Cum se definește Cristina Herea. Antreprenor, jurnalist?

Sunt un om simplu, care a înțeles că ceea ce ești se va reflecta perfect în ceea ce faci, așa încât vreau să las lucrurile în care mă implic să vorbească despre mine. Vreau să mă găsiți în campaniile umanitare pentru copiii defavorizați; în paginile cărților pe care le-am scris, în magazinele de pe un alt continent în care se găsesc gențile L’Art No.29 și în biroul în care zilnic pășesc oameni, care îmi sunt profesori de viață. Toate lucrurile acestea m-au facut să am sufletul puternic, nu trupul.

Așadar, într-o lume a aparențelor, îmi place să cred că am rămas om! Apreciez lucrurile nu pentru cât valorează, ci pentru ce semnifică. Mă simt un om binecuvântat doar atunci când îmi dau seama că important este nu ce ai, ci pe cine ai în viaţă. Sunt un om bogat doar atunci cand ma uit in suflet, nu in buzunar! Trăiesc în fiecare zi conştientă de faptul că viaţa este făcută din încercări, iar dacă voi găsi un drum fără obstacole, cu siguranţă acel drum nu duce nicăieri. Până la urmă, destinul este scuza celor slabi şi opera celor puternici. Trăiesc în fiecare zi îndrăgostită de viaţă!

Cum ai descoperit aceasta lume a televiziunii? Cum este in „ culise”?

Mulţi se raportează la televiziune prin prisma celebrităţii, însă adevăratele satisfacţii sunt dincolo de camerele de luat vederi. Ceea ce se vede pe sticlă este, în mare parte, proiecţia unei elite editoriale. Puţini sunt cei care conştientizează că în culisele audio-vizualului există adevăraţi profesionişti, oamenii care au înţeles că nu celebritatea contează, ci performanţa. Evoluţie nu înseamnă să devii o vedetă de televiziune. Adevărata provocare este să ajungi la maturitatea profesională de a construi şi gestiona o politică editorială, fără ca identitatea să-ţi fie cunoscută de către publicul larg.

În ceea ce mă priveşte, dacă la 18 ani eram fascinată de mirajul unei lumi „lucitoare” şi, din păcate, nu „strălucitoare”, astăzi am înţeles că puternici sunt cei ce deţin informaţia, nicidecum capitalul financiar sau de imagine. Intr-o zi îmi doresc să ajung asemenea lor!

Consider că ucenicia din presa scrisă, atunci când nu aveam nici măcar birou şi scriam cu laptopul în braţe adus de acasa pe un scaun, dar şi stagiul extrem de dur de la Strasbourg nu au făcut altceva decât să mă pregătească pentru ce avea să vină!

 Care au fost cele mai mari provocări ale vieţii tale profesionale?

Întotdeauna viaţa mi-a lansat cele mai frumoase provocări. Îmi amin­tesc cum la 18 ani am fost admisă la Şcoala de Ştiinţe Politice, având şansa să studiez în Franţa. Însă, fascinată de puterea informaţiei din lumea presei, am ales să fiu licenţiată în Jurnalism – Universitatea Bu­cureşti. Şi cum, adesea, ceea ce alege Dumnezeu pentru noi este mai bun decât ceea ce ne dorim noi, şase ani mai târziu – după o perioadă de ucenicie în presă – am fost admisă la Şcoala Europeană de Ştiinţe Politice – Strasbourg. Aşa se face că am făcut parte dintr-o delegaţie a României în Parlamentul European, alături de reprezentanţi din diferite domenii de activitate: politică, economie, presă şi sectorul privat. Am asistat la cursuri în sistem Chatham House susţinute de personalităţi precum Ion Iliescu, Adrian Năstase, Emil Constantinescu, Ioan Mircea Paşcu, Theodor Stolojan, Ilie Şerbănescu, Cristian Pârvulescu. Dacă în România am fost 30 de cursanţi, în cadrul seminariilor din Franţa ne-am întâlnit cu omologii din alte 18 state. Astfel s-a creat o reţea de comunicare la nivel european, iar în ceea ce mă priveşte pot spune că am păstrat legătura cu mulţi dintre colegii din alte ţări, autorităţi în domeniile lor de activitate.

