Cu tehnocraţi sau fără, cu societate civilă activă, implicată sau fără, cu vot uninominal sau pe liste, cetăţenii din Tătaru, Cocora, Valea Mare, Hunia etc. îşi văd de viaţa lor. Simplă, rudimentară, cu multe lipsuri. Cu zâmbete puţine şi multe grimase care îşi găsesc rădăcina în poverile de zi cu zi.

Satul românesc este magnet pentru turiştii străini. O rara avis în arhitectura civilizaţiei europene. Îl găsim în numeroase albume de prezentare a României, în tot felul de iniţiative care ţin de branding-ul de ţară. Meşteşugari iscusiţi, peisaje din basme, figuri bonome care aduc a străbuni, defilări în ie, tradiţii, hore şi costume colorate. Acesta este portretul pentru publicul extern. Dar realitatea este cu totul alta.

Într-un raport privind contractarea serviciilor sociale, realizat în cadrul Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) şi UNICEF România se arată că aproape o treime dintre familiile copiilor din mediul rural nu au venituri suficiente pentru traiul de zi cu zi. Un procent de 66,1% din familiile din mediul rural. Ar trebui sa reprezinte un semnal de alarmă pentru orice tehnocrat, om politic sau activist din societatea civilă. Nu am observat nicio intenţie serioasă în această direcţie. Niciun protest. Nicio voce ridicată. Nicio masă rotundă, pătrată sau dreptunghiulară. Niciun forum sau workshop.

Noi ştim una şi bună: să dotăm satele cu tablete, laptop-uri. Să învăţăm copiii din mediul rural să trimită e-mail-uri şi să scrie documente în word. Mai inserăm în discursuri, pe la vreo recepţie simandicoasă, “educaţia la sate” şi uite cât de mult ne pasă nouă de viitorul tinerilor din mediul rural şi de calitatea vieţii la sate.

Nu spun că alfabetizarea informatică a tinerilor din mediul rural nu ar trebui să intre în agenda decidenţilor. Însă cred că ar trebui dublată de programe de antreprenoriat în agricultură durabilă. Poate că ar trebui să comunicăm încredere în satul românesc. În ce există deja şi ce ar putea fi realizat. Performanţa satului românesc depinde, în mare măsură, de comunităţile locale. De cei care îi cunosc rostul. Însă generaţiile tinere din mediul rural au nevoie de îndrumare, de o direcţie. Iar direcţia nu ar trebui să fie cea a culesului de căpşune în Spania. Au nevoie de un sprijin autentic nu simulat doar în campanii electorale sau în cele de CSR – în special de Paşte şi Crăciun.

Este nevoie de pragmatism şi de un proiect concret, pe termen mediu şi lung, altfel satul va rămâne o simplă  imagine colorată pentru publicul extern sau un element exotic în discursurile politicienilor în căutare de voturi.

Citeste mai mult: adev.ro/o3oz5i

Fara comentarii

Lasa raspuns