Simona, de curând ai obținut titlul de doctor în istorie. Ne poți spune cât de greu și care a fost drumul până la atingerea acestui nivel?

A fost destul de dificil, mai ales că pentru mine istoria a fost o pasiune care întâmplător s-a transformat, pas cu pas, într-un drum atât de lung de aproape zece ani în Facultatea de Istorie. Nu știu cât de mult mai înseamnă astăzi un titlu de doctor, mai ales într-un domeniu cum este istoria. Din păcate, fabrica de doctorate și toate scandalurile legate de plagiat au plasat o umbră tare neagră asupra mediului universitar. Experiența mea a fost una complicată tocmai pentru că am rămas la istorie din pasiune, dar conștientă că nu îmi pot câștiga existența din acest domeniu. Și este destul de greu să faci o teză de doctorat plauzibilă atunci când nu faci toată ziua cercetare. Am jonglat cu teza, un job full time și multe alte proiecte, dar sunt mulțumită de rezultatul final, deși evident puteam face mult mai mult. Cred că cel mai important atunci când scrii o lucrare științifică de orice fel este să îți asumi faptul că nu poți aborda toate unghiurile pe care le aveai în plan la început și că repoziționarea față de subiect este foarte importantă pentru rezultatul final. Și până la urmă, totul este un work in progress.

Povestește-ne câte ceva despre cariera ta, dar și despre diferitele spectre culturale pe care le abordezi.

Cariera mea este un amalgan de întâmplări fericite și întâlniri norocoase. Cumva, toate s-au legat atât de frumos încât de fiecare dată când mă gândesc la acest subiect, îmi dau seama cât de mult contează să muncești mult și să crezi că într-o zi se vor așeza toate și îți vei transforma pasiunile în job. Un rol foarte important în acest amalgam l-a avut Facultatea de Istorie. Am cunoscut acolo oameni minunați, care m-au format, m-au făcut să conștientizez cât de important este acest domeniu ca fundație pentru orice altceva aveam să fac. Am avut câțiva profesori remarcanți, oameni care mi-au deschis mintea. Am făcut parte din asociația studențească, unde am învățat de la zero ce înseamnă organizarea de evenimente, ce înseamnă să faci parte dintr-o comunitate, să dai mai departe tot ce ai învățat până atunci. Acolo am început să fac și PR, am învățat singură, am experimentat în cel mai bun sens cu putință, mi-am dezvoltat această pasiune și am început să îmi construiesc viața profesională. Am început printr-un internship la PR România, unde am învățat foarte mult și a constituit baza mea în domeniu. Apoi, mi s-a întâmplat Festivalul Internațional George Enescu, unde mai întâi am făcut parte din Biroul de Presă în 2011, mai apoi am devenit coordonator al biroului, în 2013. Este cel mai bun lucru profesional care mi s-a întâmplat până acum. Festivalul în sine este o școală de management cultural, o mașinărie în care fiecare rotiță este importantă. Am fost norocoasă să fac parte din Institutul Cultural Român în epoca Patapievici, în 2012, când era cea mai importantă instituție culturală din România, am făcut parte din echipa de comunicare de la TIFF în 2013, locul în care am început să mă raportez altfel la cinematografia românească și am căpătat un respect deosebit pentru oamenii care lucrează în domeniu. De câteva luni am început să fac și freelancing în diverse proiecte, în special de personal branding și de PR de artist, și chiar dacă jonglez cu multe, mă consider extrem de norocoasă să fac din toate pasiunile mele joburi.

Ce importanță mai are cultura în societatea românească?