Nu există bariere legate de vârstă sau de condiţia materială atunci când îţi doreşti performanţă. Eu mi-am câştigat independenţa financiară faţă de părinţii mei la 18 ani, deşi ei îmi asigurau tot confortul. Am început într-o televiziune de ştiri, plimbând casete şi hârtii dintr-un loc în altul, apoi, când am început să lucrez la un cotidian, nici măcar birou nu aveam. Toate aceste lucruri nu m-au descurajat, din contră, m-au ambiţionat şi mai mult. Am căutat întotdeauna să mă înconjor de oameni de la care am avut ce învăţa şi despre care am considerat că au o influenţă benefică asupra maturizării şi evoluţiei mele.

Şi totuşi te-ai întors în România şi ai ales tot presa, de această dată televiziunea. De ce?

 Mare parte dintre cursanţi am primit oferta de a lucra în staff-ul unor europarlametari, însă eu am ales să rămân în ţară şi să încerc să mate­rializez o dorinţă mai veche: aceea de a lucra într-o televiziune de ştiri. Şansa oferită de România TV, de a face echipă cu profesionişti, m-a onorat. Aici am descoperit oameni care au dovedit că elitele intelec­tuale pot fi şi morale. Alături de echipa România TV lupt pentru a demonstra că este nevoie de alternativă, într-o societate ce pare să îşi piardă din valori. Timpul şi faptele au demonstrat că profesioniştii sunt nemuritori şi rămân în conştiinţa publică chiar dacă nu îi vedem expuşi mediatic.

Cristina Herea

Ați avut vreun mentor? Vreun model? Cine ţi-a fost alături şi ţi-a influenţat deciziile, viaţa?

Dumnezeu şi părinţii mei. Ei m-au făcut să înţeleg că există victorii care te îngenunchează şi înfrângeri care te înalţă. De-a lungul timpului, viaţa mi-a dăruit oameni care mi-au fost călăuzitorii minţii. De la ei am învăţat să apreciez lucrurile nu pentru cât valorează, ci pentru ce semnifică. Am invatat sa vad in oameni ceea ce au mai bun! Le mulţumesc celor care mi-au transformat cei mai frumoşi ani din viaţă într-o călătorie spre cunoaştere. Îi port în suflet pe toţi cei care şi-au pus amprenta asupra destinului meu, chiar dacă m-au aruncat adesea în cele mai mari războaie. Fără ei nu mi-aş fi putut depăşi niciodată limitele sau condiţia.

În plină perioadă preelectorală ai publicat şi o carte, România de Culise, care cuprinde interviuri cu personalităţi implicate în viaţa politică. Ce ţi-ai propus prin acest proiect?

Anii petrecuţi în presă m-au făcut să fiu martora unei istorii scrise în culisele vieţii publice. Am încercat să le arăt oamenilor că mare parte din realitatea actuală este bazată pe manipulare, pe mesaje induse subliminal, dar mai ales că există o tendinţă în societate de a fi distrasă atenţia de la marile adevăruri, de a fi redirecţionată spre alte centre de interes. Prin aceste interviuri nu mi-am propus să demitizez, ci să uma­nizez, aşa cum nu am dorit să creez diversiune, ci informare. Protago­niştii cărţii mele m-au făcut să înţeleg că, adesea, cei care au supravieţuit luptelor nu sunt întotdeauna cei mai valoroşi, pentru că, de fiecare dată, adevăraţii eroi sunt cei căzuţi pe câmpurile de luptă. Dar cel mai important, că performanţa şi împlinirea sufletească nu au nevoie de confirmarea celebrităţii. Există o elită intelectuală cu putere financiară care proiectează în spaţiul public „marioneta” ce le serveşte interesele. Ceea ce vedem noi în presă, la TV sunt doar spectacole, de cele mai multe ori jalnice, ale celor ce nu contează.

