Diplomat român cu experiență, Mihai Cercel este în prezent lector universitar la Școala Națională de Studii Administrative și Politice din București. Diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe între 1996 și 2000, Mihai Cercel activează în cadrul Ambasadei României de la Paris în perioada 2000-2004, fiind implicat în procesul de aderare al României la NATO.

Considerați invazia Federației Ruse în Crimeea ca fiind o reiterare a conflictualismului din timpul Războiului Rece, cu atât mai mult cu cât Moscova a atentat practic la independența teritorială a unui stat suveran?

Mai întâi aș vrea să clarificăm câteva lucruri: am lucrat în Ministerul Afacerilor Externe până acum 10 ani și urmăresc comunitatea internațională ca un observator exten atent, dar nu mai sunt conectat la evoluțiile actuale, mai ales că spațiul ex sovietic nu a fost niciodată printre domeniile mele de activitate sau de interes. Cred, însă, că am suficiente cunoștințe și informații ca să pot să analizez. Da, eu cred că ceea ce se întâmplă în Ucraina este o politică expansionistă a Rusiei. Întotdeauna, începând cu Ecaterina cea Mare, Rusia a căutat să își securizeze ceea ce se numim borderland.

Chiar și denumirea de Ucraina se spune că ar înseamna țara de frontieră. Ucrainenii, dacă îi întrebăm, vor spune că traducerea exactă ar fi țara natală, dar nu știm exact care este etimologia. Vedem clar în Ucraina expansiunea rusă, vedem clar o oarecare continuare a Războiului Rece și vedem că la granițele României există o zonă de tensiuni foarte puternice, care trebuie să ne îngrijoreze.

În ciuda Armistițiului de la Minsk (2015), instabilitatea continuă să rămână un fapt curent în Ucraina de Est. Cum considerați că poate fi soluționat acest litigiu teritorial între Kiev și Moscova?

Să spunem că aici pot să vorbesc din perspectiva unui om din mediul academic și nu din perspectiva unui fost diplomat. Eu nu cred foarte mult în Ucraina ca stat democratic european la acest moment și nu cred nici foarte mult în prietenia Ucrainei față de România.

Dacă ne referim strict la compoziția etnică sau geografică a Ucrainei putem să vedem foarte clar o linie de demarcație între pro-rușii, care sunt în zona de est și o populație care vorbește limba ucraineană mult mai orientată către vest, dar nu aș spune neapărat o populație foarte pro Uniunea Europeană sau pro NATO, mai degrabă cred că este vorba de o conjunctură față de amenințarea Rusiei: UE sau NATO reprezintă puncte de sprijin.

Agenția Rusă de Informații, TASS, a publicat recent o informație conform căreia liderii autoproclamatei Republicii Populare Luhansk au declarat că măsurile discutate la Minsk nu pot fi aplicate și în 2016. Este acesta o formă de exprimare a dorinței de continuare a acțiunilor subversive împotriva Ucrainei?

Exact ce spuneam mai înainte, Ucraina este o țară divizată lingvistic și cultural. începând cu Ecaterina cea Mare s-a încercat în mod evident o rusificare a Ucrainei și, în mod evident, există o apropiere culturală între ucrainenii de limbă ucraineană, ucrainenii de limbă rusă și limba și cultura rusă, tradițiile comune și religia ortodoxă rusă.

Acțiunile active ale rușilor îi încurajează pe liderii din regiunile, posibil, viitoare separatiste, lideri care cel putin sunt tentați de gânduri separtiste, să aibă astfel de opinii radicale. Eu nu văd, apropo de întrebarea anterioară, o soluționare foarte rapidă a acestei situații, a acestei tensionări, dupa cum nu văd cu siguranță ca fiind utilă sau eficientă o intervenție a comunității internaționale în orice format, într-o astfel de situație.

Având cunoscut modul în care secesiunea teritorială poate escalada spre război civil, considerați necesară o misiune NATO de pacificare / menținere a păcii, în conformitate cu specificul fiecărei regiuni?

Cumva am anticipat acestă întrebare. Nu, sub nicio formă, intervenția NATO, pe care oricum nu o cred posibilă, și nu cred că NATO are în minte astfel de lucruri. O teorie: să presupunem că am avea a astfel de intervenție în Ucraina, abia atunci cred că situația ar escalada într-un mod periculos. Eu cred că situația din Ucraina poate fi, trebuie, rezolvată între Ucraina și Rusia, cu ajutorul comunității internaționale, dar nu cu o intervenție a comunității internaționale, nici măcar a ONU. De altfel este greu să ne închipuim o rezoluție a ONU în acest sens cu Rusia, având drept de veto în Consiliul de Securitate.

În ce măsură considerați că evenimentele din Estul Ucrainei au contribuit la slăbirea statului ca întreg, în condițiile în care statul ucrainean se confruntă cu revoluția din 2014 ce conduce la demisia președintelui Victor Ianucovici, amintind totodată atitudinea societății internaționale față de condițiile de detenție ale fostul prim ministru Iulia Timoșenco?

Sunt de părere că alipirea ilegală a Crimeei de către Rusia, precum și acțiunile care au loc în regiunile din estul Ucrainei, au slăbit în mod evident statul ucrainean. Cred, de asemenea, că iese la iveală voința politică de a reconstrui instituțiile democratice de care are nevoie Ucraina și de a reclădii solidaritatea națională.

Suntem astăzi martori la o încleștare a relațiilor dintre Ucraina și Federația Rusă, până nu demult parteneri apropiați, fiind adusă în dezbatere publică posibilitatea de sistare a livrărilor de gaze spre Europa prin conducta de tranzitează teritoriul ucrainean. Poate această tensionare a relațiilor de pe axa Kiev-Moscova să afecteze statele europene, în condițiile în care țări precum Muntenegru depind în proporție de 100% de rezervele de gaze trimise de Moscova?