Cred că, inevitabil, ne gândim la clasamente și nu este vorba despre asta. Nu poți spune că un domeniu ar trebui să fie mai important decât altul, nu poți compara cultura cu sănătatea sau educația. Toate sunt interconectate și fiecare are rolul său în societate. Mai are din întrebare este, iar, relativ. Când a avut cultura importanță în societatea românească? Și ce fel de importanță? Cred că problema nu stă neapărat în importanța în acordată în societate, ci în conștientizarea faptului că totul este cultură. Că avem nevoie de o educație a culturii, de exercițiul lecturii, de mersul la teatru, la concerte, să avem unde să mergem la teatru și la concerte, să înțelegem de ce facem asta. Nu avem nevoie să vorbim despre importanța culturii în societate, avem nevoie să fie importantă by default. Și eu chiar cred că suntem pe calea cea bună. În acest moment avem un ministru al culturii extrem de competent, un profesionist care poate schimba cu adevărat cadrul de lucru și, de ce nu, mentalități.

Ilustrează-ne, te rog, o comparație între cum este percepută cultura la nivelul României comparativ cu alte state din Europa.

Cred că noi, ca nație, avem o pasiune nebună pentru comparații cu alte state. Și de cele mai multe ori ne comparăm cu echipe din altă ligă. Sigur, dacă am compara cultura românească cu cea din Marea Britanie, atunci am putea să ne luăm jucăriile și să plecăm acasă. Nu cred că despre asta e vorba. Cred că este vorba despre a ne seta un cadru de lucru, de a lucra în aceeași echipă. Am lucrat în multe dintre câmpurile culturale și în toate am găsit o plăcere nebună a unora de a distruge ce fac alții, doar pentru că nu este proiectul lor personal. Cred că avem nevoie să ne recunoaștem valorile și să învățăm unii de la alții. Sună frumos, e adevărat, sună și a clișeu, dar de multe ori lucrurile simple sunt și cele mai viabile soluții. Cred că suferim din cauza faptului că încă mai credem că acest domeniu cultural este o anexă, când de fapt este un capitol principal al unei societăți. Totul este cultură, dar parcă a rămas întipărit în memoria colectivă o cultură ca apanaj al elitei.

Festivalul George Enescu” și-a desfășurat ediția cu numărul XXII în 2015. Anul acesta s-a desfășurat concursul. Cred că fiecare eveniment are și întâmplări demne de memorat, din culise. Ne poți relata o asemenea întâmplare legată de acest eveniment?

Festivalul este un brand incontestabil al României, cu o misiunea precisă de a face cunoscută muzica lui Enescu în toată lumea. Iar faptul că cele mai importante orchestre internaționale și cei mai apreciați artiști vin la festival și cântă Enescu, ducându-l mai apoi în repertoriul lor, este poate cea mai clară dovadă a faptului că Festivalul este foarte valoros pentru diplomația culturală a României. Anul acesta avem Concursul, cu un concept care îmi place foarte mult în jurul sloganului „Trăiește-ți visul!”. George Enescu credea foarte mult în recunoașterea, susținerea și promovarea tinerilor muzicieni, iar anul acesta sărbătorim tocmai acestă încredere acordată visurilor acestor tineri care vin în România să participe la un concurs foarte important în tagmă. Ei sunt artiștii care într-un mâine vor fi apreciați ca fiind cei mai importanți din domeniul lor. E fascinant să îi descoperi acum.

Trebuie să recunosc că sunt fascinată de tot ce înseamnă bucătăria internă a unui eveniment. Sunt foarte multe momente din culise care mi-au rămas foarte adânc tipărite în minte. Nu poți să vezi artiști de un nivel excelent fără să nu îți rămână în suflet orice întâmplare. Mă hrănesc din momentele în care se realizează un interviu pe care l-am negociat și stabilit cu luni înainte, prin impresarul sau PR-ul unui artist. Mă fascinează repetițiile și felul în care se țese legătura dintre dirijor, solist și orchestră, momentele în care un artist își pregătește intrarea pe scenă, momentele din culise, acea nebunie dinaintea unui concert. Pentru mine, acolo e magia. Și magia pe care o invocăm noi, cei din echipă, nu este numai despre artiști, este și despre armata de oameni care face ca totul să meargă, oamenii fără de care mașinăria nu ar funcționa. Iar această echipă de zeci de oameni este ea însăși un amalgan minunat de povești.

