Este un fapt cunoscut acela că Uniunea Europeană vizează extinderea spre Ucraina și Republica Moldova. România a fost susținută în procesul de aderare de Franța. Considerați că aderarea Republicii Moldova ar putea fi accelerată dacă București ar dovedi un grad mai mare de susținere pentru Chișinău?

De Franța, Marea Britanie, Germania și alții, într-adevăr. Uniunea Europeana a prezentului are însă altele pe cap, e în criza: pe moment vizează, din păcate, mai puțin extinderea si mai mult gestiunea problemelor sale interne si a valului populist în creștere în unele state membre, să nu uitam de exemplu efectul recentului referendum olandez asupra relației UE-Ucraina. Sunt de acord ca principalul instrument de atracție si convingere pe care îl are UE față de vecinătatea sa cu ambiții de aderare rămâne extinderea Uniunii, dar adevărul este că de ani de zile exista un val de oboseală față de extindere, in special in tarile din Vestul Europei. Asadar, pentru un management corect al asteptarilor e mai bine să spunem că în continuare instrumente precum Parteneriatul Estic contează, dar că progresele spre aderarea la UE sunt individuale și monitorizate cu atenție. Cine progresează accelarat, poate bate la ușa Clubului mai repede cu speranța deschiderii porților.

În ceea ce privește relația Bucureștiului cu Chișinăul, România ajută deja cu multe lucruri, e o activitate în creștere în ultimii ani, aici bifând anul acesta și împrumutul care va fi livrat Moldovei, în coordonare cu eforturile moldovenești de a face reforme în relația sa cu Fondul Monetar International. Moldova are în România un puternic aliat, care poate ajuta de la bani la lobby și expertiză, dar reformele se fac la Chișinău, și nu la București: Moldova are un avocat bun în noi, dar progresul la Bruxelles depinde de faptele clientului, nu doar de pledoaria noastră.

Cum vedeți rolul României în calitatea sa de actor regional din punct de vedere economic și politic?

Romania poate juca in liga B, și nu in ligile C sau D, cu care s-a obișnuit, in următorii ani. Totul depinde de ambiția noastră politică, de un plan urmat consecvent pe mai multi ani, și de capacitatea romanilor de a face echipa. Liga A e pentru marile puteri sau state foarte ambițioase, care știu să își maximizeze resursele de orice fel, și mai ales capitalul uman, gen Israelul, Singapore si altele. Liga B însă e onorabilă și într-adevăr putem accede la ea, dar aici e nevoie de un “upgrade” la capitolul mentalitate. Uitați, de exemplu, cazul concret al calității de membru al Uniunii Europene: la anul facem un deceniu de la aderare și încă mai vedem câteodată apetența pentru o mentalitate de stat candidat.

Am progresat la acest capitol, dar e nevoie de o situație mai bună, de o ambiție crescută, raportat la contextul regional complicat, aniversarea simbolică a 100 de ani de la Marea Unire, precum și Președinția românească a UE in 2019: sunt date cheie care trebuie fructificate la capitolul rezultate, influență, imagine. Însă, din nou, totul pornește de la ambiția liderilor noștri și continui să afirm că ne folosim prea multa energie în interior și prea puțină în exterior: abia când situația va fi inversă vom atinge potențialul de lider regional, pe care de altfel resursele, suprafața țării, populația, îl favorizează.

Securitatea Mării Negre este profund legată de securitatea internă a fiecărui stat riveran. În ce măsură considerați că securitatea bazinului Mării Negre este afectată de instabilitatea statală din Ucraina?

Este în mod cert afectată securitatea, Rusia și-a încordat iar mușchii în cartier, foarte abraziv, anexând Crimeea și ținând blocat în conflict Estul Ucrainei, reușind sa frâneze astfel drumul euroatlantic al statului nostru vecin, creând victime și pagube materiale majore. Rămâne de văzut dacă vom asista în viitor la un alt conflict înghețat, în Estul Ucrainei, trebuie găsită o soluție post-Minsk. Având în vedere aceste evoluții îngrijorătoare și faptul că flota rusă e aproape, în Crimeea, nu e deloc întâmplător că Romania pledează în cadrul NATO pentru o flota mai puternica la Marea Neagra, care să contribuie la securitatea regiunii, asta dincolo de resursele deja existente la nivelul celor 3 state membre ale Alianței, România, Turcia, Bulgaria.