Sunteți un antreprenor de succes. Care a fost primul business?

Sunt departe de success sau performanta, insa lupt in fiecare zi pentru a le dobandi!

Îmi amintesc că aveam 22 de ani când am pus bazele firmei Media Art Consulting. Eram unic asociat şi aveam un singur angajat. Nimeni nu a crezut în acest proiect. Însă astăzi, firma are 10 angajaţi şi peste 30 de colaboratori. Niciodată nu am fost într-o competiţie cu alţii, singurul „challenge” l-am avut cu mine însămi. Tot timpul am avut ca miză să îmi depăşesc limitele şi condiţia. De la tatăl meu am învăţat că nici vârsta prea mică şi nici condiţia materială nu te pot opri să evoluezi sau să îţi atingi target-urile. Secretul constă în perseverenţă şi valorile care îţi sunt legi de viaţă.

Cu privire la firmă, nu mi-am organizat niciodată echipa în sistem piramidal, ci în unul de network. Consider că cele mai frumoase lucruri se fac în echipă, iar eu, asemenea lor, sunt colegă cu ei, nu „şefa”. Cât priveşte diferenţa de vârstă, mi-am ales întotdeauna colaboratorii în funcţie de realizările lor şi raportându-mă la performanţele acestora. Lucrez cu tineri, care au o inteligenţă sclipitoare, dar şi cu veterani în domeniu, care îmi oferă o altă perspectivă asupra proiectelor. Fără ei nu aş fi reuşit să înfrunt provocările profesionale. Datorita echipei mele salonul de infrumusetare pe care il detin, firma de branding si atelierul de genti sunt intr-un trend ascendent.

Cum a început povestea L’art no.29?

Proiectul L’Art No.29 este dedicat bunicii mele, de la care am invatat, poate, cel mai important lucru in viata : ca timpul trece in favoarea lucrurilor care conteaza cu adevarat, facandu-le mai valoroase. O geanta din piele de crocodile, veche de 80 de ani, care apartine bunicii mele, a fost punctual de plecare. Iar preocuparea pentru cochetaria feminina a bunicii mele, ajunsa astazi la 94 de ani a fost sursa mea de inspiratie. Tot ea mi-a insuflat si pasiunea pentru arta, fiind o mare iubitoare a vietii culturale. Toate creatiile sunt lucrate manual, din piele de sarpe si crocodil, iar pielea interioara este stantata cu mesaje motivationale.

Cristina Herea

Cum arată clientul L’art no.29?

Ne adresam femeilor care au inteles ca utilitatea si calitatea reala a unui produs primeaza in fata unui brand construit doar pe imagine. L’ Art No.29 isi propune sa se plieze pe dorintele fiecarei cliente, astfel fiecare produs este custom made, personalizat in atelierul nostru. Si pretul este un atuu, gentile din piele naturala croco si sarpe nu depasesc 150 euro. Scopul nostru este sa cream piese unicat, prin care doamnele sa isi ascunda micile secrete de zi cu zi!

Ce planuri aveți pentru acest an în privința dezvoltării proiectului?

Dupa un an de la lansarea atelierului de genti am stabilit parteneriate cu colaboratori din Italia si Dubai, iar distributia in magazine s-a extins in toata tara. In anul ce urmeaza vrem sa ne axam pe cat mai multe evenimente dedicate clientelor noastre – Private Sales! Totodata sunem in discutii cu un magazin din Paris, unde speram sa incheiem un parteneriat in aceasta vara.

Ce sfaturi aveți pentru tinerii care doresc să dezvolte o afacere în România?

Nu sunt in masura sa ofer sfaturi, eu insami fiind in cautarea performantei. Insa cred ca forta interioara data de vocatie poate face minuni! Perseverenta, obiectivitatea si daruirea sunt cheia succesului pentru fiecare dintre noi, in orice am intreprinde!

Fara comentarii

Lasa raspuns