinerii nu citesc este deja binecunoscut, problema este legată de modul de stimulare a acestui fapt. Cum credeți că poate fi combătut un astfel de fenomen, de altfel îngrijorător pentru dezvoltarea acestora?

Educație, educație, educație. Când spun educație nu mă refer la repetarea și îndobitocirea elevului, vorbesc despre stimularea creativității, dezvoltarea vocabularului și prezentarea avantajelor educației. Cărțile au fost refugiul meu, dar și poarta visurilor. Am învățat să cred și să realizez mici miracole personale datorită acestui univers al cărților. Am cunoscut o fată care nu citise nimic până la 14 ani pentru că i s-au impus mereu cărți care nu aveau nicio legătură cu personalitatea ei. Deși eram chiar mai mică decât ea, am avut inspirația de a-i da un roman pe care l-am asociat imediat cu preocupările ei. Ei bine, nu doar că l-a citit pe tot, dar a devorat apoi toată biblioteca. Acesta este un exemplu grăitor.

Nu poți spune cuiva Trebuie să citești, fără a-i explica de ce și de a-l lăsa să aleagă singur ceea ce vrea. Vei continua să repeți asta până-ți cad dinții din gură și nu vei avea niciun rezultat. Toate ființele umane merită respectate, indiferent de vârstă și condiție socială, chiar dacă unii pun acest fapt la îndoială.

Foto: Natașa Alina Culea
Foto: Natașa Alina Culea

Regăsim în opera dumeavoastră ”mimesis” și ”catharsis”, cele două concepte-surori? Dacă da, cum se manifestă acestea?

Nu neg efectele lor într-o operă literară, până la urmă arta înseamnă emoție, iar tragedia sensibilizează profund ființa umană. Absurdul și grotescul fac parte din structura umană și nu sunt deloc lipsite de valoare evolutivă. Dacă arta este o imitație? Voi spune altfel, imitația este și ea o artă în sine, poate fi. Nu toți oamenii răspund acelorași stimuli emoționali.

Referindu-mă strict la subiectul cărților mele, drumul către eliberare este tocmai prin pădurea cu lupii trecutului. Nu sunt adepta curentelor spirituale care încearcă să acopere răni adânci cu floricele pe câmpii; urâtul este urât pentru că este neglijat, pentru că te-ai dezis de el și te-ai disociat de ceea ce are să-ți spună. Pe de altă parte, nefiind extremistă, nu văd de ce trebuie să ne băgăm singuri în mocirlă și să rămânem acolo. Referitor la acest subiect, voi cita un scurt fragment din Lupii trecutului:

Nuferi în noroi, asta sunteți! Vă aruncați singuri în el, iar de‑acolo urlați că nu vedeți cerul!

…și concluziile mele sau lipsa unor concluzii definitive, căci ce este viața dacă nu nestatornicie și evoluție?

Unele amintiri se estompează, altele încă despică‑n carne vie, ca și cum totul s‑ar petrece acum… și acum… și acum… Cei plecați înfloresc pansele din pământul reavăn, cu care se uită spre stele, cei rămași numără zile, poveri și vinovăție neputincioasă. Cer și mormânt. Viață și moarte. O glumă universală sau un dar divin? Ce este omul în vastitatea existenței?

Lumea se schimbă continuu, nestatornicia ei naște monștri și sfinți, faptele omului se aștern în cartea vieții cu cerneală amestecată cu sânge. Of, viața, acest galop smintit către o clipă care ne răspândește geometrii de gheață prin artere!

Cum caracterizați evoluția literaturii române astăzi, în condițiile în care accesul la literatura universală pare să fi plasat creațiile autohtone într-un con de umbră?

Nu vom scăpa de globalizare și nici nu ar trebui să încercăm să facem asta. De ce să înotăm împotriva curentului? Ar fi foar timp pierdut. Dar nu trebuie să asociem globalizarea cu o surzime națională intenționată și să privim cu dispreț și suspiciune către autorii români contemporani. Vă spun sigur că există cărți scrise foarte bine, multe dintre ele ar concura lejer cu bestseller-urile internaționale. Vă dau cuvântul meu de fost pionier, fost comandant de detașament.

Această tendință de umbrire este susținută de editurile din România, este mult mai ușor și mai ieftin să traduci o carte cu marketingul deja realizat, decât să susții întregul proces de creație. Dacă învinuiesc editurile? Nu. Este un cerc vicios, majoritatea editurilor fac asta pentru a putea supraviețui la rândul lor. Singura soluție este o restructurare completă a sistemului, un restart de care avem mai mare nevoie decât se crede.

Ce planuri de viitor aveți din postura de tânăr romancier?

Aș vrea ca acest an să încep traducerea cărților mele în limba engleză.

În altă ordine de idei, am tot mai puțin timp liber la dispoziție. Nu vreau să pierd contactul cu cititorii mei și sunt preocupată să găsesc soluții pentru a avea timp să schimbăm impresii în mica mea comunitate. Am câteva idei legate de a patra carte, dar vreau să mă odihnesc câteva luni, o carte scrisă cu tot sufletul poate extenua un autor.

Altfel, voi continua ceea ce am început, voi scrie și voi ieși mai mult în public.

https://www.librex.ro/literatura-romana/lupii-trecutului-sofia.html
Foto:  Lupii Trecutului. Sofia / Librex Publishing

4 Comentarii

    • Vă mulțumim pentru aprecieri! Vă recomandăm cu încredere materialele realizate în colaborare cu experții și personalitățile cu care am avut ocazia să discutăm.

  1. Si mie mi-a placut interviul si mi-a dat multe raspunsuri. Bravo Andrei pentru intrebari. Natasa este un om important pentru Romania. Sper ca Romania sa constientizeze asta. Sa ne traiesti Natasa! Esti un bun national, un exemplu, un om ne inalta valoare.

    • Mulțumim pentru apreciere! Suntem onorați de faptul că misiunea Intervio.ro este percepută în mod pozitiv de cititorii noștri. Plăcerea de a discuta cu personalități pentru Natașa Alina Culea este greu de exprimat, având cunoscut talentul și dedicarea domniei sale pentru arta creatoare.

Lasa raspuns