Deveselu este unul dintre punctele fierbinți ale relațiilor dintre România și Federația Rusă. Care credeți că este motivația Moscovei de a continua un discurs subversiv împotriva Organizației Tratatului Atlanticului de Nord prin amenințările la adresa unui stat membru pe fundamentul că susține sistemul de apărare colectivă?

Rusia știe foarte bine că Deveselu nu este nici pericol nici obstacol pentru ea, dar folosește ocazia, propagandistic, pentru a-și justifica pașii internaționali, mare parte deja programați. Nu uitați că propaganda rusă are mai multe fețe, una externă și una internă. În plan intern, pe de o parte, Kremlinul le spune cetățenilor ruși că Rusia e sub atac continuu, că forțe malefice globale vor sa o încercuiască, pe de alta da asigurări că liderii săi sunt bărbați puternici care știu ce fac și au grijă de națiune: Putin călărește urți, merge pe apă, asistă la parada militară și mângâie tigrii.

În plan extern, Rusia încearcă să facă asocieri care sa îi priască juridic, gen paralela Kosovo-Crimeea, și intoxică periodic opinia publică mondială cu informații care să arate că de fapt a fost neîndreptățită: ba aflăm ca NATO ar fi promis să nu se extinda (ciudat, până și Gorbaciov a negat o astfel de înțelegere în anii 90), ba că Rusia nu e tratată cu respectul convenit și în consecință poate face ce vrea ca “putere re-emergentă”, inclusiv contestarea “ordinii mondiale”. Așadar, asistăm la o Rusie cu multiple personalități, a cărei propagandă internă și externă e menită a crea confuzie, deformând adevărul și mizând pe teoria conspirației.

Deveselu e un “bullet point” pe una din paginile discursului internațional rusesc; l-au bifat, merg mai departe: ne amenință Putin, mai scrie un Tweet Rogozin, viața merge înainte. Ceea ce e important ca romanii să nu uite e ca Rusia nu face avertismente decât pentru a instala o stare de frică, menită a crea ezitare în unele capitale: regimul de la Kremlin e calculat, știe ca in urma oricărui conflict cu NATO nu poate ieși decât înfrant, resursele celor doua posibile tabere nu se compara, chiar și cu investițiile făcute în armata rusa în ultimii ani.

Considerați că Federația Rusă are încă o influență destabilizatoare în Europa de Est, în condițiile dependenței energetice a statelor de Moscova?

Rușii sunt afaceriști pragmatici, mai ales în domeniul energiei: au și ei nevoie de bani, nu fac surprize decât în condiții punctuale când vor să transmită un semnal geopolitic. Nu își pot permite să țină la nesfârșit un joc pierzător economic, mai ales că nu au o economie prea diversificată, și au nevoie de bani de pensii si salarii. Și așa, sancțiunile economice actuale, impuse de SUA și UE în context ucrainian, afectează puternic economia rusă, iar Moscova își dorește o întoarcere la “business as usual”.

Din punctul meu de vedere, ne aflam într-o situație de Western Estic, “Eastern Western” ca să fac un joc de cuvinte, când contează cine clipește primul: Putin, cu finanțele secătuite, sau comunitatea euroatlantică, de pe urma unei operațiuni profesioniste de divide et impera care are loc de câțiva ani. Dilema Rusiei e cum poate să scape de sancțiuni cu onoarea de mare putere neatinsă. Nici multor state europene nu le convine să nu facă business cu Rusia, dar deocamdată flancul a fost unit in momente cheie, chiar și cu semne de lobby evident pentru ridicarea sancțiunilor la țări gen Ungaria, Italia si altele.

În contextul cercetărilor ce demonstrează potențialul energetic al Mării Negre, pot acest resurse să reducă dependența de Kremlin, în condițiile în care strategia ar fi coroborată cu gazele naturale din Azerbaidjan?

Sunt multe discuții cu privire la potential, dar situația este ca în bancul cu “diferența dintre teoretic și practic”: să vedem concret cine, mai precis ce companiișsi ale cui, vor exploata ce și pe ce bani (inclusiv ca redevențe către statul roman) respectiv unde se va duce resursa exploatata: ca sa contribuie la securitatea energetica, ar trebui sa mearga si spre noi, nu totul la export. Nu uitați că în lumea businessului multinațional sunt multe parteneriate transnaționale “interesante”: pentru a lua doar un exemplu, compania ruseasca Lukoil este partener de exploatare a zăcămintelor la Marea Neagră în perimetrele noastre, nu doar compania americană Exxon, sau alte companii internaționale.