Aș vrea să separăm cumva lucrurile. Da, dacă ar fi să răspund la această întrebare, ar afecta. Pe de altă parte, cred că nu este posibil. Rusia nu are alți clienți pentru gaz. Cei mai importanți clienți, chiar dacă îi place Rusiei sau nu, sunt state din Europa, începând cu Ungaria, Muntenegru, pe care l-ați amintit, Germania, Polonia, statele baltice. Cu siguranță că Ucraina are posibilitatea să închidă robinetul, dar nu are niciun interes. Ucraina primește o serie de taxe, de redevențe, pentru tranzitul gazului. Rusia, dacă ar închide prin absurd un astfel de robinet, ar afecta cu siguranță statele europene.

În același timp, însă, ar pierde o importantă sursă de bani. Revenind la cooperarea din Ucraina, să nu uităm ca Ucraina are legături economice puternice, încă, cu Rusia. Au făcut parte din URRS, o serie de legături economice, industriale, au fost create în această perioadă și încă se mențin. Probabil că, dacă am face un sondaj, foarte mulți cetățeni ucraineni ar fi mai mai degrabă favorabili unei uniuni vamale sau economice cu statele ex sovietice decât cu UE.

Societatea civilă din România a fost profund afectată de proximitatea acestui conflict, cu atât mai mult cu cât decidenți politici din Federația Rusă au reclamat extinderea NATO în sfera de influență tradițională a Moscovei. Este această amenințare realistă sau este doar componenta unui discurs al puterii Kremlinului, încă popular în statul rus?    

Din punctul meu de vedere, este o amenințare reală care există la granița României, pe care nu trebuie să o trecem cu vederea, nu putem să spunem că nu ne afectează. Faptul că noi facem parte dintr-o alianță militară foarte puternică, că suntem stat membru UE ne oferă toate garanțiile de securitate de care avem nevoie, însă este o situație care, în mod evident, ne provoacă temeri.

Cum vedeți evoluția relațiilor dintre București și Moscova, în condițiile în care tot mai multe voci atrag atenția asupra acestui partener economic pentru exporturile românești?

Cu siguranță că Rusia ar putea fi un partener ecomic important pentru România, însă, dacă ne uităm la relațiile politice, acum sunt înghețate și au fost de foarte mult timp reci. Au fost reci, am putea spune și până în 1989, și sunt foarte multe temeri care stau la baza unei astfel de analize. Aș vrea să vorbesc, poate, de tezaurul Romaâniei de la Moscova, putem să discutăm despre statul Insulei Șerpilor din perioada Uniunii Sovietice. Putem să vorbim de o neîncredere care există la nivel de subconștient între poporul român și rus, de politica agresivă a Moscovei. Eu cred că relațiile dintre România și Rusia nu se vor dezgheța cu foarte multă ușurință, oricum nu în viitorul apropiat.

Un alt fenomen recurent este practica securizării fizice a frontierelor prin intermediul construcție de garduri de protecție la granițele naționale, cel mai cunoscut dintre exemple fiind cel din Ungaria. Sunteți de părere că aceste strategii de izolare sunt o amenințare la nivelul construcției europene?

Eu aș spune că nu. Slovenia a ridicat aceste garduri, Ungaria a ridicat aceste garduri, nu aș spune că acestea sunt adevăratele amenințări la adresa Construcției Europene. Percep mult mai amemințător felul în care UE ca întreg și statele UE au tratat criza. În situații de criză am văzut o revenire la politicile naționale, atât în domeniul politicii externe, cât și în domenii care ținde competența Bruxelles-ului. Mult mai alarmant este felul în care statele UE nu acționează solidar în caz de criză.

Considerați că o acțiune a Uniunii Europene după modelul Comisie NATO-Ucraina poate conduce la rezolvarea conflictului sau, mai de grabă, la deterioararea relațiilor cu Federația Rusă, în condițiile în care statul ucrainean este vizat pentru extinderea construcției unionale?

Am văzut foarte clar că Rusia nu a privit deloc cu ochi buni o apropiere a Ucrainei de UE. Pe undeva pot fi și argumente de înțeles. Între Ucraina și Rusia există un acord de liber schimb, care permite ca o parte din mărfurile ucrainene să circule liber în spațiul ex sovietic, în spațiul CSI. Pe de altă parte, un astfel de acord de liber schimb cu UE ar face ca mărfurile din UE să ajungă în Rusia fără să mai fie percepute taxele vamale aferente. Deci Rusia, cumva, avea dreptate să fie îngrijorată.

Totodată, Ucraina este un stat independent, un stat suveran și ar trebui să își construiască singură politica externă și politica internă, însă nu aș vrea să uităm că Rusia este o mare putere și că întotdeauna a încercat să își securizeze ceea ce ea numește zonă tampon, acele state care separă Federația Rusă de posibili inamici.

Ce măsuri considerați necesare pentru consolidarea statalității ucrainene și eradicarea secesionismului cu care se confruntă guvernul de la Kiev?

Cred că apropierea de UE și de NATO ar fi prima măsură, poate cu o oarecare grijă de a nu afecta foarte mult interele Rusiei, atât cât se poate, căci ele vor fi afectate în mod indubitabil. Dar, să spunem cu anumită grijă, diplomația va pendula între Rusia, UE și NATO și cred că soluția la toate problemele de acolo înseamnă crearea unui sistem democratic care să asigure respectarea drepturilor omului, educația și respectarea drepturilor minorităților naționale, fie că se numesc români sau ruși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here