simona rentea_2

Printre proiectele în care ești implicată se numără și site-ul societatesicultura.ro. Ce rol joacă mijloacele tehnologice în dezvoltarea culturii?

societatesicultura.ro este un proiect la care țin foarte tare, pe care l-am dezvoltat de la zero, plecând de la un cerc studențesc înființat împreună cu o prietenă, Alice Schreiner. A început cu doi-trei oameni și un blog pe wordpress și am ajuns să avem o echipă cu peste 30 de colaboratori. Este un proiect care vrea, poate în naivitatea noastră, a tuturor, să schimbe niște lumi. Cu siguranță a schimbat lumile noastre. Credem foarte tare în microschimbări și în faptul că tot ce înțelegem noi prin cultură nu este un elitism, ci o necesitate. Nu suntem un site academic, la fel cum nu suntem un site de popularizare. Încercăm din răsputeri să ajungem la oamenii care caută să înțeleagă ce se întâmplă în jurul lor, să facă legături între cărțile pe care le-au citit și istoriile lor, să contextualizeze, oameni care caută alți oameni care schimbă cu adevărat ceva în pătrățelul lor de societate. Știm că nimic nu se poate schimba peste noapte și vrem să înțelegem acești pași mici care se întâmplă, uneori, fără să fie remarcați de nimeni. Avem o echipă editorială extraordinară care îngrijește fiecare articol, facem brainstorming pe fiecare material astfel încât la cititorii noștri să ajungă cea mai bună formă. Aceasta este misiunea pe care ne-am asumat-o de la început, să schimbăm ceva în partea noastră de lume. Și cred că reușim asta în fiecare zi, cu fiecare om care ne descoperă, care citește articolele noastre și care spune mai departe povestea noastră.

Dai dovadă de pasiune pentru un spectru larg de domenii culturale. Totuși care este domeniul tău preferat?

S-a întâmplat să am acest noroc, de a lucra în mai multe domenii culturale, dar mi-e greu să spun că am un domeniu preferat. De câteva luni am început să lucrez și în zona teatrului și trebuie să recunosc că tânjeam să fac acest lucru. Nu e un pariu să acopăr toate artele, doar că s-au întâmplat toate aceste punți în cele mai potrivite momente. Și fiecare în parte mă pregătește pentru toate proiectele din care fac parte. Sunt fascinată de ideea de a sta în spatele scenei, de a înțelege procesele creative, de a înțelege cum funcționează un artist care devine un mic zeu pe scenă, fie că vorbim de muzică, teatru sau film.

Ți-am privit cu entuziasm postările legate de ziua monarhiei. Pasiune, devotament, vis?

La Sinaia am fost împreună cu cei din Camerata Regală, niște oameni absolut minunați alături de care sunt de aproape un an. Chiar a fost un vis împlinit să fiu în asemenea context istoric (150 de ani de la întemeierea Dinastiei Regale). S-a simțit, însă, lipsa Majestății Sale Regele Mihai I. Îmi amintesc că eram destul de mică atunci când am văzut pentru prima oară imaginile cu Majestatea Sa Regele Mihai I la reîntoarcea în țară, după toate evenimentele post-’90. Nu știu dacă pot explica în cuvinte detaliile, dar îmi amintesc exact ce am simțit văzând acea mare de oameni atât de fericiți că Regele s-a întors acasă. Și povestea mea cu facultatea de istorie are legătură cu acest respect și cu admirația care s-a născut în momentele amintite mai sus. Desigur, sunt perfect conștientă că astăzi monarhia nu poate fi o soluție, din multe puncte de vedere. Dar, ca mulți dintre absolvenții de istorie, am nostalgia monarhiei, a vremurilor în care Regina Maria îl invita pe Enescu la castel, când lumea toată era în alt ritm, în altă lume. Evident că îmi dau seama că nu a fost nici pe departe o Românie perfectă, dar cred că statutul de monarhie ne dădea un soi aparte de respect și responsabilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here