Foto: Radu Magdin
Foto: Radu Magdin

În ce direcții considerați că ar trebuie să evolueze relațiile dintre București și Moscova, în condițiile în care Federația Rusă este un partener economic important?

Nu sunt sigur ca în ultimul deceniu Federația Rusa a fost un partener economic cheie, din varii motive, de la geopolitica, la reorientarea exporturilor românești. Desigur, este o piață care nu poate și trebuie să fie neglijată, e util dacă putem avea o relație “sănătoasă”, adică bazată pe respect reciproc. Și dacă tot am reîncălzi relația în plan economic, nu ar fi frumos să vedem și tezaurul înapoi, ca semn de prietenie? În fond, încrederea reciprocă are rădăcini istorice, și sper eu pe viitor nu isterice, asta vizavi de diverse comentarii făcute de oficiali ruși cu privire la România.

As face și o remarcă în ceea ce privește ostilitatea declarațiilor bilaterale din ultimii ani, nu trebuie uitat un aspect: dacă Rusia avea cu adevărat planuri mari împotriva României, mobiliza resurse mai puternice; ochii săi sunt ațintiți prioritar pe Germania pe moment, speră debarcarea sau forțarea mâinii cancelarului Merkel.

Considerați că extinderea NATO și  UE spre est ar putea antagoniza Rusia, după cum aprecia  Nelson Strobridge (“Strobe”) Talbott, consilierul Secretarului de Stat American Madeleine Albright?

Da, orice intră in conflict cu percepția ruseasca asupra spațiului său de influență irită Moscova. Desigur, în capitalele euroatlantice, nu se dorește iritarea gratuită a Rusiei, și asta nu e o veste bună pentru statele “prinse” între Rusia și UE/NATO. Însă, și s-a văzut în cazul crizei ucrainene, merită să avem încredere în răspunsul comun al comunității euroatlantice raportat la încălcarea dreptului internațional și folosirea forței, fie și mascat în instrumente de război hibrid. De asemenea, încordarea excesiva a mușchilor Moscovei va duce la eforturi europene și americane crescute de a ajuta Chișinăul, Kievul, Tbilisi. La orice acțiune, există o contrareacție, și în Est dar și în Vest.

Poate reprezenta această invazie în Ucraina un precedent pentru Moscova, în condițiile în care susținerea secesiunii pare să devină un fapt curent pentru Moscova?

Eu cred că Moscova vrea să țină Kievul prizonier la capitolul destin european și euroatlantic. Dacă poate forța un conflict înghețat în Estul Ucrainei, cu atât mai bine din perspectiva rusă. Am dubii că Rusia în momentul de față e pusă pe “ruperi”: daca rupi ceva și devine “al tău” trebuie să îi trimiți și bani, imperialismul e pe bani, bani pe care Moscova nu îi mai întinde cu generozitate, căci are nevoie de ei acasă, pentru salarii și pensii. Uitați de exemplu, cât durează până primește banii ceruți Transnistria, asta dacă o să îi primească. Deci, aș spune că ținta e blocarea aspirațiilor unor țări, confruntate cu o dilemă cheie: cum fac reîntregirea țării și fac progrese pe drumul european în acelasi timp, regiunile “înghețate” punând piedici continue.

Considerați că o integrare a statelor precum Ucraina în structurile euro-atlantice poate asigura o mai bună coordonare a forțelor, deci o pacificare mai eficientă între regimul legitim și secesioniști?

Am dubii că o pacificare se face cu una cu două, și din păcate nu sunt sigur că Ucraina va fi primită prea curând în NATO si in UE, desi tin pumnii prietenilor ucraineni în ceea ce privește eforturile de aderare. Situația la Kiev e complicată politic, reformele sunt dificile, UE nu e gata să dea semnale de viitoare extindere – ați văzut și declarațiile lui Juncker, iar relația NATO-Rusia devine și mai complicată în cazul includerii Ucrainei în club. Se vor face pași concreți de ajutor, dar aderarea e alt nivel.

Care sunt previziunile dumneavoastră legat de securitatea Mării Negre și a Europei de Est?

Aș prefera să nu fac previziuni, aș spune doar că, în opinia mea, situația va fi din ce in ce mai complicată în regiune, în lipsa unui aranjament global care să calmeze cât de cât Rusia, fie printr-un compromis fie printr-o punere financiară la punct.

Fara comentarii

Lasa raspuns